Am întâlnit odată o fată drăguţă, blândă, feminină, cu forme rotunde, sâni frumoşi, coapse arcuite, obraji pufoşi, gene lungi negre. Într-un cuvânt o fată în toată splendoarea ei, la vârsta aceea incertă între douăzeci şi cinci şi treizeci şi cinci de ani. Dar ceea ce ea mi-a spus mi-a rămas mai adânc întipărit în cap decât felul cum arăta. Zice ea „mie imi plac rodile, le mănânc pentru că rodia conţine estrogen”.
Meditez şi acum, după ceva ani la fraza aceea şi mă întreb: de ce oare o femeie în mijlocul feminităţii ei să-şi dorească un pic de estrogeni în plus?
Spuneam în articolul trecut, Estrogenii, hormonii tineretii vesnice, că excesul de estrogeni e rău. Mai spuneam că medicina şi ştiinţa sunt aproape oarbe, încă nu au reuşit pe deplin să găsească tehnici cu care să se uite în corpul nostru şi să determine cu exactitate câţi hormoni producem şi de câţi avem nevoie. De aceea lucrul cu hormonii corticosteroizi este o ştiinţă în sine, deosebit de grea. Dozele se bazeaza mai degrabă pe experienţa medicală decât pe analize clare. În plus, ca să dea medicilor cercetători şi mai mare bătaie de cap, hormonii corticosteroizi nu au un nivel constant în decursul unei zilei şi nici de la o zi la alta. Ceea ce vedem la o analiză este o situaţie momentană.
Dar să luăm pe prietenul nostru: estradiolul. Cred că oricărei femei îi este cunoscută fluctuaţia acestuia în cursul ciclului menstrual. Este general acceptat că ovarele produc zilnic între 100-200 µg de estonă / estradiol pe zi. Măsurat în ser (sânge) estradiolul porneşte de undeva de pe la 50 pg/ml în prima zi a menstruaţiei ca să ajungă la un vârf de circa 15O pg/ml la ovulaţie, rămânând pe la 100 pg/ml până înainte de următoarea menstruaţie când cade brusc către minim. Găsim figuri cu duiumul pe internet arătând cele două cocoaşe ale ciclului menstrual care se împarte după cum ştim între perioada de dinainte de ovulaţie şi cea de după ovulaţie.

De cât estrogen are nevoie o femeie?
Dar nu acesta este scopul articolului de faţă ci altul. Întrebarea „de cât estrogen are nevoie o femeie” rămâne deschisă şi nu poate fi rezolvată atât de uşor. Răspunsul poate fi: depinde de femeie. Sau depinde de estrogen. Ambele  afirmaţii sunt corecte. Chiar şi pentru cele dintre noi cel mai avide de feminitate, la un moment dat se atinge masa critică dincolo de care nu vrem să mergem.

Figură: parabenii sunt xenoestrogeni slabi a) structura estradiolului b) metilparaben c) structura metilparabenului suprapusă peste cea a estradiolului .

Dar de unde vin toţi aceşti estrogeni?
În mod interesant natura a făcut acest hormon al feminităţii un pic incorect, mai bine zis i-a făcut pe receptorii săi avizi, exact cum bărbaţii sunt avizi de femei frumoase şi feminine.  Trebuie să ne întoarcem din nou la chimie ca să înţelegem, cu tot regretul de a trebui să insist cu această ştiinţă care nu e pe gustul tuturor. Din figura pe care am creat-o se vede că hormonul feminităţii noastre, estrogenul (şi prin asta mă refer la toţi cei trei estradiolul, estrona şi estriolul) prezintă o caracteristică specială pe care nu o are nici unul din ceilalţi hormoni corticosteroizi, şi anume conţine un nucleu aromatic, aşa cum au benzenul şi toluenul.  Receptorul nostru estrogenic are o mare afinitate faţă de hormonul său şi se deschide la apariţia acestuia exact aşa cum o broască se deschide cu o cheie. Broasca noastră din păcate nu se deschide numai cu cheia „estradiol”, ci a fost lăsată de natură pradă oricărui hoţoman care trece prin apropiere cu un şperaclu, exact aşa cum o tânără fată pică în ghearele unui golănaş care se îmbracă frumos în diverse straie şi se dă drept ceea ce nu este. Domnilor care citiţi articolul să-mi scuzaţi această figură de stil, nu vreau cu nici un cuvânt să implic că compania voastră ar face vreu rău femeii şi receptorilor ei estrogenici.
Cu alte cuvinte dacă cineva, om sau natură a făcut un alt compus care seamănă bine cu estrogenul – mai cu seamă cu nucleul său aromatic, atunci bietul nostru receptor nu mai stă să se uite ci strigă: estrogen la orizont! Puneţi mâna pe el.
Nu dau decât un singur exemplu din chimie – vă spune ceva cuvântul paraben? Nu? Aveţi cumva la îndemână vreo cremă de faţă? Ia citiţi ce conţine! Pentru a sugera chimic cuvintele mele am întărit pe structura estradiolului structura metil parabenului în verde, înţelegeţi ce vreau să spun?
Dar de ce este rău acest lucru? Ce-are de a face cu noi în cele din urmă? vă veţi întreba dumneavoastră pe bună dreptate. Este de fapt simplu şi uşor de înţeles. Unii dintre aceşti hoţomani care atentează la receptorul nostru estrogenic îl activează şi-l fac să-şi facă treaba mai departe. Acţionează deci ca substituenţi agonişti. Alţii se aşează acolo şi nu mai vor să plece. Se ţin scai de el şi îl împiedică să-şi facă treaba, îl blochează. Sunt antagonişti.

