Cand eram mica, ai mei erau foarte stricti cu mine. Fiind primul nascut al familiei si fata pe deasupra, a trebuit sa lupt dur pentru fiecare falfait de aripa in afara cuibului parintesc.


Mi-aduc aminte, eram un ghemotoc de vreo 3-4 ani, stateam la tara, la bunici intr-un sat uitat de lume (unde, ca sa ajungi, mergeai juma’ de zi pe picioare, ca nu exista nici rata, nici cale ferata, cat despre masina personala, nici atat) si, cat era ziulica de lunga, nu reuseau ai mei sa ma adune de pe drumuri. Ma cunosteau toti satenii ca pe un cal breaz. Tuturor le faceam vizite de curtoazie aproape zilnic. Aveam si un program de vizitare: intr-o zi ma duceam in vizita de la casa lui Nae a lu’Gica pana la Ionita a lu’Maria (adica vreo 10 case). In ziua urmatoare, mergeam la urmatorii 10 si tot asa… Intr-o zi am fost pe la tanti Leana. Nu mai ajunsesem pana atunci la ea, statea departe, in capul satului. Mi-a placut atat de mult la ea, in coliba ei facuta din pamant, incat am uitat sa mai plec acasa. Cand biata femeie a reusit sa ma dea afara pe usa, era deja noapte. Iar cand m-am apropiat de casa, i-am vazut pe bunici cautandu-ma prin fantana, cu lumanarea aprinsa. Altadata, o vecina care se cam saturase de mine, a incuiat poarta sa nu mai pot intra in curtea ei. Eu am sarit gardul si s-a pomenit cu mine in casa…


Bunicii au incercat toate metodele posibile si imposibile pentru a ma tine in curte: mi-au incuiat poarta (saream gardul), ma bateau (degeaba), m-au legat (va dati seama ce disperare pe ei? Insa si mai mare disperare le-a fost cand am inceput sa urlu ca din gura de sarpe…mi-au dat drumul rapid).


Cand am inceput scoala, ai mei m-au adus acasa, la oras. Eram un mic pui de salbaticiune. Ca sa ma “dreseze”, ai mei au crezut ca, adoptand metoda “Nu ai voie sa faci asta”, o sa ma aduca pe calea cea buna sau, macar, vor preveni dezastrele.


“Nu ai voie sa stai afara decat dupa ce iti faci temele!” –dupa parerea mea, le-am dat ascultare aici. Nu intelegeam insa, de ce imi mai luam bataie seara, cand ma intorceam acasa prafuita, julita, plina de maracini. Doar nu zisesera nimic de ora de intoarcere acasa, nici despre locurile prin care pot sa hoinaresc.


“Stai in fata blocului!” – daca stateam in fata blocului, cum ma mai ascundeam eu la “Pitulusul”? Trebuia sa ma ascund, deci, trebuia sa plec din fata blocului.


“De la scoala vii direct acasa!” – asa faceam, dupa ce, in prealabil, treceam pe la terenul de sport, ca sa bag un fotbal cu baietii sau prin parc, sa admir lebedele. Daca era iarna, era razboi cu bulgari. Daca era primavara, mergeam la padure, sa culegem ghiocei.


Si tot asa…de fiecare data cand auzeam cuvantul “NU”, mi se aprindea beculetul (“Si totusi, ce s-ar intampla daca…”DA”? ).


Liceul l-am facut in Craiova, la 35 km de casa parinteasca. Cand am plecat de acasa, parintii mi-au tinut un discurs luuung cat o zi de Post: “Sa fi cuminte! Sa nu iesi in oras cu fetele, chiar daca te roaga, e periculos. Sa nu fumezi. Sa nu pleci noaptea din camin” si variatiuni pe aceeasi tema. In prima zi in camin, primul lucru pe care l-am facut dupa ce parintii au plecat acasa, a fost sa ies cu noile colege de camera in recunoastere, prin oras. Dupa o luna m-am apucat de fumat…Dupa inca o luna am inceput sa frecventez discotecile. Asteptam sa treaca pedagoga sa faca prezenta, apoi fugeam pe geam, coboram pe cearceafuri innodate si imi sfaraiau picioarele pana la discoteca. Noaptea ne intorceam in camera in acelasi mod, escaladam peretii tot cu ajutorul cearceafurilor, pe care ni le aruncau pe geam fetele ramase in camera.


