Cum va impacati cu sefii? Options

[Diana.]

Care sint relatiile voastre cu sefii ?
Care ar fi portretul-robot al sefului perfect ?

[angelito]

Un subiect oarecum "sensibil"...

Ultimul sef e taaaare dezinteresat de ce se intampla in departamentul meu, unde ar trebui sa fiu eu sef, si unde m-a adus si m-a plantat fara sa stie nimeni ce si cum, pur si simplu nimeni nu stia de venirea sau existenta unui nou manager de departament  :o! Asa ca am picat acolo ca din luna, si in plus mai exista si fosta "oarecum sefa" de departament, adica ea isi inchipuia ca va fi sefa si a ramas socata cand a aflat de venirea mea! Deci a trebuit sa ma zbat timp de trei luni sa-i fac pe oameni sa aiba incredere in mine, sa-i conving ca suntem o echipa si ca trebuie sa lucram impreuna si pentru interesul comun, a fost foarte greu, dupa primele saptamani ma apucase deprimarea si ma gandeam sa renunt... Mai ales ca, trebuie sa recunosc, nici eu nu sunt genul autoritar si care sa puna piciorul in prag... Intr-un fial am reusit sa ma inteleg cu ei, din pacate seful cel mare nu intelege si nici nu e interesat de ce se intampla la noi, deci practic pentru noi cel mai important task este sa ne facem PR in fata lui - si degeaba gasim tot felul de metode ingenioase, si avem si rezultate bune  :(. Am incercat sa discut cu el, dar nu-i chip! Chiar ma gandesc sa-mi caut altceva, pentru ca ma simt asa, pe o linie moarta, si tot fac eforturi de cateva luni, dar in zadar...

Fosta sefa este o tanara de 26 de ani, aparent foarte draguta si simpatica... Era managerul general al firmei, iar eu eram, ca pozitie ierarhica, imediat sub ea, si coordonam o echipa de 4 oameni. O echipa super, tanara si entuziasta, munceam foarte mult (si ne simteam foarte bine intre noi, si asta e important), si cu rezultate excelente, recunoscute chiar de ea, dar din pacate totul s-a destramat. In 6 luni au plecat 3 dintre noi din cauza... sefei :(. Era pur si simplu o personalitate de tip paranoic si isteric, simtea nevoia sa ne verifice la fiecare secunda, nu-si putea controla reactiile si sentimentele (s-a ajuns la urlete, tipete, injuraturi - toate pentru lucruri minore si in special cand avea probleme personale). Eu fiind responsabila pentru tot eram persoana in capul careia se spargea tot, si preferam sa fie asa decat sa-si verse furia (nedreapta) pe ceilalti colegi, pana cand am avut o discutie si i-am explicat ca nu mi se pare in regula ce se intampla. Si de-aici totul s-a dus de rapa... S-a creat o atmosfera de teroare psihologica, am fost la un pas de a ma imbolnavi din cauza stresului (oricum intrasem intr-o depresie profunda), si incet-incet am parasit toti corabia, cu parere de rau pentru ce am fi putut face impreuna.

Mai trist e ca fosta sefa nu si-a pus deloc problema ca poate a gresit cu ceva (desi in cei 3 ani de activitate ai firmei nimeni nu rezistat acolo nici macar un an, nici macar prietenele ei, care-i fusesera asociate), ci e ferm convinsa ca toti ceilalti sunt nebuni  :(... Vorba lui Sartre, l'enfer c'est les autres  :(.

Deci, Dore si Mistaco, cred ca voi sunteti niste sefi ideali, minunati si din pacate de mare exceptie, la propriu! Din cate am observat pana acum, in general increderea si respectul sunt niste notiuni destul de vagi, ca si politetea, simtul masurii, bunul simt etc. Poate sunt eu intr-o pasa mai proasta acum, prin prisma ultimelor experiente, sper sa am cat de curand niste sefi ca voi  ;), si sper sa nu ajung niciodata un sef ca cei din exemplele mentionate mai sus!