Motto:

“comme j'ai mal
je n'verrais plus
comme j'ai mal
je n'saurais plus
comme j'ai mal
je serai l'eau des
nuages
je te laisse parce
que je t'aime
je m'abime d'être
moi-même
avant que le vent
nous sème
à tous vents, je prends un
nouveau depart”

E ora 11 seara, ma uit la ceas si ma minunez ca am supravietuit acestei zile. Fara sa cad din picioare, fara sa ma sinucid sau fara sa ajung la inchisoare pentru crima. Am trecut cu bine, doar cu o minora criza de nervi si niste lacrimi de umilinta si frustrare care s-au gasit sa curga exact cand nu trebuia, fir-ar sa fie!

Incepusem ziua cu bine, ma gandeam ca va fi o zi ca oricare alta, fara probleme mai grave decat cele de fiecare zi. Insa nu. Azi a trebuit sa suport ironia umilitoare a unui patron tembel, crizele de isterica la menopauza ale sefei mele si reprosurile fara temei ale secretarei, care plecase urechea la barfele “radio-santului”. Azi a fost punctul critic al experientei mele in aceasta firma. Daca am reusit sa inghit totul, inclusive propriile-mi lacrimi, fara sa clachez, inseamna ca sunt mai puternica decat credeam.

Am ramas insa cu un nod in gat, cu furia in suflet si cu hotararea mai puternica decat niciodata sa imi iau picioarele la spinare si sa fug din cuibul asta de viespi.

Nu sunt absurda, stiu ca probleme sunt peste tot la birou. La fel cum stiu ca in alte parti e mult mai rau decat imi este mie aici. Insa vin dintr-un loc unde oamenii stiau ce inseamna respectul pentru celalalt, ca om si ca profesionist. Dupa ce ai intrezarit un pic paradisul, e greu sa te multumesti cu mai putin (PG-istii care vor citi asta sunt rugati sa nu zambeasca ironic. Si eu zambeam ironic inainte. Cand uitasem cum e “afara”. Cand mi se urase cu binele). Insa eu am optat pentru asta. Pentru mai putin. Nu am optat insa pentru marlanie, lipsa de respect, injunghieri pe la spate si umilinta. Merit mai mult decat atat. Valorez mai mult decat isi permit ei. Si nu ma refer la salariu.

Sunt optimista. Stiu ca va fi mai bine. Ca intr-un final voi gasi ceea ce caut. Insa doare al dracului sa fiu calcata in picioare. Pentru ca nu mi s-a intamplat prea des.

Abia astept ziua de maine. Vreau sa fug din orasul asta pentru cateva zile. Sa ma curat de toate, sa incerc sa along gandurile negre sis a imi gasesc forte noi pentru a rezista in continuare, atat cat este nevoie.

Maine seara voi fi pe drum. In tren, neaparat la fereastra, cu spatele la acest oras si oamenii lui de doi lei. Vin. Fie ca sunteti pregatiti sau nu sa ma revedeti. Vin la Bucuresti.