Acum ma si mir cum naiba aveam timp si de distractie si de invatat, pentru ca la scoala am fost printre primii din clasa intotdeauna. Aveam absente, e adevarat, profii incercau mereu sa ma prinda cu lectia neinvatata, dar nu aveau ce sa imi faca. Mergeam la olimpiade, concursuri, luam premii, eram inscrisa in tot felul de activitati scolare, inclusiv in formatia de folk a liceului, pe chitara clasica si voce. Pierdeam noptile, dormeam si mancam pe sponci si nu aveam nici pe dracu....Ma intreb unde a disparut energia aia...


In concluzie, eu nu le voi spune niciodata copiilor mei: “Nu poti face asta! Nu ai voie!” . Am vazut, pe pielea mea, ca e cea mai buna metoda pentru a obtine exact contrariul. Din copilarie mi se trage aceasta ambitie de a incalca toate normele si de a depasi orice limita. Eu cand intalnesc un obstacol, nu simt neputinta si frustrare, ci primul gand este:”Sa vedem cat imi rezisti!” ... Uneori e o calitate, alteori...un blestem.

Se insereaza…Fotoliul meu de la geam e bun pentru relaxare. Privesc cum umbre lungi incep sa capete contur si sa se prelinga pe fereastra. Cu geamul deschis, inspir adanc…miroase a noapte. Si a ploaie…in noaptea asta va ploua…o simt …Privesc capatul aprins al tigarii, care devine din ce in ce mai vizibil, pe masura ce se intuneca. Cerul e rosu la orizont, cu nuante de mov. E inca fierbinte aerul, insa simt pe piele adieri usoare…E momentul meu preferat al zilei. Cand noaptea se ingana cu ziua, o imbratiseaza tandru si o trimite cu blandete la culcare.

Fotoliul de la geam e bun pentru visat…imi las gandurile sa colinde fara tinta, le dau o pauza de respiro. Le las sa hoinareasca pe unde vor ele, fara sa insist, fara sa le dau directii, indicatii…Invariabil insa, ele se indreapta toate catre o singura tinta…

Fotoliul de la geam e bun si pentru plans. Gandurile mele hoinare mi-au adus lacrimi, drept cadou din calatoria pe care au facut-o. Le sterg nervoasa, dar nu reusesc sa opresc suvoiul. Incerc sa imi abat gandurile in alta parte, insa devin rebele si refuza sa imi dea ascultare. Obosesc si renunt…ma las prada gandurilor, lacrimilor si ploii care tocmai a inceput sa cada. Stropii izbesc prin fereastra deschisa si imi sting tigara. Imi vin in minte niste versuri:

“I feel it, it's coming

Rain, feel it on my finger tips
Hear it on my window pane
Your love's coming down like
Rain, wash away my sorrow
Take away my pain
Your love's coming down like rain”

Fotoliul de langa geam e bun si pentru somn. Adorm, leganata de cantecul ploii, care ma poarta usor, usor, spre alte universuri. Si in fiecare din ele, regasesc aceleasi ganduri, aceleasi lacrimi, aceleasi ploi…

A. a venit sa ma ia de la metrou si tocmai intrasem pe usa. O camera plina de ele…prietenele mele. Zambete fortate. Falsitate. Tensiune. I. ma pupa…ii raspund cu retinere. O privesc cercetator. Astept sa isi ia inima in dinti si sa imi spuna adevarul. Nimic…S. e detasata, ca de obicei. O iubesc pe fata asta. Nu se baga, se tine departe de toate rahaturile noastre infantile. E. tace. Incearca sa vorbeasca despre orice, numai despre ce conteaza nu. Le trag vorbele cu clestele. S. spune doua-trei glume. Adusesem de baut. I. nu poate, ca e foarte obosita. Pe E. o doare stomacul. A. ia antibiotic. S. e singura care ciocneste cu mine.

