Merg pe strada. Nimic nou pana acum, exista un moment in viata fiecarei femei cand merge pe strada. Singura adica.
Sunt in fusta. Nici aici nu-i nimic nou, ceva nou si neasteptat ar fi sa nu am fusta (sa fiu in pantaloni, sau si mai rau, fara!).
In general, nu am fuste exagerat de scurte, sunt pana in regiunea genunchiului, drepte, clasice. Sunt genul de fuste comode si care-mi vin si bine.
Intru in magazin. Ca orice om normal, imi fac cumparaturile. Platesc, "Semnati aici, doamna!". M-am obisnuit de atat de mult timp cu apelativul "Doamna" incat aproape ca nu-l mai bag in seama, mormai ceva indefinit si plec.
Povestea se repeta peste tot, cu foarte mici variatii. O poveste care e cat se poate de banala, pana la urma.
In ultima perioada, am slabit destul de mult - am reusit chiar performanta sa intru (eh, mai greu, mai cu parghii, scripeti si alte mecanisme inventate de prietenul Arhimede, dar am reusit!) sa intru intr-o fusta de acum 7 ani. De prin 2000-2001 adica, daca nu or fi si mai multi ani.
Kilogramele nu le mai numar, ca nu le mai stiu (nu ma cantaresc, pe de o parte fiindca risc depresii cand imi vad teancuri-teancuri de haine pe care trebuie sa le dau pentru ca nu mai am loc in ele, pe de alta fiindca e irelevant, poti fi la acelasi volum ca in anii trecuti dar sa cantaresti mai mult- cu varsta, oasele se ingreuneaza si se ingroase, masa musculara- in ipoteza ca as pica brusc in cap si m-as apuca de sport noaptea cand ajung acasa - cantareste mai greu decat grasimea) - dar, fiindca e evident ca incet-incet ajung la "greutatea ideala" si la "IMC-ul corect" (habar nu am ce-i ala IMC, dar suna beton, iar "greutatea ideala" e o sintagma inventata de cine stie ce dietetician cu probleme la mansarda, care a considerat ca ar fi fain sa decida ca toate femeile trebuie sa urmeze un anumit sablon), am zis sa port si fuste mai scurte, alea din perioada dinaintea erei noastre, cand eram doar un programator fara griji.
Prin dulap mai am ceva "relicve", asa ca dimineata, inainte de a pleca la munca, le incerc cu entuziasm. Uraa, intru in ele!
Plec mandra spre birou, cu un petic de fusta pe mine.
In spatele meu, aud o remarca - "Faceti loc, DOMNISOARA e grabita".
Ma uit, am senzatia ca e ceva nelalocului lui pe strada. Stalpii sunt la locul lor, masinile sunt parcate ca de obicei pe trotuar, tramvaiul suna obosit din clopotel. Chiar si pietonii traverseaza strada ca niste muste obosite, fara sa se uite la semafor. Ok: toate-s in regula, dar atunci ce nu e bine?! "Treceti, domnisoara!" - doua femei - la prima vedere de varsta mea, imi fac loc sa trec.
Clar, aici e neregula- de cand sunt "Domnisoara" pentru lume de pe strada, de cand vorbeste lumea de aceeasi varsta cu "Dumneavoastra" cu mine?

Le multumesc printr-un zambet femeilor si trec mai departe. Spre magazin. Imi fac in viteza cumparaturile, e o problema cu cardul, patroana suna la banca. De ce nu mi-a cerut PIN-ul? Casiera o linisteste "O cunosc eu pe domnisoara, sta in blocul de langa mine, o vad seara cand parcheaza masina." Iar "Domnisoara" ????
Casiera e aproximativ de varsta mea (din nou) dar ma priveste aproape matern. La randul ei, gardiana din magazin vine sa ma ajute sa pun cumparaturile in sacosa. Ce e cu ziua de azi???
Intr-un final, inteleg - e de vina fusta. Ca altceva nu am neobisnuit pe mine.
Automat, daca am 30 de centrimetri de fusta nu am cum sa fiu o Doamna.
Doamnele trebuie sa fie serioase, cu fuste pana la pamant (cea mai scurta- pana la jumatatea gambei si OBLIGATORIU in public nu se iese pe tocuri, sunt preferati pantofii cat mai inchisi sau macar o pereche de papuci), trebuie sa calce rar si apasat.
Si eventual, sa participe la Olimpiada de Invelit Sarmale, faza pe Scara/Bloc.
