Nota: Acest articol mi-a fost inspirat de ultima carte citita, "Nu stiu cum reuseste" - Allison Pearson, care trateaza problema femeii care jongleaza cu viata de familie si cariera, incercand sa le faca pe amandoua perfect.


Ce cantitate de amintiri poate oare sa inmagazineze creierul uman? Am citit undeva ca memoria noastra pe termen lung este un fel de deposit urias in care se pastreaza, ca vinul, toti oamenii, toate locurile si jocurile pe care le-am cunoscut vreodata, dar daca nu vizitezi o amintire sufficient de des, uiti drumul catre ea, iar pe drum cresc ulterior scaieti. Ca si drumul catre castelul Frumoasei din padurea adormita. Oare de aceea toate basmele sunt despre cineva care incearca sa gaseasca drumul inapoi spre ceva?

In fine, am constatat ca memoria mea nu mai este la fel de buna ca inainte. Am inceput sa uit lucruri petrecute in trecutul apropiat, eu care tineam minte si ce culoare a avut camasa taximetristului care m-a dus la birou de dimineata. Asta pentru ca eu sunt genul de persoana careia ii plac lucrurile organizate si care au un plan bine stabilit dinainte. Asta nu inseamna ca un pic de imprevizibil ma scoate din ritm. Insa sunt cateva lucruri in viata in care nu accept haosul: jobul, biroul, dulapul cu farduri, si altele. In ultima vreme toate acestea sunt de o dezordine deconcertanta. Memoria mea a inceput astfel sa imi joace feste, pentru ca nu mai are timp sa inmagazineze informatia.Totul se petrece prea repede, trebuie sa tin multe mai multe lucruri decat un calculator, lucruri noi, cu care nu m-am mai confruntat. Am o gandire analitica. Nu sunt facuta sa fiu un alt Napoleon. Nu pot face mai multe lucruri in acelasi timp. Cuvantul “multiprocesare” mi se pare odios. Insa, am constatat ca multiprocesarea este ceva indispensabil in noua mea viata. Invat din mers, imi dau silinta, desi de cele mai multe ori dau gres. Dar nu ma dau invinsa. O sa ma adaptez, invat din greseli, imi iau notite, cu speranta ca maine ma voi descurca mai bine.

Se pare ca femeile sunt foarte bune la asa ceva in general. Adica la multiprocesare. Ele pot sa tina minte si sa faca mai multe lucruri in acelasi timp: sa fie mame bune, sa aiba cariere de success, sa fie sotii si amante, infirmiere, prietene, fara sa le amestece, fara sa uite si fara sa dea gres.

Spre deosebire de barbati. Daca pui un barbat sa tina minte mai mult de trei lucruri in acelasi timp, vezi cum incepe sa ii iasa fum pe urechi, semn ca acolo a avut loc un scurtcircuit. Am auzit femei vobind cum ca barbatii exagereaza cat de neajutorati sunt cu treburile domestice, ca sa evite sa faca diverse chestii. In urma propriilor experimente facute in casa, s-a dovedit ca incapacitatea de a tine minte ca atunci cand iesi pe usa duci si gunoiul si sa imi iei un pachet de tigari cand te intorci, plus facutul pietei, este un defect din nastere, precum daltonismul sau o inima slaba. Nu e vorba de lene, ci de biologie.

Viata este un drum pentru un barbat; pentru femeie, este o harta: ele se gandesc tot timpul la drumuri secundare, drumuri de acces si facut cale intoarsa, pe cand ei o iau pur si simplu pe banda de viteza. Singurele lor abateri constau in ocazionale propuneri stralucite de scurtaturi, care majoritatea se dovedesc mai lungi si mai inselatoare decat ruta originala.

Oare de aceea barbatii sunt capabili sa traiasca clipa mai bine decat femeile? Istoria e plina de exemple de barbati care au trait clipa, in timp ce femeile faceau planuri pentru de marti in doua saptamani.