Seara asta nu se intampla nimic din ce trebuie sa se intample. Trebuia sa fie o seara de lamuriri, de discutii, de comunicare. De impacare. Dar nimic…astept si astept si nimic. Nu vreau sa incep eu discutia, pentru ca e randul lor. Vreau sa vad si din fapte, nu doar din vorbe, ca imi sunt prietene. Cu doua zile in urma eu si I. ne cerusem iertare una alteia pentru cuvinte grele aruncate prea repede. Si imi spusese ca am dreptate, G. va mai veni si alta data si crede ca veni cu noi, isi va pastra cuvantul dat initial. Insa azi, vad ca tace. Deci, e clar: se duce cu E. la G. Nu vine cu mine si A. Cand am plecat din Bucuresti, mi-a trimis un mail lacrimogen, in care imi spunea ca nu ma va uita niciodata si vom ramane prietene “no matter what”. Se pare ca “no matter what” a tinut pana la primul concert G. Stia ca am reusit cu greu sa vin sa le vad. Si ca nu in fiecare zi voi reveni. In schimb, pe G. putea sa ii vada de mult mai multe ori, alta data. Dar…ea a ales G. Si nu reuseam sa inteleg purtarea ei. Seara asta ar fi trebuit sa imi explice. Pe buze imi staruie un mut “De ce?” ….Degeaba…Dupa o ora de chinuiala, in care nu stia cum sa isi mai fereasca privirile de mine pleaca. Si fara macar sa spuna un cuvant despre a doua zi. A mentionat doar ca a doua zi ajunge acasa pe la 7 si insista sa mergem in oras cat mai devreme. Eu stiam de ce vrea asta…ca sa poata sa ne paraseasca pe la 11 noaptea. Se ducea la G. Dar nu a zis nimic… S. a plecat si ea…E. a ramas sa doarma la A. Dupa plecearea lor, m-am prabusit. Am plans, incercand sa scot din mine toata durerea, toata frustrarea si toata furia pe care o simteam impotriva mea pentru ca sunt atat de proasta, impotriva ei, pentru ca nu intelegea nimic si nici nu credea ca are nevoie sa inteleaga ceva… Ma enerva si E, de la care aveam pretentia sa imi fie alaturi, la cate impartisem, insa ea se incapatana sa ramana neutra. Cu E, fusese ghinion curat. Ea nu venea, insa nu avea de ales. Nu aveam ce sa ii reprosez, decat, cel mult, lipsa de curaj de a-mi fi spus mai devreme ce avea de gand. Si din aceeasi lipsa de curaj, nu imi spunea clar ce gandeste despre toata situatia. Mi-a zis insa: “Eu in locul ei, veneam!” Macar atat…

Asa ca seara minunata in care trebuia sa vedem ce a ramas din prietenia noastra s-a dus pe apa sambetei. Si, paradoxal, desi nu s-au intamplat lucrurile asa cum trebuia si era normal, am aflat totusi ce vroiam: acea prietenie nu exista (nu mai exista sau nu existase niciodata…inca nu m-am lamurit).

A doua seara s-a purtat la fel, ca si cum eu as fi stiut totul, fara sa simta nevoia sa spuna ceva. (Fancand o analogie, ai mei nu au discutat niciodata cu mine subiectul “sex”, desi se comportau ca si cum ar fi normal sa stiu, chiar daca nu au zis nimic). Am mers in oras si a plecat dupa o ora. A revenit la sfarsitul programului, pe la 3 dimineata. Nu a inteles ca era prea tarziu. Ca a venit degeaba…Ca eu nu mai puteam sa ofer nimic, pentru ca imi luase totul cu plecarea ei…

Cand am plecat la gara, iar m-a pupat. Am simtit ca ma pupa Iuda. Am privit-o si am stiut ca niciodata nu o voi mai putea privi la fel ca inainte. Ca noi doua murisem. Si acum nu mai eram decat eu si ea, separate, fiecare cu viata ei, despartite nu doar de 300 km…ci de mult mai multe.