Automat, orice femeie care poarta o fusta mai lunga sau e imbracata serios, primeste pe viata premisa de seriozitate absoluta, tradusa in limbajul curent prin verigheta pe deget si apelativul "Doamna". Oh, sau mult mai pitorescul "Cucoana!!!!" adresat cand, intr-o criza existentiala, privesti plina de admiratie o carte din vitrina unei librarii. Orice baiat/barbat/matroana serioasa de pe trotuarul pe care te-ai oprit iti vor arunca scarbiti un "Fa loc, cucuana, te gasi cititul!" si te vor ocoli.

Cu acelasi petic de fusta, inca o experienta in aeroport (ca doar orice premisa ca sa fie corecta, trebuie testata in mai multe ipostaze, pentru a fi siguri, nu?!).
Stau la coada. Imi e somn de mor, e 7 dimineata, car o valiza cat casa dupa mine. Si un laptop, si o geanta de umar cu tot felul de minuni (chiar, de ce poarta femeile atatea chestii in geanta?!).
In spatele meu, un grup de cartieristi fac suficienta galagie incat sa atraga atentia tuturor agentilor de securitate. Ma privesc insistent; ma verific intr-un geam, sunt in regula, nu mi-a crescut nimic pe fata sau prin cap, ca sa justifice atentia trupei.
Pe panoul din spatele operatoarei, informatii despre zbor - cand se incheie predarea bagajelor si viza biletelor, cand se face imbarcarea si unde, ora decolarii.
...Informatii normale adica.
O matroana corpolenta ma priveste protector: "Se inchide la 8:50 aici". Cel de langa ea completeaza, cu o uitatura insistenta "Si imbarcarea e la 9:20". Au amandoi aerul ca mi-au facut o mare favoare ca mi-au comunicat aceste informatii. Or simti nevoia de socializare, eu stiu?! Eu cu siguranta nu am asemenea nevoi la 7 dimineata, si in plus stiu sa si citesc (uimitor, pentru fusta mea cat o batista, nu? ba chiar am inteles ce scrie acolo in ambele limbi, franceza si engleza). "Limita la bagaje e 20 de kile. Sa stii ca valiza cantareste mai mult". Poftim? Valiza mea? Presupun ca de ea e vorba,ca-i singura valiza de prin zona, ei au niste papornite de rafie, luate din piata, si cum zic tot ei (aprobati de restul oamenilor din coada "da’ noi in genti avem mai mult. Sigur o sa te fure astia". Chiar nu e treaba mea cate "kile" au ei in genti (am marcat doar noua unitate de masura acceptata de Sistemul International de Masuri si Greutati, pentru ca imi e destul de clar ca ei sunt de acolo, numai niste experti ar putea ghici dintr-o privire cat cantareste valiza mea.
Intrebarile urmatoare plutesc nerostite, in aer "Da’ a cui esti? Da’ cati ani ai? Te lasa mamica sa calatoresti singura? Fetele din ziua de azi.... pe vremea mea..."
Am senzatia presanta a unei cozi la paine, o coada din vremuri de mult apuse, si oricat as incerca sa alung impresia asta, nu reusesc, ramane sa bazaie pe langa mine ca un tantar anofel prost crescut.
Ce Dumnezeu au oamenii astia?! Numai pentru ca am scurtat cu 3 degete fusta am devenit brusc cretina? Sau protejabila? Am aproape 30 de ani (si-i arat), nici nu-s genul plapand si firav care sa ceara ocrotire din priviri sau sa trezeasca compasiunea semenilor. Sunt EU, si in costum de baie si in pantaloni, si pe tocuri si in bocanci.
O femeie poate fi considerata serioasa numai daca se imbraca intr-un sac?
In acest spirit, propun niste schimbari legislative: orice femeie nemaritata sa poarte un semn distinctiv (eu stiu? parul verde? un tricou incriptionat? ), celor care-s casatorite sa le dam niste papuci inscriptionati, fara un strop de culoare. Sa se interzica de asemenea purtarea hainelor scurte sau elegante daca ai verigheta pe deget (si sa se creeze Politia Inelului, care verifica prin sondaj femeile de pe strada!) si vai de cea care in acte e casatorita, iar pe strada nu poarta semnele distinctive!
Ah, si bineinteles: cele care poarta o fusta scurta, primesc din prima "Prezumtia de neuroni in minus". Pentru ca MERITA!
Copyright© Flori Roman