Prietena mea iesea de ceva timp cu un tip. Era super incantata de el. Pana nici eu, cunoscand-o cat e de cinica in relatiile amoroase, in general, nu o mai recunoasteam. O schimbase complet. Era visatoare, zambea tamp la pereti, vorbeai cu ea si era ca si cum ai fi vorbit singur….intelegeti simptomele. O mai tachinam din cand in cand, zicandu-i ca e “in luv”, cel mai mare cosmar pentru ea. Imi raspundea in doi peri ca sunt nebuna, ca eu nu stiu ca ea nu se poate indragosti de nimeni? Si radea…darn u era rasul ei.

Azi m-a sunat. Desi eram prinsa pana peste cap la birou si riscam o concediere, am stiut ca nu ma suna degeaba. Ea nu ma suna niciodata in timpul zilei. Am iesit la o tigara, care s-a transformat in trei, pentru ca mi-a luat ceva timp sa o calmez. Mi-a spus ca de cateva zile tipul a disparut din peisaj. S-au intalnit saptamana trecuta, fusese totul perfect, ca un vis si de a doua zi….tacere. Nu raspunde la telefon, nu raspunde la mailuri, a disparut de pe mess. CE SA FAC? Plangea in telefon…Vreau un semn, orice, numai sa stiu ce se intampla…Am incercat sa o linistesc, insa nu prea mi-a iesit. Pentru ca….povestea ei m-a atins intr-un punct foarte sensibil.

Cand doare tacerea al dracului de tare? Mai tare decat cel mai ingrozitor sunet pe care l-ai putea auzi si care ti-ar sparge timpanul?

Nimic nu doare mai tare decat tacerea in iubire. Ganditi-va numai: te insala, te bate, te injura, te cearta, te saruta, te alinta, te jigneste, te protejeaza….aceste gesturi si actiuni reprezinta toate un raspuns prin ele insele. Ori te iubeste….ori nu da doi bani pe tine…

Pe cand tacerea….e cel mai mare semn de intrebare care se poate naste in mintea unui om care iubeste. De ce tace? Am gresit cu ceva? Am facut eu ceva? Nu ma mai vrea? De ce nu ma mai vrea? S-a speriat? E dezgustat? S-a terminat? CE INSEAMNA TACEREA ASTA?

Eu una, prefer de mii de ori adevarul, oricat ar fi de dureros, decat aceasta tacere. Pentru ca tacerea naste atata nesiguranta in mine, atatea intrebari, atatea framantari si nopti albe, incat as prefera ghilotina. Macar ea e prompta si sincera.

E atata tacere in jurul meu….te rog, canta-mi ceva…

Motto: “Janie's got a gun
Her dog day's just begun
Now everybody's on the run”

Mi-aduc aminte ca am avut un moment in primele zile de scoala in liceu, cand am avut un soc psihologic atat de mare, datorat schimbarii orasului, incat am devenit timp de cateva luni bune alta persoana. Veneam dintr-un orasel, unde fusesem fata lu’ mama cea cuminte, care avea numai premiul I, era iubita de profesori, vecini, prieteni, rude, ce sa mai? Eram o comoara. Cand am ajuns la liceu, stateam la camin, m-am trezit pe cont propriu fara sa stiu foarte bine cum e sa traiesti “out there” si m-am pomenit ca trebuie sa imi demonstrez fortele si calitatile in noul anturaj, pentru a fi recunoscuta. Eu care credeam ca pentru asta nu trebuie sa lupti, ca e ceva natural si ca totul va fi “smooth and softly”. Ei bine, cand am luat primul 5 la matematica (nu radeti, la varsta aia era o tragedie, eram o fata de nota 10)….s-a cutremurat pamantul. Eeeeeeeeeuuuuuu? Ciiiiiiiinci? Mi-a luat ceva timp sa realizez faptul. Apoi ceva timp sa imi usuc lacrimile de furie si umilinta. Iar apoi…nu stiu cum sa explic, dar a fost un declic in mintea mea, care m-a schimbat complet: din mataita care isi jelise ghinionul pana atunci intr-o tipa rece, calculata, cu un plan de demonstrare a propriei forte foarte bine pus la punct. Pentru urmatoarele saptamani m-am inchis in biblioteca de la 12, cand veneam de la scoala, pana noaptea tarziu. Da, am avut si eu momentul meu de soarece biblioteca. Eram hotarata sa le arat infumuratelor de la mine din clasa, care ma priveau ca pe o tarancuta, tot ce pot. Urmarea? La teza la matematica din acel trimestru, am avut cea mai buna lucrare. Am fost laudata de prof in fata clasei, iar tipelor le-a cam cazut nasul. Dar nu am lucrat doar pe planul asta. Ci si pe cel social….in scurt timp, eram nu doar tipa cea mai buna la invatatura din clasa, ci si cea mai populara din scoala. Nu exista discoteca sau chef la care sa nu fiu chemata. Iar cand am ajuns in formatia liceului, pe voce si chitara clasica, devenisem idolul tuturor. Eh….memories…

