De cand ma stiu am avut o aversitate nativa pentru prostie si incultura. Am taxat intotdeauna manifestarile lor. Pur si simplu nu imi pot pune lacat gurii. Si nici nu vreau, pentru ca daca as vrea, as putea sa tac. Una dintre manifestarile prostiei este credinta in vraji si vrajitoare capabile sa schimbe soarta omului si sa o manipuleze dupa bunul plac. Nu neg ca exista posbilitatea ca anumite persoane sa aiba capacitati extrasenzoriale. Nu neg si nu contest faptul ca exista persoane care se inchina raului absolut. Insa sa crezi ca orice gura-stirba si agramata iti poate face viata mai grea sau mai usoara mi se pare o tampenie totala.
La un moment dat aveam un cerc de prietene la fel de "duse" ca si mine. Ne intalneam des si povesteam si noi, ca fetele, despe iubiti, epilat, retete si coafuri la moda. Intr-una dintre seri, una dintre noi a convocat, in lacrimi, "clubul". Stai, ca e groasa, asa ceva se intampla rar de tot, mi-am zis. Si asa si era. Tampitul ei de viitor sot o suspecta ca "i-a facut vraji". Ca pana sa o cunoasca pe ea nici prin gand nu ii trecuse sa se aseze la casa lui. Si ca noroc ca i-a deschis ochii ma-sa. Si bunica-sa. Ma-sa si bunica-sa lui. Nu a ei. Ca ea, amica mea, sigur i-a "facut ceva". Ca uite, pantalonii aia "ou de gasca", din tergal bun si trainic pe care ii cumpara-se ma-sa au disparut. Sigur i-a dus nenorocita la o vrajitoare, sa "il lege".
Bine indoctrinat de ma-sa si bunica-sa, tampitul o ia pe amica mea la intors. Ca unde sunt pantalonii. Ca parca lipseste si o pereche de chiloti. Ca parca il trec sudorile cam des. Ca parca a inceput sa viseze urat. Ca ma-sa l-a intrebat daca nu sufera de asa ceva si parca a simtit el ca asa e.
Asta mica, viitoarea lui sotie, s-a facut alba ca varul si era sa dea in balbaiala. De vrajitorie nu se gandise nimeni pana atunci sa o acuze.
Ne adunam noi, toate cinci, la mine, ca era caz de "stejar, extrem urgenta". Stam la taclale, povestim, ii mai aducem amicei noastre culoarea in obraji si ni se face foame. Ce mancam? Ca niste vajnice gospodine ce eram toate, bagam niste copane de pui in cuptor. Presupusa vrajitoare se ofera sa faca ea mujdeiul. Ca decat sa o cafteasca pe viitoarea ei soacra, mai bine bate usuturoiul. Si face fata asta un mujdei cremos, ca ne luasera si pe noi frisoanele cand o vazuseram cu cat nerv il pisa cu cum vorbea singura: "Eu, sa fac vraji? Eu, care ma duc la biserica si il tarasc si pe mototol dupa mine? Eu, care l-am tocat sa se inchine seara si sa se roage, ca ma-sa nu a fost in stare, tocmai eu sa ii fac vraji?"
... Noi, restul, nu comentam nimic, doar o priveam cum era concentrata pe mojar si ne aruncam priviri sugestive una alteia...
In fine, se face puiul, ne reglam noi glicemiile si incepem sa ne dam cu parerea cu glas tare. La un moment dat, amica noastra a concluzionat de una singura ca ar fi o mare greseala sa continue relatia cu presupusa victima a presupuselor ei vraji si ca ea rupe logodna (il si sunase sa il anunte ca gata, nu e mai e logodnica lui si, bonus, face ceva pe el si pe tot neamul lui de cretini!) si a inceput sa isi bata capul cu metode de razbunare. Fetele, incitate, au inceput sa isi dea cu parerea, toate fiind foarte creative de felul lor. Ca doar de-asta ne si lipiseram una de alta...
Eu ziceam nimic. Ma uitam in gol. Priveam muta mormanul de oase care statea adunat pe farfuriile noastre. Si am avut o revelatie.
"Eu zic sa ii facem vraji!"
Asta mica, presupusa "vrajitoare", era cat pe ce sa se inece cu bucata de prajitura pe care o rontatia nevrotic ca sa se calmeze.
