Nu e rau sa fii si singura, macar o perioada, macar o data in viata, atata timp cat singuratatea asta nu se prelungeste nepermis de mult si devine o povara nedorita de cea care o poarta.
Asa cum sint oameni care spun ca o femeie nemaritata la 30 de ani este o fata batrana, exista si partea adversa care idealizeaza singuratatea la 30 de ani. Dar pana la urma e de preferat sa fii fericit(a) intr-un cuplu.

Cred ca e inscris in genomul nostru dorinta de a gasi pe cineva. Doar pentru ca lumea se schimba ,nu cred ca insasi natura umana e diferita.

Insa...nu prea mai cred in existenta unei relatii fericite. Poate ca sunt marcata de propria mea copilarie intr-o "familie dezorganizata" sau de muuuuultele muuuultele femei divortate si inacrite pe care le vad si le aud in jurul meu...sau pur si simplu de faptul ca nu cunosc nici un cuplu cu adevarat fericit.Nu vorbesc de cuplu format acum 3 luni,carora inca le mai miroase a trandafiri cand apare celalalt, ci de chestia adevarata,cu 10-15-20 de ani in spate.Desi nici asta nu ar duce la siguranta,am vazut barbat plecand de langa partenera de 11 ani de pe o zi pe alta fara nici o explicatie,asa ca...


Si asta mai e un factor...nu cunosc multi barbati langa care sa ma vad fericita. Poate ca e vorba de barbatii romani,nu ca as vrea sa generalizez, dar cam duc lipsa de multe si pretentiile cat carul...Ma rog, astept "saptamana oarba" si disiparea gandurilor negre. De abia implinesc 22 de ani la urma urmelor...

Si poate ca nici singuratatea nu e chiar motiv de taiat venele (IMG:style_emoticons/default/magindesc.gif)

(IMG:style_emoticons/default/biggrin.gif)

hai sa zic si eu ce a reusit sa coaca cap'sorul meu de 20 de ani legat de acest subiect (IMG:style_emoticons/default/biggrin.gif)
cred ca fericirea nu ar trebui sa depinda atat de mult de o relatie.ideal ar fi ca orice om sa aiba o stare permanenta de multumire sufleteasca(lucru foarte greu de pus in practica).stiu ca e un cliseu..dar ar trebui sa "culegem" bucurie din lucurile marunte...daca numai o MARE dragoste sau un SUPER job f bine platit ne poate face fericite...atunci suntem mai predispuse la dezamagire (IMG:style_emoticons/default/nesigur.gif)

sa stii Rozi ca am ajuns la aceeasi concluzie...Nici o sansa de relatie fericita atata timp cat nu esti impacat si echilibrat cu tine insati.nici nu are rost sa incerci macar. soar proiectezi frustrarile asupra celuilalt care se va satura la un moment dat. deci nu prea e salvarea la printul cel frumos care vine sa te pupe si te trezesti din toate alea.

Eu sa stiti ca ii dau in judecata pe Fratii Grimm. (IMG:style_emoticons/default/tongue.gif)

Rossana ,

Exista cupluri fericite si dupa 10,15,20 ani , in care dragostea poate nu mai este la fel de patimasa, dar capata alte valente ,pe care nu le are in primul an....Cred ca e important sa treci prin toate ,,etapele" ei .. ca sa-ti poti da seama ce este dragostea.....pentru ca de fiecare data o definesti altfel... iar anii petrecuti langa omul drag ar trebui sa-i infrumuseteze definitia ....
E ca si atunci cand privesti anotimpurile ... verde crud ... izbucnirea ... galben insorit ... fierbinte ..dogoritor... ruginiu... frunze plutind in vant... toate nuantele de verde, galben si ruginiu amestecate ..... si apoi tacere .... alb imaculat....
Nu stiu daca gasesti doua persoane care sa inteleaga la fel cele de mai sus ... daca ele insa se intalnesc... doar albul imaculat , tacerea , nefiinta .... le mai poate desparti..
Eu am avut sansa asta , as dori-o si pentru fetele mele dar ele vor parcurge singure cararea dragostei cu toate peisajele ei ... isi vor alege imaginea in care se regasesc.....
In general se ,,ard" etape ... izbucnirea este urmata de frunze ruginii .... si s-a pierdut toata frumusetea inlatuirii firesti...
Dar in timpul in care traim .... traim repede ... inclusiv dragostea !

Cam devreme ca sa fii dezamagita, nu crezi? (IMG:style_emoticons/default/smile.gif)

"Cam devreme ca sa fii dezamagita, nu crezi? smile.gif "

Ei , Justine, cap batran pe umeri tineri (IMG:style_emoticons/default/biggrin.gif) .

Chiar ma gandesc mult la subiectul asta , cred ca tine si de mediul in care am trait...Ma gaseam de curand in masina cu mama mea si 2 prietene de-ale ei (toate divortate) si incepusera o discutie despre barbati, soti, cat de bine e fara , ce liniste ai * desi mie stilul ala de viata mi se pare atat de linistit ca e depresiv (IMG:style_emoticons/default/nesigur.gif) *.

Ma cutremuram la gandul ca am de ales intre singuratate si sentimente de genul asta fata de barbati ( fie ca divortezi sau gandesti asa despre "oficial").Totally random, cred ca in momentul in care o femeie incepe sa vorbeasca despre sot si ii spune pe numele de familie "Popescu nu face asa , draga...", e clar ca e totul gata. Ma zgarie pe creier, imi vine sa tip de cate ori aud ( plus tonul de zeflemea asortat).

Nu imi doresc sa ajung ca femeile acelea!! Mai bine singuratate decat sa proslavesti traiul gol si letargic.

Cam tot asa cu cinism privesc si eu treaba most of the time. Dar am vazut si cupluri (f rar ce-i drept) in care cei doi se intelegeau perfect chiar si dupa 30 de ani de casnicie, te uitai la ei si iti dadeai seama ca sunt facuti unul pentru celalalt, oameni perfect normali, plini de viata, realizati pe toate planurile. Nu stiu...am vazut vreo doua familii din astea si pe undeva a incoltit speranta ca "uite ca totusi se poate". Cred ca tot secretul e sa alegi cum trebuie si sa te casatoresti for all the right reasons, nu de teama sa nu ramai singura sau mai stiu eu ce alte motive. Sa nu incepi cu un compromis, pentru ca si asa o sa fie nevoie sa faci destule pe parcurs.

Angelu' asa zic si eu...nu trebuie sa ne fie teama de singuratate indiferent de varsta si sa ne aruncam intr-o relatie din acest motiv. Mi-amintesc c-am savurat cu placere perioadele de singuratate din tinerete. Si acum mai am momente cand vreau un spatiu doar pentru mine, sa ma gandesc la ale mele, sa nu ma simt sufocata. Chiar ma distreaza cand imi aduc aminte ce distractie era pe maica-mea cand pleca tata vreo 2 zile la tara. As fi foarte fericita, daca casnicia mea ar fi cel putin la fel de reusita ca a parintilor mei. Dar totul depinde de noi, de cata grija avem de ea. Si daca reusesti sa te simti bine in pielea ta, sigur ii transmiti si celuilalt aceasta stare.
Frumoasa comparatia ta cu anotipurile ATEZOR.

sunt de acord cu tine!:)

This post has been edited by andutz: Nov 21 2007, 04:46 AM