De ce plictisesc blogul asta cu asemenea declamatii de “modestie”? Pentru ca azi am avut un moment de “déjà vu”. S-a produs iar acel declic in mintea mea. Ceva, in interior, mi-a spus clar si raspicat “Pana aici!” si a preluat controlul.

Deci, sa ne punem mastile si sa inceapa balul!

Am o prietena care are o aventura. Prietenul ei lucreaza in alt oras, se vad in weekenduri si, cum viata cateodata ne pune fata in fata cu unele situatii neprevazute, pe ea a pus-o fata in fata cu altul. Acum ma suna disperata sa imi spuna ca era cu prietenul in oras si cu niste prieteni de-ai lor, cand o suna "celalalt", desi asta stia ca weekendul asta va veni prietenul ei acasa. Tipa ii raspunde, ii spune ca e cu EL, cel oficial, vorbeste la telefon ca si cum ar vorbi cu o prietena, sa nu se prinda Oficialul. Dupa ce inchide, se pomeneste cu un SMS: vreau sa te vad in seara asta, suna-ma. Bineinteles ca asta i-a pus capac si a enervat-o la culme.

I-am zis: Iubita, ia spune-i tu maine cand va vedeti: "Daca tii cu tot dinadinsul sa imi strici relatia cu prietenul meu, inseamna ca esti hotarat sa avem o relatie serioasa si te gandesti deja la casatorie. Deci, cand facem nunta?"

Pun pariu ca tot ce o sa mai vada din el va fi praful lasat in urma picioarelor luate la spinare.

Cica e mai bine sa ai o zi proasta, decat sa nu ai o zi deloc. O zi goala, in care nu ai facut nimic, nu ai existat, o zi care a fugit din viata ta, o zi pe care nu mai ai cum sa o recuperezi. O zi in care te trezesti dimineata urand camera in care te afli, fara sa te anime nici stralucirea soarelui de afara, nici perspectiva cafelei sau tigarii de dimineata. O zi in care deschizi ochii, fara chef, cu o lene surda in capul pieptului, o zi care te apasa, o zi pe care nu o doresti. Si te intorci pe partea cealalta, incercand sa fugi de lumina zilei. Mai dormi sau incerci sa dormi chinuit. Dupa vreo doua ore de stare de veghe in care nici nu dormi nici nu esti treaz, dar in care ganduri tranformate in fragmente de cosmar iti dau tarcoale, te decizi sa parasesti patul si iti tarasti picioarele spre bucatarie. Nu ai chef de cafea. Cafeaua e ceva intim, indeamna la discutii personale sau la flirt jucaus. Cafeaua nu ar trebui bauta decat in doi. In schimb, ness-ul e ceva impersonal, ceva rece, ca o despartire. “Fa-mi un ness” – suna ca o discutie in fuga intr-o statie de autobuz. “Fa-mi o cafea” suna a ceva cald si te duce cu gandul la un tete- a-tete cu aroma de tei, intr-o seara mult asteptata si dorita. Asa ca iti faci un ness, il bei fara pofta si fara sa iti placa, te mai invarti prin casa. Privesti florile pe care s-a pus praful si care nu au mai fost udate de o saptamana. Mobila pe care ti-ai zis ca o sa o stergi de praf astazi. Ei, lasa, e si maine o zi! Privesti pe fereastra si gandul de a iesi din casa te deprima. Te intorci in pat, butonezi telecomanda la tv, te enervezi pe reclamele tampite si pe lipsa de calitate a emisiunilor din ziua de azi. Incerci sa citesti din cartea preferata, dar dupa ce ai citit acelasi rand de zece ori fara sa intelegi nimic, o inchizi si o arunci cat colo. Stai cu ochii lipiti de tavan si asa trece ziua, incepe sa se intunece si tu adormi intr-un final.

