Probleme cu parintii, in adolescenta Options

[bebi_mic]

persoana care te iubeste te poate face sa suferi????? sunt tare curioasa. eu sunt intr-o relatie de 1an jumate. la inceput nu a tinut cont de existenta mea se culca cu alta...in fine  :'( ma doare sa-mi amintesc trecutul  :'( ceea ce vreau sa stiu este de ce el imi cere sa iasa in oras? sa se distreze. imi spune ca are19 ani, nu se poate inchide in casa pt ca pe mine nu ma lasa parintii. :'( si ca el e foarte cuminte si trebuie sa am incredere oriunde s-ar duce ca nu face nimic, ca e cu gandul la mine si ca ma iubeste. dar nu pot, cand imi amintesc ce a fost si cat am suferit parca se rupe ceva in mine. imi vine sa mor cand ma gandesc ca vrea sa plece la sibiu(are un frate acolo), sa mearga la discoteci  :( ma doare ca nu poate fi relatia asta asa cum as vrea eu. oare dupa trecerea anilor astia cat sunt mica va fi bine? ne vom intelege cum vreau eu? CINE MA AJUTA? VA ROG  :'(

[sunny]

"Habar nu ai ce zace in curfutitzele astea mici de 15-16 ani". catalina m-ai facut sa rad...mi-ai adus aminte de profa de chimie de liceu care tot cam asa se exprima....dar ea era o domnisoara batrana de vreo 50 de ani...scuza ta care e?  :)

Adevarul e ca e al naibii de greu sa fii adolescent...e greu daca vrei sa inveti bine, sa te distrezi, sa ai si un prieten...da, e adevarat ca 15 ani pare o varsta frageda pentru cele care, ca si mine, au trecut  de 30 de ani...dar sa nu uitam ca vremurile s-au schimbat enorm...si eu sufeream ca ai mei nu ma lasau sa merg la discoteca cu amicii mei sau cand nu au fost de acord sa fiu prietena celui mai chipes tip din liceu  :) pe motiv ca era cu trei ani mai mare decat mine...degeaba invatam eu bine ca ai mei ramaneau neinduplecati...a trecut ceva timp pana am realizat ca de fapt invatatul nu era pentru ei ci pentru mine. Eu nu am copii, dar din experienta mea personala si din ce am vazut pe la cunoscuti, solutia ideala ar fi sa se ajunga totusi la un compromis...cand e de distrat, e de distrat...cand e de invatat, e de invatat.. eu am fost tinuta foarte din scurt de ai mei si cand am ajuns la facultate am luat-o razna rau de tot in anul I...aveam atata libertate si vroiam sa ma folosesc de ea la maxim...am avut noroc de prieteni adevarati care m-au adus cu picioarele pe pamant dar nu toti sunt poate la fel de norocosi...

bebi draga...prima dovada de maturitate e sa poti sa asculti un sfat...daca vrei sau nu sa il urmezi, asta e alta poveste...