Ilustri necunoscuti... L-am cunoscut pe Alexandru Tane intr-o perioada ciudata a vietii mele. Intr-o perioada de depresie profunda, de tristete si de viata sfarmata in bucati de minciuni si tradare, de durere, de dezamagire si profunda neincredere in faptul ca ar mai putea exista pe lumea asta barbati cu sufletul in inima si nu in izmenele cuprinse de incendii hormonale.
Eu bateam un site de socializare in cautare de subiecti care sa imi dovedeasca inca o data ca barbatii ie porci si sa am motiv sa scriu despre asta, el statea si isi omora timpul si singuratatea cautand acel „Je ne sais qui” de care, se pare, nu a avut norocul sa se bucure vreodata ...
Dupa vreo trei ore de conversatie in care am luat impreuna la bani marunti moravurile zilelor de astazi, mi-a dat numarul de telefon. Si, evident, i-am dat un search pe google. Asa am aflat ca Alex era proprietarul unui e-shop de bio-cosmetice si m-am apucat eu, desteapta pamantului, sa ii dau sfaturi si sa ii spun ce era gresit cu site-ul lui si despre cum sa faca sa isi puna in valoare produsele si cum sa vanda mai bine. Si-am inceput noi sa vorbim despe afaceri si promovare, si marketing...
Am mai vorbit apoi online, pe facebook si la telefon de cateva zeci de ori. Poate de citeva sute... Nu am tinut socoteala niciodata. Ori de cate ori publicam ceva care ii parea lui Alex periculos pentru mine, pentru existenta mea, ma suna. Ma tinea de vorba, ma facea sa rad printre lacrimi. De cateva ori a batut 100 de kilometri dus-intors doar ca sa imi tina companie si sa ma faca sa rad si sa ies din butoiul cu melancolie, desi el era mai trist si mai depresiv poate, decat mine. De fiecare data cand ne-am vazut, i-am umplut camasa cu lacrimi si de fiecare data cand am avut nevoie a fost acolo pentu mine. Nu conta ce ora e. De obicei se intampla tarziu, pe la miezul noptii sau in zori. Alex era OMUL de la miezul noptii. Omul care e acolo, fara nici un interes material, sexual, de nici un fel. Era acolo unde era nevoie de un suflet mare si de o inima si mai mare. Nu doar pentru mine. Ci si pentru multe alte femei care treceau printr-o perioada grea. Am aflat asta dupa ce am aflat ca EL.... nu mai e@ Am ramas surprinsa si totusi...  nu. Pentru ca Alex,  asa cum era el, departe de a fi idealul masculin al zilei de astazi plin de muschi, prostie, iresponsabilitate si infantilism, era un barbat cu un suflet mare. Alex a fost al doilea barbat care mi-a demonstrat ca poate exista prietenie intre un barbat si o femeie. Nu stiu daca incerca sa isi spele pacatele pentru ca ranise vreo femeie sau pentru ca asa era el. Desi inclin sa cred ca asa era el...

Intre noi s-a nascut o prietenie, o camaraderie si am hotarat noi sa o transformam si intr-un parteneriat de afaceri. Un troc prin care sa ne ajutam reciproc. Am hotarat asta impreuna, pe 6 Iunie, cand Alex m-a luat la o cina de afaceri, m-a fortat sa mananc si mi-a adus flori. Si-am pus noi tara la cale, urmand ca din toamna sa devenim parteneri.
N-am mai apucat. Pentru ca Alexandru Tane s-a gandit ca ar fi mai bine sa plece sa danseze cu Ingerii. N-am mai apucat sa il cert inca o data ca nu si-a gasit o femeie pe masura. Nu am mai apucat sa ii fac programare la stomatologul meu. Nu mai are cine sa imi povesteasca cum peste 10 ani o sa isi faca plantatie de fructe de padure si o sa se pensioneze, o sa stea la tara si o sa faca fix doar ceea ce ii place. Acum nu mai am pe cine certa ca poarta sandale si nu pantofi cand se duce la o intalnire cu o femeie care i-ar putea deveni sotie. Nu ii mai pot scoate ochii ca nu are grija de el. Acum, Alex, Omul de la miezul noptii ma priveste de sus si spune: „ Nu fi trista, sor`mio! Nu te stresa! Da-le pe toate naibii!”
Si acum va rog, pe toti aceia care l-ati cunoscut pe Alex (Andu pentru familie) sa lasati un comentariu. Si sa nu il uitati! Odihneste-te in pace, Alex! Si iti multumesc ca ai existat in viata mea, chiar si pentru atat de putin timp!
As mai putea povesti despre Alex mult... dar el ar spune, probabil "Vorba multa, saracia omului... Mai bine fa ceva, nu mai vorbi!" Vorbele intelepte ale unui om care nu facuse inca 38 de ani... si a carui inima a pleznit pentru ca nu mai incapea omenia in ea.... Si inca tin telefonul in mana, inca im vine sa il sun si sa ii trimit mesaje sa ii spun in egoismul meu ca am inima bucati si ca el NU trebuia sa moara!