Cica e mai bine sa ai o zi proasta, decat sa nu ai o zi deloc. O zi goala, in care nu ai facut nimic, nu ai existat, o zi care a fugit din viata ta, o zi pe care nu mai ai cum sa o recuperezi. O zi in care te trezesti dimineata urand camera in care te afli, fara sa te anime nici stralucirea soarelui de afara, nici perspectiva cafelei sau tigarii de dimineata. O zi in care deschizi ochii, fara chef, cu o lene surda in capul pieptului, o zi care te apasa, o zi pe care nu o doresti. Si te intorci pe partea cealalta, incercand sa fugi de lumina zilei. Mai dormi sau incerci sa dormi chinuit. Dupa vreo doua ore de stare de veghe in care nici nu dormi nici nu esti treaz, dar in care ganduri tranformate in fragmente de cosmar iti dau tarcoale, te decizi sa parasesti patul si iti tarasti picioarele spre bucatarie. Nu ai chef de cafea. Cafeaua e ceva intim, indeamna la discutii personale sau la flirt jucaus. Cafeaua nu ar trebui bauta decat in doi. In schimb, ness-ul e ceva impersonal, ceva rece, ca o despartire. “Fa-mi un ness” – suna ca o discutie in fuga intr-o statie de autobuz. “Fa-mi o cafea” suna a ceva cald si te duce cu gandul la un tete- a-tete cu aroma de tei, intr-o seara mult asteptata si dorita. Asa ca iti faci un ness, il bei fara pofta si fara sa iti placa, te mai invarti prin casa. Privesti florile pe care s-a pus praful si care nu au mai fost udate de o saptamana. Mobila pe care ti-ai zis ca o sa o stergi de praf astazi. Ei, lasa, e si maine o zi! Privesti pe fereastra si gandul de a iesi din casa te deprima. Te intorci in pat, butonezi telecomanda la tv, te enervezi pe reclamele tampite si pe lipsa de calitate a emisiunilor din ziua de azi. Incerci sa citesti din cartea preferata, dar dupa ce ai citit acelasi rand de zece ori fara sa intelegi nimic, o inchizi si o arunci cat colo. Stai cu ochii lipiti de tavan si asa trece ziua, incepe sa se intunece si tu adormi intr-un final.

A doua zi, un prieten te intreaba: ce ai facut ieri? Aaaaa…iiiii…uuuuhhh….pai ieri a fost miercuri nu? Am fost la…el, puţin nedumerit, ridica din sprancene si ma corecteaza: nu, a fost joi. Eu clipind, usor nedumerita, imi storc creierii, incercand sa aterizez pe planeta asta si verific: sigur a fost joi? Da! Ma uit la el, bulversata, el a trait o zi in plus fata de mine. O zi pe care eu am pierdut-o printre degete. O zi in care sunt sigura ca s-au petrecut lucruri importante, s-au luat decizii, s-au facut planuri, s-au nascut si au murit oameni. Oare cum o sa ma descurc mai departe cu acest handicap ingrozitor, in minus cu o zi, in urmă cu ea, caut disperata un semn al trecerii MELE prin viaţa de ieri si ii raspund, in fine, turbat de senina: “Aaaa, pai ieri mi-am facut un ness”.

Daca o zi proasta e mai buna decat o zi deloc, atunci poate ar fi fost mai bine sa pot raspunde: “Ieri am plans, am suferit, am avut o cadere nervoasa, mi-am speriat prietenii, si, ce e cel mai rau…am fost lasata sa indur calvarul in continuare, cand ar fi fost atat de simplu sa fie curmat cu un semn de la tine”. Dar asta a fost o alta zi.