Sunteti in categorie: Psihologie

Drumul spre nefericire

drumul_spre_nefericire_400
Fericirea este alcatuita din lucurile mici, de momentele de calm si frumos, de multumire de sine si de ceea ce avem. Fericirea nu este o stare continua de beatitudine, ci de pace sufleteasca. Dar noi, oamenii gonim dupa o idee de fericire care nu are nimic de a face cu realitatea. Si in loc sa fim fericiti, ajungem sa obosim si sa fim nefericiti si sa traim in suferinta in loc sa ne bucuram de viata asa cum putem mai bine.

Cum ajungem sa ne interzicem singuri fericirea? Exista cateva greseli pe care le facem cu totii, boicotandu-ne, cu sau fara ajutor extern, sansa la un trai frumos.

1. Traim la voia intamplarii, ascultand pe unul sau pe altul si incercand sa ne integram vietile in standardele impuse de altii. Ne alegem modele strambe pe care le copiem din dorinta de a fi ca ei, uitand sa fim noi. De frica gurii lumii, ne ascundem adevaratul ego.

2. Investim prea multi timp si facem prea mult efort pentru acumulari materiale in detrimentul celor spirituale. Ne raliem societatii de consum si suntem de parere ca totul in viata se reduce la cat de multi bani ai, asa ca muncim prea mult pentru a avea cat mai mult nu ca sa ne imbogatim sufletele, ci ca sa ii facem pe altii invidiosi. Uitam ca indiferent cum ar fi, tot intre patru scanduri parasim aceasta lume si ca nu luam nimic cu noi.

3. Ne alegem prost partenerii de viata si cand intelegem asta continuam sa ne complacem in relatii toxice si disfunctionale care ne fac sa ne simtim mizerabil. Suntem de parere ca "rau cu rau, dar mai rau fara rau" in loc sa incercam sa avem niste existente frumoase, linistite si fericite.

4. Intretinem relatii de amicitie si prietenie cu oameni pe care nu doar ca nu ii placem cu adevarat, dar, mai mult, ii dispretuim, ii detestam sau ii uram. Unii dintre noi fac asta de frica de a nu fi izolati social, altii pentru a-si hrani dorinta de a-si arata superioritatea. Ambele motive sunt gresite, pentru ca aduc energii negative si ne fac sa ne pierdem timpul.

5. Timpul liber care ne mai ramane este consumat in activitati lipsite de importanta: ne uitam la televizor la emisiuni de scandal, cu subiecte de mahala, tot din dorinta de a ne hrani nevoia de superioritate; citim reviste de scandal sau conversam cu falsu prieteni tot pentru a ne satura nevoia de barfa. Nu ramanem cu nimic, doar pierdem timpul degeaba.

6. Nu stim sa dam un sens propriilor noastre vieti. Ne inchipuim ca tot ceea ce trebuie sa facem pe lume este sa facem copii si sa le asiguram tot confortul necesar. Ne sacrificam la nesfarsit ca sa le punem pestele pe masa in loc sa ii invatam sa pescuiasca singuri. Mai apoi ne asteptam ca ei sa se sacrifice pentru noi si cum nu se intampla asta, ne simtit tradati, nefericiti si neapreciaiti.

7. Renuntam la sinele nostru in favoarea celorlalti. Ne ignoram nevoile si adevaratul eu pentru a placea celorlalti, ii punem pe toti ceilalti si nevoile lor pe primul plan, deoarece credem ca este gresit sa ne gandim la noi si la nevoile noastre. Credem ca a avea grija de noi este o dovada de egoism si ajungem sa ne punem chiar si sanatatea in pericol. Pur si simplu nu ne gandim ca nu putem avea grija de ceilalti cum trebuie daca nu avem grija in primul rand de noi. A te pune mereu pe ultimul loc al listei este o greseala, pentru ca in tot ceea ce facem trebuie sa existe un echilibru.

8. Renuntam sau nu avem visuri, teluri, pasiuni sau hobby-uri si alegem sa facem exact tot ceea ce fac ceilalti, tot din frica de a nu face opinie separata si din dorinta de a fi acceptati.

9. Ne pierdem mereu timpul cu distractii de moment. Nu citim, nu cautam informatii de calitate care sa ne faca sa ne largim orizonturile, sa ne faca sa gandim si sa ne schimbam viata in bine. Ne multumim cu momente de destindere futile atunci cand nu muncim pana cadem lati. Pe scurt, nu investim in noi.

10. Ii gasim intotdeauna vinovati pe altii pentru nefericirea noastra. Nu ne asumam responsabilitatea actiunilor si vietilor noastre, ci ne cautam si gasim scuze, justificari si vinovati oriunde si pe oricine pentru nefericirea noastra. Uitam ca fericirea nu este o marfa pe care o primim cadou de la altii, ci rezultatul actiunilor proprii.

11. Ne dorim sa fim fericiti, vrem sa ne schimbam vietile, dar nu suntem dispusi sa miscam un deget si nu facem nici cel mai mic efort pentru a ne atinge telul.

12. Traim si actionam sub semnul fricii: luam decizii si facem alegeri privind propria viata din frica si sub imperiul presiunii celorlalti in loc sa luptam pentru visele,  pasiunile si conceptiile noastre de viata.

13. Facem un sir interminabil de compromisuri de tot felul tot sub presiunea sociala sau din frica de a nu fi catalogati drept perdanti, doar pentru ca asa face toate lumea si nu pentru ca sa suntem intr-adevar de parere ca este corect. Incepem cu un mic compmpromis si apoi mai afem unul pentru a gestiona cat mai bine compromisul facut anterior si tot asa, pana nu mai stim cine suntem cu adevarat si ce ne dorim de la viata.
Suma acestor compromisuri ne defineste viata si nefericirea.

14. Ne lasam cuprinsi de sentimente negative. Vietile ne sunt conduse de furie, de frustrare, de invidii, de gelozie, de ura, de dorinta de a-i judeca pe altii in loc sa ne uitam la noi. Ne facem vise nerealiste si suntem nefericiti cand altii reusesc sa faca ceva, dar noi nu.

15. Nu avem de fapt nici cea mai mica incredere in noi si in propriile noastre forte, ci asteaptam intotdeauna sa apara o minune care sa ne sa ne rezolve toate problemele. Visam cu ochii deschisi, dar nu miscam un degetel pentru a ne face visele sa devina realitate.

16. Ne neglijam sanatatea, nu avem grija de corpurile noastre, de psihicul nostru si de calitatea vietii noastre in general.

17.  Ne autoproclamam si ne purtam ca niste victime neputincioase si renuntam cu totul la noi. Ne oncentram atentia pe ce faci altii, iibarfim pe cei care au o viata frumoasa si preferam sa spunem ca in mod sigur au facut ceva necurat in loc sa ne concentram pe vietile si pe scopurile noastre.

18. Renuntam la adevaratul nostru eu, la ceea ce ne face reali si ne defineste ca indivizi cu totul, ne comportam  asa cum credem ca se asteapta de la noi, ne cultivam ipocrizia si fatarnicia si ne petrecem timpul cu oameni care, de fapt, nici nu ne plac.

19. Nu ne cautam singuri fericirea nu suntem niciodata multumiti cu ce avem, nu ne bucuram de nimic, ne focalizam doar pe ceea ce ne displace dar nici nu facem vreun efort sa ne schimbam atitudinea, cercul de prieteni, vietile.

20. Uitam cu desavarsire ca viata este un dar miraculos pe care suntem norocosi ca l-am primit, un dar al carui singur scop este evolutia noastra pe toate planurile.

 

Sursa: Drumul spre nefericire