"Ai innebunit? Noi nu stim sa facem vraji! Eu nu ma bag, eu sint ortodoxa, eu nu fac prostii de-astea!"
"Stai, nu te grabi!", ii spun. E clar ca nu stim sa facem vraji si chiar daca am sti, terotetic, nu am face. Dar exista o solutie!"
Fetele au bulbucat ochii la mine, neincrezatoare dar curioase foc.
"Ce avem noi aici?"
Se uitau la mine patrat...
"Mai, se presupune ca tu esti vrajitoare. Voodoo si chestii de-astea, da? ia priviti cate oase avem noi aici!"
S-au privit una pe alta si au izbucnit in ras. Nici nu a mai fost nevoie de multe pregatiri. Am umplut o oala cu apa si oparit oasele ramase, sa fie curate-bec! Radeam toate si ne apucase sughitul. Comedie mare!
"Stai, zic, oasele nu sunt de ajuns! Avem nevoie de materiale suplimentare!"
M-au privit siderate. Ce materiale suplimentare?
Pai, ata rosie, niste pene negre... chestii de-astea terifiante, daca tot o facem sa o facem cum trebuie!
"Am eu un cuib de ciori in copacul din fata blocului!, zice una.
Bun, plecam la vanatoare de pene de cioara.
In crucea noptii, cu lanterna in mana, ne holbam toate cinci dupa pene de cioara. Am avut noroc, am gasit trei. Cam jumulte, dar nu conta.
"Ne trebuie si cuie!", sare una.
"Nici o problema, cuie am eu, dar ar fi buna si niste ata rosie, am si de-asta!
Ne-am intors la mine, am infipt cuie in oasele mai mari, le-am legat in forma de cruce, sa fie tacamul complet, cu ata rosie.
"Si cate facem?"
"Sapte, ca e numar magic! Pene punem pe trei, ca nu avem mai multe pene! Si ne trebuie si lumanari pe care le aprindem la ambele capete, ca asa am citit eu ca se fac vrajile!" sare una!
"Si lipim 3 lumanari una de alta la mijloc, sa fie 6 capete aprinse. Am lumanari destule, de-astea facem 6 bucati, ca nu suntem zgarcite!
Eram pe jos de ras toate.
...Bun, zis si facut, plan exacutat.
"Si acum ce facem?"
" Te duci la el. Intri in casa, Vorbesti cu el, ii spui ce vrei tu, il tii veo 10 minute. Atat ne trebuie. Tu il tii de vorba, noi i le atarnam de clanta usii!
Presupusa vrajitoare il suna pe netot. Ala dormea, ca era deja aproape de miezul noptii si nu avea vraj facite, ca sa il tina treaz. Il trezeste, ii spune ca se duce peste el. Si plecam toate, ingramadite intr-un taxi si razand ca apucatele. Intram toate in bloc, ea urca, noi, restul, asteptam sa auzim usa inchizinadu-se, dupa care ne bulucim si ii atarnam "farmecele" legate intr-o esarfa neagra, inodata de 7 ori la capete, de clanta. Daca tot era bal... bal sa fie! Una dintre fete facuse un act de caritate si isi donase esarfa in acest scop nobil.
Dupa care coboram cu un etaj mai jos si asteptam, hlizindu-ne pe infundate.
Nu am asteptat mult. Am auzit o usa deschizandu-se si apoi un racnet. Al lui. A facut pe el. La propriu. Am auzit-o pe ea spunandu-i "Vezi ca ai facut pe tine. Du-te si te schimba. Si cheam-o pe maica-ta maine, sa iti spele pantalonii de pipi!"
 Amica noastra l-a lasat balta si am plecat toate la casele noastre.
Dupa cateva zile, el a sunat-o sa isi ceara scuze. Gasise pantalonii ou de rata si chilotii sub pat. Era un barbat foarte ordonat...

Epilog
"Vrajitoarea" noastra s-a casatorit si a emigrat, impreuna cu sotul ei. Au doi copii si sunt fericiti.
"Victimul vrajilor" s-a casatorit si el, pe la 40 de ani, mai de mila, mai de sila, cu o tanara aleasa si aprobata de mama-sa. Una care nu "i-a facut vraji".
Text: Diana (ma puteti urmari si pe facebook)