Uneori urasti sa fii victima propriilor amintiri! Daca pentru unii pare atat de usor sa uite (cum de nu si-a amintit nici macar ziua ta de nastere?!), pentru tine este cu adevarat greu sa scapi de gandurile bantuitoare… Cu atat mai greu este sa uiti lucrurile intense, fericite sau nu! Cum sa uiti primul sarut? Cum sa uiti cum te-a lasat in ploaie, dupa ce ti-a spus ca totul s-a terminat? Parca si acum simti pe piele picaturile reci care te udau pana in suflet…
Si chiar daca ai vrea sa uiti, exista ceva in tine care nu te lasa sa iti fii propria stapana! De multe ori ne intrebam “de ce?”. Nu, nu este doar o intrebare tipic feminina, este si problema marilor psihologi. Chiar citeam un articol despre un studiu facut pe aceasta tema: de ce nu putem sa uitam? Se pare ca raspunsul nu este deloc simplu, nici macar pentru cercetatori… Sa iti povestesc!
In primul rand, fiecare persoana ar trebui sa fie constienta de importanta memoriei, dar si a uitarii! Daca in unele zile te simti nemultumita ca memoria nu te ajuta sa iti amintesti un nume sau o fata si, brusc, faci o gafa din cauza neprietenoasei tale functii mnezice… in alta zi iti urasti memoria ca nu vrea pur si simplu sa stearga din bagajul ei consistent anumite amintiri!

Bineinteles ca suntem subiective atunci cand este vorba despre ceea ce am vrea sa pastram si ce nu, poate din aceasta cauza memoria nu este un mecanism absolut voluntar! Si totusi, exista in ea componenta volitiva: nu poti sa stergi anumite continuturi ale ei, insa poti impiedica reactualizarea lor. Adica poti alege sa iti amintesti ceva sau nu… Sau cel putin asa sustin unii psihologi. Cum asta? Iata:

-  In primul rand izolezi amintirea respectiva de celelalte si o pui intr-un “sertaras” pe care iti propui sa nu il mai deschizi.
- Daca la inceput acesta se va mai deschide singur, nu te lasa purtata de curiozitate si mai ales de sentimente (doar suntem atat de nostalgice, chiar si dupa lucrurile care ne-au facut rau…) si inchide-l imediat! Astfel vei bloca amintirea sa iasa la suprafata pana ce ea va fi inchisa iremediabil in inconstient.
-  Nu poti sti daca ai sters-o, se pare ca nimic din ce se engrameaza in memorie nu se sterge, toate raman in imensa biblioteca a creierului nostru, doar ca unele aminitiri nu sunt reactualizate niciodata. Aflata in inconstient, amintirea respectiva nu va putea fi reactualizata si astfel poti spune ca… ai scapat de ea!
Doar ca studiile arata ca nu e atat de simplu cand vorbim despre lucruri care pentru noi conteaza…

O cercetare pe 218 studenti americani a aratat ca amintirile provocate de factori cu incarcatura afectogena nu se pot sterge usor din memorie.
- Studentilor impartiti in doua grupuri egale li s-au dat cate 2 seturi de fotografii. Primul grup a primit fotografii cu factor afectogen (care pot provoca emotii), celalalt grup a primit 2 seturi de fotografii neutre.
- Dupa ce s-au uitat pe fiecare set, li s-a cerut sa uite primul set, spunandu-li-se ca dupa o pauza de 5 minute vor fi solicitati sa reproduca al doilea set.. Dupa respectiva pauza, li s-a cerut insa reproducerea primului set.
- Rezultatele? Grupul cu fotografii afectogene a avut rezultate mai bune.

Pe langa faptul ca s-a (re)demonstrat profunda legatura dintre afectivitate si memorie, experimentul a aratat ca memoria nu asculta de vointa, fie ca este vorba despre a uita sau a-ti aminti.
Ideea care se deduce este foarte simpla! Nu iti poti convinge mintea sa uite ceea ce vrei, mai ales cand vrei! Probabil ca ai vazut si singura ca de multe ori ceea ce incerci sa uiti revine cu mai multa putere in prezent. Si ce ar fi de facut? Eu personal nu sunt pro-uitare fortata!
Pentru ca acele amintiri oricum nu se sterg, ce rost are sa le impingi cu brutalitate in inconstient? Astfel poti aduce frustrare, reprimare, iar la un moment dat poate avea loc o refulare foarte puternica pentru ca ai ingropat in adancul tau ceva ce inca nu murise…
Chiar daca este vorba despre amintiri neplacute, poate chiar traumatice, adevaratul mod de a le birui este infruntarea (cere asistenta daca simti ca nu le poti face fata singura). Incepe prin a le accepta, a le lua drept ceea ce sunt: trecut! – si nu le mai investi emotional! Treptat se vor toci si vor pleca singure. In plus… “cel ce nu a trecut prin infernul patimilor sale nu le-a biruit cu adevarat.”! (Carl Gustav Jung)