Ce m-a durut cel mai tare, este ca ea nici pana acum nu a inteles nimic din toata povestea. Se considera o victima accidentala. Nu intelege ca ea a fost piesa-cheie in aceasta situatie. Si ca era singura dintre toate care a avut de ales. Si ca nu sunt eu centrul Pamantului, dar ma astept de la o persoana care imi spune ca tine la mine si la care tin si eu, sa se bucure de venirea mea si sa astepte cu aceeasi nerabdare ca si mine sa petrecem impreuna.

Cateva zile mai tarziu, m-a contactat pe mess. I-am spus ca nu vreau sa vorbesc despre subiect, pentru ca nu mai e nimic de spus. Nimic care sa poata repara ce s-a distrus in acea seara de vineri. Mi-a zis ca ii sunt draga si ii voi fi, chiar daca eu cred ca nu a vrut sa faca un sacrificiu pentru mine.( Whaaaaat?!!?? Sacrificiu? Imi pare cu “I’m sorry”, dar cuvantul asta nu are ce cauta intr-o prietenie. Si daca tu crezi ca eu ceream un sacrificiu, te inseli amarnic si, inca o data imi arata ca tu nu ai inteles nimic…Eu imi doream doar prietenii aproape, ca doar nu veneam in fiecare zi sa ii vad. Cat despre motive obscure ale venirii mele…nici nu merita sa comentez.)

Asta e ultima oara cand vorbesc despre subiect. Sa stingi lumina cand pleci...

Capitol inchis…

- Ar fi trebuit sa ma nasc in anul chinezesc al Dragonului

“You have both a fiery energy and a warm heart.
Your charisma and charm makes it easy for you to influence others.
Lucky in life, you also have a reputation of being lucky in love.
Power hungry, you are determined to get what you want - no matter what it takes”

- Conform personalitatii mele, ar fi trebuit sa ma nasc sub semnul zodiacal al…Berbecului (deci m-am nascut cand trebuia)
- Sunt 55% normala (sa ma bucur ca sunt 55 % normala sau sa ma sperii ca sunt 45% anormala?)
- Cica sunt controlata de dorinta fizica in proportie de 60%
- prietenii apreciaza cel mai mult la mine sinceritatea. (adica la zic adevarul verde in fata, chiar daca doare.)
- Culoarea mea preferata- negrul spune despre mine ca sunt:

“Timeless --- Stylish --- Sophisticated
Overpowering --- Intimidating --- Dominant
Perfectionist --- Controlling --- Competent”

- Sunt 90% feminista convinsa
- Sunt 48% fericita (daca asa zice testul…)
- Sunt As de trefla in limbajul cartilor de joc :

“You go at everything in your life full force. You are a natural gambler.
Your life definitely has some extreme highs and lows, but you know how to ride out the low times.

A total adventure seeker, you are never satisfied by what's normal or ordinary.
You like to push limits and shock people. You're dramatic, but a drama queen.

Your life has been a wild ride so far. You have stories that people can barely believe.
And you're probably still young... with a lot of wild rides in front of you.

A gamble you should take: High stakes roulette

Your friends would describe you as: Crazy

Your enemies would describe you as: Demented

If you lived in Vegas, you would be: A high roller”

- Sunt foarte sarcastica (Eh, nu foarte…doar pe ici pe colo, prin partile esentiale )
- Sunt 68% rasfatata (Deh…)
- Sunt 84% control freak (Asta da, e adevarat)
- Ca fenomen meteorologic ma aseman cu fulgerul
“Beautiful yet dangerous
People will stop and watch you when you appear
Even though you're capable of random violence

You are best known for: your power

Your dominant state: performing”

- Sunt un “super-flirt” :

“You love to flirt, so much so that it gets you in trouble.
In almost any situation, you find yourself flirting - even when it's inappropriate.
You tend to embrace all flirting styles too.. from coy to sexy to playful to serious.
And if someone flirts back, you'll crank it up even more!”

- Sunt o tipa hot

“It's your whole five star package that attracts men -
Your looks, your charm, and your ability tie a cherry with your tongue.”

