Editorial -> Ganduri de Craciun

E decembrie, decembrie rosu, acid, dezinfectat cu ura. Stau in coconul silfidic al apartamentului ascultand zgomotul sec al bocancilor frematand in strada. Patul e rug de planset, de sudoare, imi oglindeste paloarea de nuca cruda a obrazului si parul meu din aripi de carabus. Cu fata imprimata pe cearceaf respir movila de jar a insingurarii. Rod smaltul unei cani cu ceai sa-mi fac imprimeuri de portelan. Foi mazgalite cu carbune se ridica teancuri. Ochii imi sunt refractari la lumina, amintirea ta se potenteaza acum, de Craciun. Strang in palme trandafirii uscati daruiti de tine, iar fardul de praf al timpului se scurge printre genele crenelate ale degetelor. Viata mea e acum o arca naurfagiata in miezul desert al unor coperte stacojii, unde, cu buze crude si ochi injectati, te scriu pe tine in spectru de purpura, cu gandul de a-l sensibiliza pe Mos Craciun. Ecranul ferestrei e orbitor luminat de marama de fulgi spasmodici, cazand ca niste ingeri vilolentati intr-o masina de popcorn, intrerupandu-mi adesea odiseea vazului rasfrant pe o foaie nuda. Cu privirea rece, dezarmata de haul cascat in orbite, astept gratuit sa ma trezesti din lumea mea amorfa, infantil absorbita in minuni de frumoasa adormita.
Din vara, imi amintesc de revolta absoluta cand m-ai inchis intr-un tablou marin, captusind un vapor cu pereti stancosi si un steag descarnat. Propuneai sa-mi potolesc setea de tine cu un polonic de lacrimi adunat din mare. Am incercat sa te strig dar nu-mi ieseau decat sunete zaharisite. Mereu trageai paravanul intre noi. Nu suportam ca ma intindeai cu lama cutitului, penetrand albastru tulbure al ochilor mei pe canavaua innegrita de praf. Ti-am spus ca nu stiu sa inot si mi-ai raspuns ranjind. M-ai scos intr-un tarziu de pe panza inca o data sa ma ameninti tatuandu-ma cu forma buzelor tale.
Ne plimbam printre legendele copacilor in toamna iar tu ai tinut mortis sa ma imprimi pe hartie. Din nou inchisa dupa gratiile scriptice ale amorului, am ciocanit cu varful bont al unghiei in sticla imprimata a cartii, dar ai tresarit vag, privindu-ma periferic cu coada ochiului. Ti-am suras sagalnic, imbiindu-te cu o romanta desueta, dar coltul gurii tale tragea ferm in jos, implantat spre barbie. Persistai in ignoranta ta seaca iar eu eram copil sfios si indesam in sacii sufletului toate fantasmele tristetii de blues. Cartea s-a scorojit de timp ca un tablou uscat, satul de mine si de unghiile implantate in carnea-i uscata.
Acum, cand agitatia sarbatorilor ma trezeste ca un miros tonic de usturoi sub hlamida aspra a noptilor de iarna, cand a impartasi sentimente devine un cult, suferinta e si mai acuta caci dragostea noastra nu mai e decat un vitraliu sfaramat, dincolo de care se zareste palid speranta, un felinar timid in jurul caruia mustesc fluturi orbi ce poarta in fracul aripilor stigmatele luminii difuze ca arsi cu fierul de calcat. Te-am desenat hidos, hilar, halucinant pe coala mea nuda, suprimandu-ti striatiile buzelor cu un zambet descarnat.
        Am sa-mi tocesc singuratatea Sarbatorilor incolacita in jurul unui creion despovarandu-ma pe un punct incalcit de forma unei litere.

Un articol de Claudia Nicolae