Exista reguli nescrise pe care doar inima le stie si le urmeaza. Ea isi are propria vointa, independenta de a noastra, propriile prioritati, propria viata. Ea ne conduce, fie ca vrem sa recunoastem sau nu. Chiar si cei mai cerebrali au dificultati in a lua o decizie cand intervine glasul inimii.

Cand te apropii prea mult de un om, risti multe. Ne atasam noi de obiecte, dar de o persoana cu care ai impartit o bucata din viata ta. Eu personal, sunt o colectionara de obiecte care au insemnat ceva odata in viata mea.

Ea a venit in viata mea intr-un moment de maxima frustrare. Intr-o zi de ianuarie, o zi mohorata, apare la birou noua noastra colega. O asteptam cu maxim interes, pentru ca trebuia sa preia de la mine un task de care ma saturasem pana peste cap. O fetita timida, cuminte, vesela si optimista. “O sa vezi tu dupa o luna. O sa iti treaca optimismul” gandeam eu. Se tinea dupa mine peste tot. Daca ma intorceam brusc din drum ma ciocneam de ea. Era amuzanta  In timp, am constatat ca reusea sa imi invioreze ziua cu un cuvant, cu un zambet, cu flecareala ei voioasa. Iar mai tarziu, cu simpla ei prezenta. Cand pleca in concediu, ma plictiseam groaznic. Cand era la birou, palavrageam despre orice si ne simteam bine facand asta.

Asta vara ne-am facut un tabiet din a iesi aproape in fiecare seara la Hanul lui Manuc. Beam bere, cumparam carti de la o tanti ce vindea carti de anticariat. Deja ne cunostea si stia ca atunci cand vine la noi face vanzare buna. Ne luam fiecare cate doua-trei carti. Era oaza noastra de liniste. Cand ieseam la terasa de la han, parca evadam din Bucuresti. Ne deconectam si ne intorceam acasa linistite si vesele, dupa ce ne-am racorit barfind sefi, colegi, prieteni si dusmani.

Ea a fost cea care m-a scos din casa dupa mult timp. Ma transformasem intr-o pustnica si a iesi din casa mi se parea o oboseala inutila. Dar ea a insistat atat, incat am acceptat, mai mult ca sa scap de gura ei. Si am fost la concerte, in baruri, la terase, la shopping, peste tot. Copilul din ea a trezit copilul din mine. S-au luat de mana si au plecat la joaca.

Ea a fost acolo cand am ras. A ras impreuna cu mine. A fost acolo cand eram nervoasa. Si a tacut, lasandu-ma in ale mele pana mi-a trecut. A fost acolo cand am baut. Ne-am facut crita amandoua. Si a fost acolo cand am plans. M-a tinut in brate pana mi-a trecut. Si ea a fost cu mine cand vroiam sa fac moarte de om si am topait impreuna pe “I want you dead”. La sfarsitul melodiei radeam in hohote.

Azi am aflat ca la vara nu vom mai merge la han la terasa. S-a inchis. Oaza noastra de liniste nu mai exista. Tot azi, mi-am dat seama ca e prima data cand am o prietena adevarata. Una in mainile careia mi-as incredinta viata sau propriul copil, daca eu n-as mai fi. Si tot azi, am aflat ca mai avem putin timp impreuna...

Viata isi are si ea propriile reguli nescrise. Si acestea nu tin cont de nimic. Nici macar de cele ale inimii. Poate ca risti multe cand te apropii prea mult de un om. Dar unii oameni merita.

Elena nu a venit ieri la munca. O gripa ratacita a tintuit-o la pat. Azi a venit sa isi ia concediu medical, sa isi asigure back-up pentru zilele in care va lipsi si a plecat, gonita pe motivul ca va imbolnavi tot departamentul.

Dupa jumatate de ora, primesc un SMS: "Ti-am luat fardul ala pe care il vroiai. Te pup"

Mi-au dat lacrimile: "Uite dom'le ce inseamna o prietena adevarata. Una care, chiar cand pica din picioare de rau ce ii este, isi aminteste sa iti cumpere fardul Chocolate de la Deborah."

Bineinteles ca i-am multumit in felul caracteristic: i-am dat reply: "Nu esti normala!"