- Sunt o persoana de “dupa amiaza”

“You're practically solar powered, and the afternoon is when do best.”

- Sunt un pic machiavelica (un pic, pic de tot)
- Sunt “pe langa drum” 72% (adica duc o viata gresita..hmmm)
- Am o minte atata de murdara ca ar trebui sa o spal bine de tot cu sapun
- Sunt nu doar ciudata, ci bizara de-a dreptul
- Sunt 73 % dependenta de internet
- Sunt 68% independenta
- Am reputatie de “salbatica”
- Numele meu japonez este: Sakurako Matsudaira
- Barbatilor le plac ptr ca sunt sarmanta
- Sunt destinata sa conduc lumea
- Daca as fi o masina as fi: Chevrolet Corvette
- Ar trebui sa locuiesc la Roma
- Sunt un pic “border-line” (ca un roller - coaster)
- Daca as fi jucat in X-Men, as fi fost “Shadowcat”
- Daca m-as fi nascut in timpul lui Hercule si Xena, as fi fost Centaur
- Daca as conduce o planeta, aceea ar fi Saturn

“Saturn is a mysterious planet that can rarely be seen with the naked eye.
You are perfect to rule Saturn because like its rings, you don't always follow the rules of nature.
And like Saturn, to really be able to understand you, someone delve beyond your appearance.
You are not an easy person to be friend. However, once you enter a friendship, you'll be a friend for life.
You think slowly but deeply. You only gain great understanding after a situation has past.”

- M-am schimbat 72% in ultimii 10 ani
- Daca as fi erou de filme as fi: Buffy, the Vampire Slayer
- Personaj din Sex and the City: Carrie
- Daca as fi scriitor, ar trebui sa fiu scenarist
- Sunt f sceptica
- Sunt o devoratoare de barbti cu program part-time
- Intr-una din vietile anterioare am fost vultur
- Sunt mai mult ca Angelina Jolie decat ca Jennifer Aniston
- Sunt 75 % impulsiva
- Sunt 73% scorpie
- Stil de seductie: charismatic

“You're beyond seductive, you're downright magnetic!”

- Daca as fi o bautura alcoolica, as fi un Martini
- Sunt 41% lacoma
- Sunt condusa mai mult de sentimente decat de ratiune
- Sunt 80% diabolica
- Tipul de cariera potrivit este cel conventional (asta cred ca are legatura cu obsesia mea pentru control si organizare)
- O sa mor la 67 de ani (daca depasesc aceasta varsta, ma voi putea lauda ca am pacalit moartea)
- Ultimele mele cuvinte vor fi : "I can pass this guy."

Angeldust: “Dar ce sa fac? De distrat parca nu ma mai distrez nicaieri, viata de noapte deja ma oboseste....barbatii mi se par toti urati si prosti...deci clar tre sa ma marit” (concluzia unei nopti in club)

AF: “Credeai ca daca ai plecat, gata, nu se mai munceste pe aici? (un fost coleg de la fostul loc de munca. I-am raspuns, modesta ca intodeauna, ca eu cam asa ma gandeam )

Elena: “stii ca te iubesc da? si sa stii ca mie mi-e f greu sa spun asta. da la tine imi vine.” (intr-un moment de maxima tandrete virtuala )

Aura: “ce optimista esti…dar nu te cred. te simt, ce ai?!” (un prieten te “simte” chiar si daca esti la 300 km distanta)

Simina: “saptamanile astea mi-a fost dor si de mine. dara-mi-te de altii…” (si mie Simina…si de tine si de altii…dar mai ales de mine)

Ioana: “lasa ca o sa te descurci tu si o sa le dai si lectii” (venind de la maestra mea, chiar inseamna ceva )

Irina: “ce sa mai zic... mie imi esti draga si o sa-mi fii chiar daca tu crezi ca n-am vrut sa fac nici un sacrificiu pt tine” (cuvantul asta nu are ce cauta intr-o prietenie )

Simona: “Fac bagajele. Miercuri ajung” (dupa doi ani petrecuti printre americani).

AV: “Ai succes, dar nu am voie sa iti arat” ( :| )