Care sunt buni şi care sunt răi?
Răspunsul este iară „depinde”. Depinde de ceea ce vrem noi de la receptorul nostru estrogenic să facă. Pentru a avea în final un tablou clar să trecem în revistă tipurile de substanţe cu potenţial estrogenic pe care le cunoaştem:
Estrogenii naturali: estradiol, estrona, estriol. Ei sunt cei buni. Fără îndoială. Şi nici o teamă de ei,  sunt acolo în noi, mereu la treabă în toate femeile  care menstruează normal şi regulat. Şi nu intrăm aici în problemele complexe ale amenoreei,  masculinizării şi hirsutismului.  Dar poate aţi auzit atunci de dominanţa estrogenică? Acela este deasemenea un capitol atât de complex dar şi extrem de important încât prefer să-l discut altădată. Până una alta nu pot să repet suficient şi sper să fiu auzită: nici o femeie cu menstruaţie normală nu are nevoie de estrogeni în plus. Simplul fapt că are menstruaţie arată că nivelul ei hormonal estrogenic este în regulă.
Estrogenii sintetci: patentaţi de firmele farmaceutice - pe aceştia i-am discutat în articolul precedent, Estrogenii, hormonii tineretii vesnice. Important de reţinut este potenţa lor, au tendinţa de a fi mai potenţi decât hormonul uman bioidentic şi de aceea sunt evident toxici dacă sunt supradozaţi.
Fitoestrogenii: substanţe cu proprietăţi estrogenice din plante. Cine nu a auzit de soia? Izoflavonele din soia au proprietăţi estrogenice. La fel cele extrase din salvie, trifoi roşu, cohoşul negru ş.a.m.d. Pe acestea le putem discuta altădată, dacă doriţi. Deocamdată fac numai constatarea că sunt popularizate relativ agresiv în toate mediile ca „alternativa sănătoasă” la tratamentul de substituţie hormonal.  În general afinitatea estrogenilor din natură faţă de receptor este mai mică comparat cu hormonul bioidentic, deaceea este crezut că fitoestrogenii se află în competiţie cu estrogenul natural pentru receptor şi ameliorează simptomele de dominanţă estrogenică. Se spune că soia protejează femeia de cancer de sân, bazat pe incidenţa redusă a acestei boli la femeile asiatice. Deasemenea în menopauză aceşti hormoni îşi găsesc o bună utilizare în combaterea bufeurilor de căldură.
Xenoestrogenii: prin definiţie străini de natură şi de corpul nostru. Enumer cum îmi vin în minte unele substanţe din cele mai periculoase: bisfenol, ftalaţi (folosiţi ca aditiv la plastice), DDT şi alţi compuşi cu proprietăţi insecticide (cine ştie dacă au fost scoase din uz în toate ţările de unde vin legumele noastre), dioxină (fără comentarii), nonil fenoli (în mod ironic folosit ca spermicid), solvenţi aromatici – benzen, toluen şi lista poate continua aproape la nesfârşit. În general aceştia sunt toxici în cantităţi extrem de mici de ordinul nanogramelor datorită afinităţii mari pe care o au faţă de receptorul estrogenic, care poate depăşi chiar şi pe cea a hormonului bioidentic. Dar chiar şi cei care sunt mai slabi sunt capabili să ne facă rău.