Vineri! Nu stiu cand a trecut saptamana asta. A fost cea mai lunga si in acelasi timp cea mai scurta saptamana din viata mea. Am luat decizii importante pentru mine, am muncit, am ras, mi-am cheltuit un sfert din salariu, am plecat, am revenit, m-am distantat, m-am resemnat.

Simt miros de weekend, asa ca inca de dimineata sunt cu ochii pierduti pe geam. Vinerea intru in slow motion. Mailuri. Rapoarte. Discutii la o tigara. Unii se vaicaresc. Altii povestesc entuziasmati despre planurile de weekend. Eu tac. Mi-e somn. Visez la patul meu nefacut de acasa, la filmele pe care o sa le vad, la baia cu spume si momentele „cu mine”. O colega imi spune ceva. Nu aud. Sunt prea preocupata sa tin ochii deschisi… Ce greu trece timpul vinerea! E relache. E plictis. Parca toti au plecat deja. Sunt absenti. Incerc sa ma inviorez, gandindu-ma ca a asteapta doua zile in care pot sa fac ce vor muschii mei. Simt in mine o asteptare latenta. Si parca vad ca la cinci jumate cand voi “sparge usa” la birou o sa imi revin imediat. Am chef de o bere. Sau parca nu. Totusi as bea ceva, dar nu stiu ce. Oricum, am zis ca nu mai beau bere. Deocamdata. Mai citesc un blog, doua. Mai trimit un mail. Imi verific mailul personal. Nimic nou, aceleasi spamuri. Ma mai duc la o tigara… Nu mai e nimeni la fumoar. Unii incep weekendul mai devreme. Sunt invidioasa. O colega imi povesteste despre concediul de Paste. Nu pot sa gandesc asa departe. Eu nu stiu nici ce fac maine. Stiu ce ar trebui sa fac : curat, ca nu am mai facut de o luna. Vreau sa merg la piscina saptamana viitoare. Sper sa reusesc. Suna telefonul. Un client imi povesteste ceva despre o livrare gresita. Nu am chef aaaazi! Imi vine sa tip in telefon. In schimb ii promit ca vom rezolva problema. Ma uit pe geam. Simt miros de primavara. Iarna asta parca nici n-a fost. A lipsit la apel. Mi-e dor. Alung gandurile negre. Nu conteaza! ... Azi e ziua Cristinei. La multi ani, Cristina! Scuze ca nu pot sa ajung la tine…Ma simt ciudat. Parca totul in jurul meu se desfasoara cu incetinitorul. Chiar si gandurile mele curg, se preling, incet, pe furis, pe soptite. E liniste. Pana si sunetul tastelor de la calculator se aude ciudat.

I am slowing down for a while.

Weekend placut

Nimic nu ma inhiba mai mult decat o pagina alba. Ideile imi colcaie in minte, gandurile vor sa fie puse in ordine logica, sentimentele vor sa imi iasa prin varfurile degetelor. Deschid o pagina alba si....au fugit. Probabil albul nu e culoarea lor preferata.

Oricum, azi vreau sa vorbesc despre mine. ( Din nou. Normal! ) Despre cameleonul din mine. Nu incetez sa ma minunez zilnic, descoperindu-ma. In fiecare zi sunt alfel, ma reinventez, ma reincarnez. Si atunci sa ma mai mir ca nu ma intelege nici dracu? Pai, daca nici eu nu ma inteleg.

Cel mai mult iubesc la mine capacitatea extraordinara a psihicului meu de a renaste din cenusa ca un Phoenix auriu, stralucitor (asa cum am vazut eu ca arata in cartile de povesti din copilarie) . Depresiile mele sunt Cioranice. Intotdeauna am fost de parere ca omului aluia i-a placut sa sufere(cel putin pe hartie), de dragul de a suferi. Ma cufund in depresie ca intr-o baie plina de spume aromatice si energizante. Ma imbat in ea, imi extrag seva din ea ca o samanta cu visuri de floare de colt. Durerea nu ma doboara, imi ofera forta necesara pentru a lupta impotriva ei. Si, dupa ce am consumat-o, dupa ce m-am hranit suficient, incoltesc, rasar, cresc, ma transform. Metamorfoza insa este fulgeratoare, halucinant de rapida. Ceasul biologic stie exact cand depresia atinge nivelul critic si suna alarma. O clipa in plus si as fi pierduta. O clipa in minus si iar as fi pierduta. Big-bangul meu intern ma naste, ma propulseaza sus, spre lumina.