A doua zi, un prieten te intreaba: ce ai facut ieri? Aaaaa…iiiii…uuuuhhh….pai ieri a fost miercuri nu? Am fost la…el, puţin nedumerit, ridica din sprancene si ma corecteaza: nu, a fost joi. Eu clipind, usor nedumerita, imi storc creierii, incercand sa aterizez pe planeta asta si verific: sigur a fost joi? Da! Ma uit la el, bulversata, el a trait o zi in plus fata de mine. O zi pe care eu am pierdut-o printre degete. O zi in care sunt sigura ca s-au petrecut lucruri importante, s-au luat decizii, s-au facut planuri, s-au nascut si au murit oameni. Oare cum o sa ma descurc mai departe cu acest handicap ingrozitor, in minus cu o zi, in urmă cu ea, caut disperata un semn al trecerii MELE prin viaţa de ieri si ii raspund, in fine, turbat de senina: “Aaaa, pai ieri mi-am facut un ness”.

Daca o zi proasta e mai buna decat o zi deloc, atunci poate ar fi fost mai bine sa pot raspunde: “Ieri am plans, am suferit, am avut o cadere nervoasa, mi-am speriat prietenii, si, ce e cel mai rau…am fost lasata sa indur calvarul in continuare, cand ar fi fost atat de simplu sa fie curmat cu un semn de la tine”. Dar asta a fost o alta zi.

Motto:

“comme j'ai mal
je n'verrais plus
comme j'ai mal
je n'saurais plus
comme j'ai mal
je serai l'eau des
nuages
je te laisse parce
que je t'aime
je m'abime d'être
moi-même
avant que le vent
nous sème
à tous vents, je prends un
nouveau depart”

E ora 11 seara, ma uit la ceas si ma minunez ca am supravietuit acestei zile. Fara sa cad din picioare, fara sa ma sinucid sau fara sa ajung la inchisoare pentru crima. Am trecut cu bine, doar cu o minora criza de nervi si niste lacrimi de umilinta si frustrare care s-au gasit sa curga exact cand nu trebuia, fir-ar sa fie!

Incepusem ziua cu bine, ma gandeam ca va fi o zi ca oricare alta, fara probleme mai grave decat cele de fiecare zi. Insa nu. Azi a trebuit sa suport ironia umilitoare a unui patron tembel, crizele de isterica la menopauza ale sefei mele si reprosurile fara temei ale secretarei, care plecase urechea la barfele “radio-santului”. Azi a fost punctul critic al experientei mele in aceasta firma. Daca am reusit sa inghit totul, inclusive propriile-mi lacrimi, fara sa clachez, inseamna ca sunt mai puternica decat credeam.

Am ramas insa cu un nod in gat, cu furia in suflet si cu hotararea mai puternica decat niciodata sa imi iau picioarele la spinare si sa fug din cuibul asta de viespi.

Nu sunt absurda, stiu ca probleme sunt peste tot la birou. La fel cum stiu ca in alte parti e mult mai rau decat imi este mie aici. Insa vin dintr-un loc unde oamenii stiau ce inseamna respectul pentru celalalt, ca om si ca profesionist. Dupa ce ai intrezarit un pic paradisul, e greu sa te multumesti cu mai putin (PG-istii care vor citi asta sunt rugati sa nu zambeasca ironic. Si eu zambeam ironic inainte. Cand uitasem cum e “afara”. Cand mi se urase cu binele). Insa eu am optat pentru asta. Pentru mai putin. Nu am optat insa pentru marlanie, lipsa de respect, injunghieri pe la spate si umilinta. Merit mai mult decat atat. Valorez mai mult decat isi permit ei. Si nu ma refer la salariu.

Sunt optimista. Stiu ca va fi mai bine. Ca intr-un final voi gasi ceea ce caut. Insa doare al dracului sa fiu calcata in picioare. Pentru ca nu mi s-a intamplat prea des.

Abia astept ziua de maine. Vreau sa fug din orasul asta pentru cateva zile. Sa ma curat de toate, sa incerc sa along gandurile negre sis a imi gasesc forte noi pentru a rezista in continuare, atat cat este nevoie.

Maine seara voi fi pe drum. In tren, neaparat la fereastra, cu spatele la acest oras si oamenii lui de doi lei. Vin. Fie ca sunteti pregatiti sau nu sa ma revedeti. Vin la Bucuresti.