Burse private
Publicat: 28.03.2012
Ai copilul dotat intelectual?
Afla cine poate beneficia de o bursa privata in Romania
Legea care reglementeaza acordarea burselor private este Legea nr.376/2004 cu modificarile ulterioare. In aplicarea acesteia au fost emise Instructiunile aprobate prin ordinul nr.1759 al ministrului finantelor publice.
Ce este bursa privata
Conform acestor norme legale, bursa de studiu reprezinta un sprijin acordat de catre o persoana juridica de drept privat sau de catre o persoana fizica, dupa caz, unui elev, student, doctorand etc, care urmeaza un program de pregatire postuniversitara, intr-o institutie de invatamant acreditata din tara sau din strainatate.
Cum se acorda o bursa privata
Bursa privata se poate acorda doar in baza unui contract incheiat intre persoana care acorda bursa si beneficiarul bursei, care semneaza contractul in nume propriu daca este major sau cu acordul reprezentantului sau legal.
Pe ce perioade se acorda bursele private
Durata contractului va fi egala de regula cu durata studiilor, respectiv bursa se acorda pentru intreaga durata a acestora, insa se poate acorda si partial pentru o perioada mai scurta.
Atat durata cat si cuantumul bursei private se stabilesc prin contractul scris incheiat de parti, insa legea prevede ca bursa nu poate fi mai mica decat salariul minim pe economie si trebuie sa acopere cheltuielile de masa, cazare si intretinere.
Contractul de bursa privata va fi prezentat in mod obligatoriu de catre beneficiar la institutia de invatamant unde urmeaza sa studieze pentru a fi avizat de aceasta.
Legislatia aplicabila mai prevede faptul ca intr-un astfel de contract pot fi introduse clauze in conformitate cu care se poate impune beneficiarului sa obtina anumite rezultate la studii, precum si clauze in baza carora acesta se obliga sa presteze o munca, in raport cu studiile absolvite, la persoana care i-a acordat bursa, pentru o anumita perioada de timp dupa finalizarea studiilor. Este interzis ca beneficiarul sa lucreze la persoana ce i-a acordat bursa pe durata studiilor, respectiv durata acordarii bursei.
Nerespectarea obligatiilor asumate de beneficiar prin contractul de bursa privata poate atrage obligarea acestuia de a restitui suma primita cu titlul de bursa.
In ceea ce priveste tratamentul fiscal al bursei, aceasta suma nu este impozabila pentru beneficiar, iar pentru persoana care o acorda este deductibila fiscal, in conditiile Codului Fiscal aflat in vigoare.
Av. Coltuc Marius
Fondator Casa de Avocatura Coltuc
www.coltuc.ro
Sursa: Copyright© eLady.ro - Burse private
Comentarii postate (0)
Societate
Ce semnificatie au florile aduse la o inmormantare?
Plecarea unei persoane dragi dintre noi este un...
Societate
Cum sa ii oferi celei mai bune prietene un cadou de neuitat
Gasirea cadoului perfect nu este niciodata usoa...
Cele mai citite
Celebs & Style
Aretha Franklin s-a stins la varsta de 76 de ani
Aretha Franklin a murit la varsta de 76 de ani...
Familie
Ce bunuri putem amaneta pentru a iesi dintr-un impas financiar?
In prezent, multi oameni aleg sa amaneteze anum...
Familie
S-ar putea ca obsesia noastra de a gasi partenerul perfect sa fie complet gresita?!
Niciunul dintre noi nu este intr-atat de unic i...
Articole importante
In forum despre Societate
Newsletter elady
Mirese si Nunti
Cum alegi tinuta de nasa pentru nunta
Ti s-a propus sa fii nasa, insa nu stii ce tinuta este potrivita pentru acest eveniment? Trebuie sa ai in vedere ca nasii sunt cei mai importanti in cadrul unei nunti, dupa miri, bineinteles. Astfel, toate privirile vor fi atintite asupra ta. Iata cateva modele de rochii de seara
Frumusete - Ultimele Articole
- Ce trebuie sa ai in trusa de machiaj pentru a contura un look perfect de Revelion
- Cum poti obtine aspectul perfect al obrajilor cu ajutorul chirurgiei estetice?
- Sprancene de vedeta? Afla tot ce te-ar putea interesa despre dermopigmentarea sprancenelor
- Totul despre bazele Rubber Gummy de la Pearl Nails
- Cum sa obtii un abdomen plat: liposuctia poate fi solutia de care ai nevoie