Trag aer in piept, prima data dupa mult timp. Uitasem cum este sa respiri in voie, fara senzatia de sufocare.

Ma uit in urma, la intunericul din care am iesit. Ce amenintator imi parea inainte! Chiar si acum incearca sa ma atraga inapoi, ca o gaura neagra. Dar nu mai are forta. Si, pe deasupra, mie imi place negrul. E la moda! Si imi sta bine in el. Privesc inainte, cu gandul la alte pagini albe, care isi asteapta povestile si alte hauri intunecate, care sa ma hraneasca.

NEXT!

1 – pe cat de organizata si control freak sunt in munca si in relatiile personale(cateodata chiar prea mult, dar o sa vorbesc si despre asta), pe atat de dezorganizata sunt in ceea ce priveste garderoba mea. Dulapul meu de haine arata intotdeauna ca dupa cutremur. Cateodata ma duc la birou o saptamana intreaga in doua bluze, pentru ca nu reusesc sa le gasesc pe celelalte. Ca sa nu mai vorbesc ca niciodata nu gasesc o pereche de ciorapi. Mereu plec cu o soseta de o culoare si una de alta culoare (de obicei negru+albastru).

2 – parul meu dimineata arata ca o matura. Petrec un sfert de ora pretios(timp in care as putea fuma doua tigari) ca sa il aranjez.

3 – silueta mea cu tendinta de ingrasare. De pe la 17 ani o tin tot intr-o cura de slabire. Am inceput cu lamai si rabdari prajite, insa acum m-am desteptat si am gasit in Monti solutia ideala.

4 – sedentarismul. Boala data de munca la birou. Cred ca la un moment dat fundul meu o sa se aplatizeze. O sa arate ca fundul de lemn pe care toc ceapa.

5 – sunt nebuna dupa junk food. Asta combinata cu tendinta mea de ingrasare face ravagii asupra mea. Noroc ca am vointa puternica.

6 – impulsivitatea. Ma arunc intodeauna cu capul inainte. Ma entuziasmez prea repede. De fiecare data am dat cu capul de pragul de sus. Si tot nu m-am invatat minte, desi am fruntea plina de cucuie. Dau si eu vina pe zodie, dar in sinea mea stiu mai bine. :|

7 – sunt un control freak. Am senzatia ca daca nu stiu tot ce misca in jurul meu si daca nu imi dau cu parerea (si nu doar atat, fac tot posibilul ca parerea mea sa fie cea acceptata) atunci lucrurile se duc de rapa. Incerc chiar sa controlez viata celor din jurul meu: familie, prieteni. Daca stabilim o iesire in oras intre fete, deja eu am facut planul intalnirii cu doua saptamani inainte (rezervare, ora, “program artistic”). Daca intarzie cineva un minutel, ma apuca pandaliile.

8 – sunt o cheltuitoare haotica. Sunt in stare sa nu ies la cumparaturi cu lunile. Dar si cand ies, s-a dus salariul meu si mai intru si la datorii. Nu am deloc simtul economiei(desi am studiat economia) si cum zice mama: “nu cunosc valoarea banului”. Poate, dar ce sa fac daca erau atat de misto blugii ala la Polo. Au fost 5 milioane, dar au meritat. Bine, dupa aia am slabit 10 kile si acum stau pe mine ca pe gard, la 3 luni de la achizitionare, dar se poarta, e la moda.

9 – etichetez foarte usor persoanele. Am simpatii si antipatii la prima vedere. Poate sunt superficiala, dar daca nu mi-a “picat” mie bine fata persoanei cu care tocmai mi s-a facut cunostinta, atunci degeaba. Nimic nu ma mai scoate din boii mei.

10 – ma aprind prea usor. Imi sare tandara imediat si nu ma pot controla. Ce e naspa la toata faza asta e ca daca m-a enervat cineva, nu incep sa urlu doar la persoana vinovata. Ci si la toti nevinovatii care imi apar in cale.

Ah, am mentionat ca sunt un pic…nebuna?