Societate -> Batranete cu parfum de singuratate

Batranii, oamenii plini de intelepciune care pana mai ieri ne-au crescut si ne-au indrumat pasii prin viata... I-am uitat in camerele reci ale unui azil mohorat de tristete sau pe strazile ratacite, departe de noi.
Timpul nu iarta, isi cresteaza pe chipuri ridurile suferintei sau bucuriei unei clipe de ieri, mult uitata si isi razbuna sufletele date la o parte daruind aceasi soarta pentru fiecare dintre noi.
Poate ei nu au fost la fel de norocosi ca noi, nu au vut posibilitatea unei pensii private sau egoismul de a pastra locuinta in care ne-au crescut dar indiferent de cum ne va astepta batranetea incarcata material, departarea de cei dragi va ucide.

Nu au cerut nimic la schimb de fiecare data cand au fost langa noi, cand au muncit pe branci pentru scolile noastre sau cand s-au injosit sa avem un job mai bun, nu au cerut nimic nici cand ne-au cedat locuinta sau cand au stat la capataiul nostru oblojind ranile suferintei si poate de asta multi dintre noi am considerat de cuviinta sa-i aruncam la batranete ca pe niste obiecte nereciclabile.
Azilul are parfum de singuratate, sufletele de acolo nu-si tipa foamea, nici macar boala, dar striga cu durere dupa o mangaiere si un semn de viata de la copii.

Pe Maria am intalnit-o la un azil din Galati, era o batranica tare simpatica, cu un simt al umorului foarte special pentru ca reusea sa-ti insenineze si cea mai innorata zi cu pildele sale. Nu-si judeca niciodata fetele pentru ca o lasasera acolo in urma cu mai bine de 3 ani fara sa-si mai faca apoi simtita prezenta, ba din contra le cauta mereu scuze. Nu-si plangea singuratatea dar citeai pe chipul ei fericirea de fiecare data cand depana povesti despre familia ei...Copiii ei, bucuria ei pe care si-ar fi dorit-o aproape la batranete...
Matei era tata a 5 copii si bunic a 7 nepoti, avea o memorie extraordinara pentru ca reusea mereu sa-ti povesteasca pana la cel mai mic detaliu despre fiecare eveniment din viata lui. Dar cu cel mai drag isi amintea de ultima vizita a baiatului cel mic care il vizitase in urma cu trei luni...
Maria, Matei, Ioana, Ticu, mos Ene (Tudor), matusa Ileana, tata Zamfira, Aurora si multi altii erau ( si poate mai sunt) suflete tinere uitate intr-un azil de batrani, abandonati de familie ca niste lucruri uzate si nefolosibile....

Este trist sa nu vrei sa pastrezi legatura cu omul care ti-a dat viata si care te-a crescut, este trist sa-l uiti ca si cum ar fi deja decedat si este si mai trist sa nu intelegi ca fiecare dintre noi nu va fi iertat de batranete.

Un articol de Corina Sava