Gata, asta a fost tot. A venit si momentul de care ma temeam de atata timp. Momentul in care am crezut ca ma vor aduna de pe jos. Momentul pe care am crezut ca il voi petrece bocind pe coridoare.

Azi insa, nu am avut timp de nimic. Ca de obicei, a trebuie sa fac comenzile din fiecare luni. A trebuit sa explic (inca o data) cum se fac, pentru ca totul sa decurga la fel si dupa plecarea mea. Colegii mi-au facut o supriza minunata. Au fost draguti, atenti, dornici sa imi fie de folos pe viitor. Cand am reusit in sfarsit sa ma eliberez, am constatat ca nu simt nimic. Eram in stare de soc….inca sunt, dar incep sa ma trezesc. Sau sa ma imbat, depinde din care parte a sticlei privesc.

Mi-am petrecut ultimele clipe la birou luandu-mi “ramas bun”, primind si impartind imbratisari. Apoi, am ramas singura, cu o tigara si o cafea in brate, neindurandu-ma sa plec acasa. Dupa ce au plecat toti, m-am hotarat sa plec si eu spre casa….ultimul drum spre casa de la ACEL birou.

Incet, franturi, bucatele, ca niste cioburi de oglinda au inceput sa prinda conturul melancolic al amintirilor….

Prima zi in Bucuresti. Doamne, ce teroare! Nu aveam unde sa stau, am stat printr-un camin, in camera medicului. Totul era mare si infiorator de nou. Vreo saptamana am stat pe acolo, apoi, printr-un prieten al unui prieten, am cunoscut-o pe Iulia. Care m-a luat la ea acasa, fara sa stie cine sunt. A fost o fata de nota 20 cu mine. Am stat impreuna un an, apoi fiecare a mers pe drumul ei. Ea s-a intors in Craiova, eu am ramas sa imi urmez visul bucurestean. M-am mutat singura in garsoniera in care stau de 6 ani deja…..

Ce incerc eu sa fac aici? Nu pot sa comprim 6 ani in cateva randuri. Au fost ani frumosi, m-au invatat multe si mai ales, am cunoscut multi oameni care si-au pus amprenta asupra mea.

Prima a fost Iulia, cea care m-a “cules” de pe drumuri. Apoi, au fost Simona si Diana, colege de grupa la facultate. Acum sunt plecate, una in State, cealalta in Germania. Au urmat colegii de la Neogen: Cesi, Andrash, Robi, Czke, Mader, Silvia. Cand am parasit Neogenul, ei au fost singurul motiv de tristete. A urmat perioada P&G. Aici am cunoscut atat de multi oameni frumosi, incat mentionand doar cativa le-as face o nedreptate celorlalti. Incerc insa sa multumesc catorva din ei: Ioanei, pentru ca a fost atat profesoara mea, cat si o prietena de nadejde. Adelei, pentru ca m-a sprijinit mereu. Elenei, pentru tot ce mi-a daruit. Irinei, pentru sufletul ei curat. Aurei, pentru ca seamana un pic cu mine. Siminei, pentru ca este minunat de nebuna. Tuturor colegilor din CS, le multumesc pentru doi ani si jumatate plini de invataminte si momente de neuitat.

O amintire speciala pastrez forumului Elady, un loc in care am cunoscut oameni minunati. Un loc in care de multe ori mi-am gasit alinare, cand eram trista si care mi-a oferit multe momente distractive. Berbecuza, Angeldust, Ciresica, Diana, Kalua, Tits, Invisible, Forte, tuturor: Multumesc!

Mi-amintesc locuri in care mergeam cu placere: Coyote Café, unde ascultam cu atata placere Jukebox. Hanul lui Manuc, pentru ca era ca o oaza de liniste in mijlocul unui ocean agitate. Laptaria lui Enache, unde ma simteam intotdeauna bine, ascultand muzica buna. Grimus, va multumesc pentru muzica de calitate pe care o cantati. Sper sa va mai aud candva…tot live.

Bucuresti a insemnat pentru mine maturizare, invatare, distractie, iubire, suferinta, lacrimi, zambet, speranta, deziluzii, intr-un cuvant….viata. 6 ani din ea, ca sa fiu mai exacta. 6 ani pe care ii voi duce cu mine acasa, in Craiova.

Asta e prima zi din restul vietii mele. “It’s the end of an era”, asa cum zicea Elena, citandu-i pe celebrii “Friends”.

Ramas bun, Bucuresti!