Nu cred in “second chances”. Am o fire atat de dificila si a dracului, incat, daca m-ai dezamagit odata, m-ai dezamagit defintiv. Nu pot sa uit si cu atat mai putin sa iert. Sunt implacabila si fatalista, la fel ca si Doamna cu Coasa. Cand ma uit la o persoana, vad toate intamplarile si aud toate cuvintele schimbate intre noi vreodata. Asa ca, daca m-a ranit, nu as putea-o privi niciodata cu inima impacata, fara resentimente.

Stiu, nu e bine. Nu e sanatos. Si deseori imi da un sentiment acut de singuratate. Plus ca dauneaza serios vietii mele sociale. Insa asa sunt construita. Nu bravez, nu exagerez sin u sunt incapatanata (nu in ce priveste acest subiect). Nu e vorba ca nu vreau, nu pot.

De-a lungul vremii aceasta atitudine m-a costat cateva prietenii. Stau acum si ma gandesc, privind in urma, daca as fi putut proceda altfel. Daca a meritat. Sincer, daca ar fi sa o iau de la inceput, poate as incerca sa evit anumite situatii care au condus la acest deznodamant.

Nu vorbesc acum de maruntisuri: certuri inevitabile care au loc in orice relatie, de la intarzierea de cateva minute la intalnire la cine duce gunoiul sau spala vasele. Vorbesc de situatii reale, situatii-proba, care pun sentimentele la incercare. Eu am aflat pe propria piele ca zicala “Prietenul la nevoie se cunoaste” este cat se poate de adevarata. Si ce concluzie am tras? “Fereste-ma Doamne de prieteni, ca de dusmani ma feresc si singura”

Ok, dar cum ramane cu iertarea, veti spune? A gresi este omeneste. De accord. Eu probabil sunt cea mai umana persoana din lume, daca e sa o luam asa. Insa niciodata nu am refuzat o mana intinsa, niciodata nu am tacut cand prietenul meu avea nevoie de un cuvant de la mine si niciodata, dar niciodata nu mi-as incalca o promisiune, decat daca ar aparea o situatie de viata si de moarte care sa ma impiedice.

A gresi este omeneste, insa depinde de greseala.
Totul este relativ in viata…mi-a zis asta un fost prieten. “Azi iti pot spune ca esti cea mai frumoasa femeie, insa maine poate voi intalni alta femeie care mi se va parea si mai frumoasa” Nimic nu este doar alb si negru in viata, ci totul are o nuanta mai pronuntata sau mai pala de gri. Pentru mine insa, omul situatiilor-limita, al extremelor, nu poate fi decat ori alb…ori negru…niciodata gri. Asa ca nu-mi veni cu scuze pentru a diminua durerea dup ace m-ai dat una de m-ai lasat lata. Singura scuza pe care as accpeta-o ar fi ca ti-a murit mama si ca esti in stare de soc, ai reactii necontrolate. Si poate nici atunci nu as putea ierta.

Asta sunt eu, ma poti accepta asa cum sunt sau poti pleca. Nu ai fi nici primul, nici ultimul. Eu nu ma voi schimba nici pentru tine, nici pentru altul. Nu ma pot schimba nici pentru mine.