Ca să dau numai un exemplu, cel de mai sus, s-a determinat in vitro pentru butil paraben o afinitate pentru receptorul estrogenic de 104 mai mică în comparaţie cu hormonul bioidentic estradiol. In vivo afinitatea determinata a fost de circa 105 mai mică. Ca să percepem ordinul de mărime, putem să facem un mic calcul: dacă corpul nostru funcţionează bine cu 100 µm estradiol pe zi înseamnă că şi 10 grame de paraben şi-ar face treaba. Dar nu funcţionează atât de simplu, eu cred mai degrabă că xenoestrogenii slabi sunt un factor perturbator care deranjează buna funcţionare a mecanismului fiziologic. Un studiu făcut în Marea Britanie în care s-au detectat în tumori canceroase extirpate din sân cantităţi crescute de parabeni a făcut furori în anii 2004. Din câte ştiu eu la ora actuală EU nu a interzis utilizarea de parabeni la produsele cosmetice în aşteptarea unor studii mai semnificative dar parabenii sunt „în discuţie”. Dacă folosiţi creme des în cantităţi mari, căutaţi mai bine creme fără parabeni. Între timp industria cosmetică, înafară de lobby-ul pe care-l face la EU, s-a pus serios pe treabă oferind alternative mai puţin riscante. Un ultim cuvânt la xenoestrogeni – ca şi hormonul bioidentic, aceştia nu sunt solubili în apă dar sunt bine solubili în grăsimi, se acumlează deci în corp, în ţesutul adipos şi deaceea odată ajunşi acolo scăpăm foarte greu de ei.
Închei cu o observaţie: tema contracepţiei, a dominanţei estrogenice şi menopauzei sunt teme tipic feminine, nimeni nu este însă ferit de xenoestrogeni. Xenoestrogenii sunt la fel de periculoşi atât pentru bărbaţi cât şi pentru femei deoarece ambele sexe prezintă receptori atât androgenici cât şi estrogenici. Am zâmbit auzind de băieţi cărora au început să le crească sânii dar nu este deloc de râs. Xenoestrogenii au fost făcuţi rând pe rând răspunzători de ambele tipuri de cancere: de sân la femeie şi de testicule la bărbaţi. Pentru ambele tipuri de cancer incidenţa a crescut de peste 3 ori în ultimii 50 de ani de industrializare.
În fine, deci ce e de făcut într-o mare de xenoestrogeni care ne înconjoară? Să nu ne lăsăm cuprinse de panică dar este bine să ştim. Să cumpărăm produse organice sau să spălam bine legumele. Să nu încălzim mâncarea în vase de plastic. Să evităm parabenii din cremele cosmetice. Să gândim activ ce substanţe avem în casă şi de care trebuie să ne ferim. Să încercăm să facem partea noastră. Dar în final răspunderea revine dădătorilor de legi şi normative pentru industrie. Vă aşteptăm domnilor şi doamnelor de la EU. Cât timp o să vă mai ia?
Figură: parabenii sunt xenoestrogeni slabi a) structura estradiolului b) metilparaben c) structura metilparabenului suprapusă peste cea a estradiolului .
Biografie:
Paraben:
Edwin J. Routledge, Joanne Parker, Jenny Odum, John Ashby, and John P. Sumpter
Some Alkyl Hydroxy Benzoate Preservatives (Parabens) Are Estrogenic, Toxicol Appl Pharmacol. 1998 Nov;153(1):12-9.
Paraben in tumori:
Darbre PD, Aljarrah A, Miller WR, Coldham NG, Sauer MJ, Pope GS. Concentrations of parabens in human breast tumours. J Appl Toxicol. 2004;24(1):5-13.
Bisfenol, ftalaţi:
Antonia M. Calafat, Xiaoyun Ye, Lee-Yang Wong, John A. Reidy, and Larry L. Needham, Exposure of the U.S. Population to Bisphenol A and 4-tertiary-Octylphenol: 2003–2004 Environ Health Perspect. 2008 Jan; 116(1): 39–44.
DDT:  
„DDT” Persistent Bioaccumulative and Toxic (PBT) Chemical Program US Environmental Protection Agency http://www.epa.gov/
Dioxina:
Carolin Grob, Dioxin, onmeda.de, 25. January 2011

Text: Carmela Boila-Göckel, Doctor in Stiintele Naturii (ma puteti urmari pe si pe facebook)