S-a intunecat…noptile au inceput sa vina mai repede…urasca perioada asta a anului, cand soarele se pregateste sa isi ia propria vacanta. Ploua si mi-e frig…mi-e dor de zilele de canicula, cand nu puteam sa respir.

Prin fereastra deschisa intra un vant rece care ma face sa imi doresc sa ma bag sub plapuma sis a dorm…sa dorm…Doamne, as dormi vreo doua luni, asa…oare de ce nu exista posibilitatea ca atunci cand doresti, sa ti se faca o injectie si sa dormi cateva saptamani. Sa fie ca o vacanta pentru ganduri, pentru probleme…Ca un fel de criogenie…Sa nu mai simt nimic, sa nu mai aud nimic, sa fiu in moarte clinica pentru ceva timp…sa “plec prin paduri cantand”…

Imi aprind o tigara si privesc pe geam. Imi plac momentele astea ale noptii cand toata lumea doarme. Mai putin eu, varful incandescent al tigarii si felinarul de sub geam…si o tanara care tocmai s-a oprit sub el…Este zgribulita sub stropii reci care ii cad pe umerii goi…o urmaresc cu privirea, din ce in ce mai curioasa. Oricum nu am nimic mai bun de facut. Sta si priveste in jur, ca si cum ar cauta pe cineva. O avea vreo intalnire, desi pe ploaia asta nu si-a ales cel mai bun moment. Dintr-o data, totul se transforma intr-o scena de film, cand o vad cum se prabuseste, cu capul in mani si aud cel mai deznadajduit hohot de plans pe care l-am auzit vreodata. Plange ca si cum i-ar fi murit cineva, ca si cum sub ochii ei lumea s-ar fi prabusit din temelii. Fara sa ma gandesc prea mult si fara sa stiu prea bine cand si cum, cobor la ea. Ma apropii incet, cu teama si cu grija.

“Esti in regula?” – ma aud spunand si apoi ma injur in gand pentru “originalitate”. Normal ca nu e in regula, un om in regula nu jeleste la 1 noaptea cazut in genunchi, in namol, sub un felinar.

Nici nu ma baga in seama. Cred ca nici nu m-a auzit. Ingenunchez langa ea si o iau in brate. Se lasa moale, ca si cum nu i-ar mai pasa de nimic. Nu ii zic nimic, pur si simplu imi plange in brate. Hohotele ei sparg linistea noptii si imi dau fiori de gheata pe spate. E uda, murdara de namol pe picioare, parul ud ii intra in ochi, in gura, are ochii deschisi larg si priveste in gol cu groaza, ca si cum ar fi vazut ceva groaznic. Ii dau parul la o parte din ochi si o tin in continuare in brate.

La un moment dat, ca si cum s-ar fi trezit dintr-o transa, se trage din bratele mele, ma fixeaza cu privirea si o aud vorbind cu o voce de cavou:

“S-a sfarsit!”

In secunda urmatoare se ridica si o rupe la fuga prin ploaie, disparand printre blocuri, lansandu-ma in genunchi, in ploaie, sub felinar, buimaca si plina de presimtiri rele.

Ajunga acasa, fac un dus fierbinte, ma bag in pat cu o ciocolata calda si cu capul plin de intrebari: CE s-a sfarsit? DE CE?

Din noaptea aceea, nu pot sa imi scot din cap o melodie...

I'll never let you see
The way my broken heart is hurting me
I've got my pride and I know how to hide
All the sorrow and pain
I'll do my crying in the rain