Exista reguli nescrise pe care doar inima le stie si le urmeaza. Ea isi are propria vointa, independenta de a noastra, propriile prioritati, propria viata. Ea ne conduce, fie ca vrem sa recunoastem sau nu. Chiar si cei mai cerebrali au dificultati in a lua o decizie cand intervine glasul inimii.

Cand te apropii prea mult de un om, risti multe. Ne atasam noi de obiecte, dar de o persoana cu care ai impartit o bucata din viata ta. Eu personal, sunt o colectionara de obiecte care au insemnat ceva odata in viata mea.

Ea a venit in viata mea intr-un moment de maxima frustrare. Intr-o zi de ianuarie, o zi mohorata, apare la birou noua noastra colega. O asteptam cu maxim interes, pentru ca trebuia sa preia de la mine un task de care ma saturasem pana peste cap. O fetita timida, cuminte, vesela si optimista. “O sa vezi tu dupa o luna. O sa iti treaca optimismul” gandeam eu. Se tinea dupa mine peste tot. Daca ma intorceam brusc din drum ma ciocneam de ea. Era amuzanta  In timp, am constatat ca reusea sa imi invioreze ziua cu un cuvant, cu un zambet, cu flecareala ei voioasa. Iar mai tarziu, cu simpla ei prezenta. Cand pleca in concediu, ma plictiseam groaznic. Cand era la birou, palavrageam despre orice si ne simteam bine facand asta.

Asta vara ne-am facut un tabiet din a iesi aproape in fiecare seara la Hanul lui Manuc. Beam bere, cumparam carti de la o tanti ce vindea carti de anticariat. Deja ne cunostea si stia ca atunci cand vine la noi face vanzare buna. Ne luam fiecare cate doua-trei carti. Era oaza noastra de liniste. Cand ieseam la terasa de la han, parca evadam din Bucuresti. Ne deconectam si ne intorceam acasa linistite si vesele, dupa ce ne-am racorit barfind sefi, colegi, prieteni si dusmani.

Ea a fost cea care m-a scos din casa dupa mult timp. Ma transformasem intr-o pustnica si a iesi din casa mi se parea o oboseala inutila. Dar ea a insistat atat, incat am acceptat, mai mult ca sa scap de gura ei. Si am fost la concerte, in baruri, la terase, la shopping, peste tot. Copilul din ea a trezit copilul din mine. S-au luat de mana si au plecat la joaca.

Ea a fost acolo cand am ras. A ras impreuna cu mine. A fost acolo cand eram nervoasa. Si a tacut, lasandu-ma in ale mele pana mi-a trecut. A fost acolo cand am baut. Ne-am facut crita amandoua. Si a fost acolo cand am plans. M-a tinut in brate pana mi-a trecut. Si ea a fost cu mine cand vroiam sa fac moarte de om si am topait impreuna pe “I want you dead”. La sfarsitul melodiei radeam in hohote.

Azi am aflat ca la vara nu vom mai merge la han la terasa. S-a inchis. Oaza noastra de liniste nu mai exista. Tot azi, mi-am dat seama ca e prima data cand am o prietena adevarata. Una in mainile careia mi-as incredinta viata sau propriul copil, daca eu n-as mai fi. Si tot azi, am aflat ca mai avem putin timp impreuna...

Viata isi are si ea propriile reguli nescrise. Si acestea nu tin cont de nimic. Nici macar de cele ale inimii. Poate ca risti multe cand te apropii prea mult de un om. Dar unii oameni merita.