Personalitati -> Moartea unui preot

“Ai, amar, amar, amar, de te-as pune pe cantar…”
In momoria Preotului Bebe CIRLUGEA
Suntem programati genetic sa nu putem simti toata durerea odata. Cred ca daca am putea-o simti in toata puterea ei, am innebuni pe loc, in cel mai bun caz. Dar asa, Dumnezeu, Natura, sau oricine ne-a plamadit, a stiut sa faca in asa fel incat sa simtim cate putin. Pic, pic, pic... Atat cat sa ne putem jeli durerea, iar apoi sa ne stergem la ochi si sa mergem mai departe.
Si iar sa plangem un pic, iar sa ne stergem la ochi...

Am mancat din pomul cunoasterii, insa in momente critice din viata noastra suntem orbi. Tragediile cu adevarat mari sunt prevestite. Ca o furtuna de vara din aceea care isi arunca mai intai tunetele, departate, de te fac sa te uiti cu mirare la cerul insorit. Apoi vine negura, iar tunetele se aud din ce in ce mai tare. Vijelia adevarata incepe tarziu, cand deja te-ai obisnuit cu ideea furtunii. Asa si dezastrele din viata sunt prevestite: de vise, de actiuni ciudate, pe care nu le poti intelege cu firea ta de om practic, bine ancorat in realitate, asa ca le treci la categoria coincidente sau pur si simplu nu le bagi in seama. Cat de orbi suntem….

Imi povestea o ruda de-a lui Sorescu, ca atunci cand a murit marele scriitor, i-a cazut din biblioteca “La lilieci”. A luat cartea si a pus-o inapoi pe raft, afland abia a doua zi ca Sorescu a murit. Semne, semne, semne... Cand auzi astfel de intamplari, stai pe ganduri, dar intr-un final le treci cu vederea, evitand sa iti pui intrebari prea mari si prea grele.

Acum o luna socrul meu a cumparat niste nisip si mozaic. Cu gandul sa isi faca un pod in fata portii, la tara. Peste vreo doua saptamani a venit acasa intr-o zi oarecare si i-a spus sotiei ca a tocmit oameni sa le faca mormintele cu acel nisip si piatra adunate in fata portii. Noi, copiii, am fost revoltati: cum ei, oameni asa tineri, la cincizeci si ceva de ani sa isi faca morminte?!
Peste o saptamana, intr-o miercuri, cand inca se lucra la gropi, socrul meu a avut o criza si l-au dus cu salvarea la spital. In noaptea aceea, cumnata mea a visat un porc care s-a tranformat in urs. Porcul=boala, ursul spune “mor”. Semne, semne, semne... In urma unor analize l-au internat la Terapie Intensiva, cu verdictul: pacreatita acuta necrotica. Boala grea, din care foarte putini scapa. In fiecare zi l-am vizitat si in fiecare zi ne intreba de gropi, daca sunt gata. Sambata au fost gata gropile si abia atunci s-a linistit.
...