Editorial -> Craciunul dauneaza grav sanatatii

Chiar daca in zilele noastre curentul anti-Craciun este la fel de in trend ca si curentul emo sau site-urile anti-pitipoance, eu vreau sa imi rezerv drepturi de autor pentru pasiunea cu care detest aceasta sarbatoare. Sunt un Grinch in carne si oase si cred ca imi merit titlul, daca nu pentru patos atunci macar pentru constanta de care am dat dovada.

Nu imi amintesc exact momentul in care am decis “Da, urasc Craciunul fara doar si poate!”, dar imi amintesc ca nici in copilarie nu imi era foarte drag. Imi placea sa leg bomboanele invelite in staniol sclipicios cu ata alba si sa le atarn in brad, dar la fel de mult imi placea orice altceva care presupunea lucru manual, cum ar fi sa plivesc morcovi sau sa fac aluat de gogosi. Nu era mai mult decat satisfactia lucrului bine facut, dupa care bradul impovarat de zorzoane era abandonat in camera de dincolo unde oricum nu intra nimeni niciodata sa il admire. In afara de aceste mici satisfactii, era o perioada de crunte dezamagiri si intamplari care in mintea mea de prunc zapacit nu aveau nici un sens. Ca orice copil care a fost tot anul exagerat de cuminte, credeam cu tarie ca exista undeva un Mos cu barba alba, gata sa imi ofere tot soiul de recompense in schimbul obedientei mele depline. Si pentru ca nu ma indoiam deloc de asta, ii spuneam doar mosului in gand ce mi-as dori, niciodata parintilor, iar apoi nu intelegeam deloc de ce nu primesc exact ce am cerut. In plus mi se parea caraghios cum sora bunicului avea in fiecare an in aceasta perioada o criza de personalitate, isi tragea un cojoc alb pe ea, isi punea barba si vorbea cu voce groasa incercand sa ma convinga ca ea este Mos Craciun. Imi parea rau de ea si incercam de fiecare data sa intru in joc, iar a doua zi nu mai pomeneam nimic despre incident.

De atunci au trecut ierni multe si zapezi grele s-au asternut an de an peste viata mea. Fiecare Craciun a mai prins cate un turtur de gheata in sufletul meu, facandu-ma sa il anticipez cu infrigurare si spaima. Am avut ani frumosi, cu primaveri pline de speranta, cu veri colorate si pasionale, cu toamne melancolice sau romantice. Peste toate insa, an de an s-a asternut invariabil iarna, Craciunul cu brazi artificiali si iz de iubiri neimpartasite, Revelionul cu ale sale bilanturi mai tragice decat cele ale crizei economice.

In aceasta perioada a anului as vrea sa pot hiberna si sa ma trezesc direct primavara urmatoare. Caci toate sentimentele au darul de a se acutiza odata cu aparitia inca din noiembrie a primului beculet albastru in centrul orasului. Deziluziile amoroase, dezamagirile personale si profesionale le resimt acum ca un ghimpe in stomac si stiu sigur ca pana in ianuarie o sa ma imbolnavesc de ulcer pe fond nervos. In jurul meu toti par a ma considera de pe alta planeta. Ma privesc pe sub spranceana ridicata si nu isi explica de ce nu le inteleg euforia, placerea de a-si incarca mesele cu sapte feluri de cozonaci, casele impodobite cu globulete sclipicioase, ingerasi de ceara si Mosi Craciuni de ciocolata pe post de bibelouri. La fel cum nu inteleg pactul tacit de ipocrizie asumata care ii face ca numai si numai in aceasta perioada sa fie mai buni, sa zambeasca mai larg, sa cumpere cadouri, sa fie mai oameni.

In acest an, ca si in cele care au trecut, ii voi cere lui Mos Craciun o iubire noua, un alt job, sanatate mai buna si mai ales ingredientul magic al personalitatii care ma va ajuta sa le si apreciez suficient de tare incat sa nu mai fiu nevoita si la anul sa cer aceleasi lucruri. Si daca va gasi prin desaga lui fermecata si leacul pentru fobia de sarbatori care ma stapaneste de ceva vreme, eu ma voi declara mai mult decat multumita si poate cine stie…chiar voi incepe sa cred in Mos Craciun.

A consemnat pentru dumneavoastra dragi cititori elady.ro,
Psyche