Saraca fata batrana, Angeldust- despre burlacie intentionata sau accidentala Options

[angeldust]

Femeia la 30 de ani.... singura. Nimic deosebit. Sunt destule si randurile lor se ingroasa pe zi ce trece. De ce aceasta tendinta? Pai motive ar fi destule. Femeile au devenit mai constiente si mai informate, stiu mai bine ce isi doresc de la viata, nu mai sunt dispuse sa accepte pe oricine alaturi doar de dragul unei verighete pe deget. Femeile au acces acum la putere, la bani multi castigati pe propriile picioare (si nu printre ele), nu mai au nevoie de un barbat care sa le asigure securitatea financiara. Ba chiar mai mult, daca sunt niste femei cu adevarat puternice isi pot creste si copilul singure, isi pot oferi singure validare cam pe toate planurile, mai putin cel afectiv.
Totusi, cele mai multe dintre ele tanjesc in secret dupa o poveste de dragoste, dupa stabilitatea unui camin, dupa confortul psihic oferit de o casnicie reusita. Dintr-un motiv sau altul insa, nu reusesc sa obtina nimic din toate acestea. Unele si-au trait viata din plin pe la 20 si ceva de ani si acum isi doresc sa se domoleasca, altele au fost atat de concentrate asupra carierei incat timpul a zburat pe langa ele si temuta varsta de 30 de ani le-a surprins singure si fara nici un plan serios de viitor cu vreun barbat, sau altele s-au hotarat in al 13-lea ceas sa rupa in sfarsit relatia in care se aflau din inertie pana acum dupa ce si-au dat seama ca nu corespunde deloc necesitatilor lor pe termen lung.
Implinirea a 30 de ani, din motive neelucidate inca de mine e o varsta de care se tem toate femeile, iar cele singure sunt de-a dreptul ingrozite. Ce ma fac? Incotro o apuc? Ar trebui sa fac un copil, ticaie ceasul biologic! Dar cu cine? Il fac in eprubeta? Am bani acum sa plec in vacanta unde vreau dar parca nu m-as duce singura. Zis si facut, trebuie sa imi gasesc un barbat. Dar cand? Dupa cele 10 ore pe care le petrec la serviciu si abia astept sa ajung acasa sa imi fac un sandvis si sa ma bag in pat? In weekend cand abia mai apuc si eu sa merg la shopping sau la sala (pentru ca se stie, daca iti trebuie barbat trebuie sa arati de 20 de ani chiar daca buletinul tau spune altceva). Sa ies seara in club pe unde se perinda numai pustani abia iesiti din pubertate si dornici nevoie mare de aventuri de o noapte? Eh dracie, prea complicat. Ia mai bine sa raman eu singura, ca am o multime de avantaje : nu mai trebuie sa ma epilez asa des, pot sa ma plimb prin casa in pijamaua cu Tweety dupa bunul plac, pot sa mananc singura o cutie de inghetata fara sa trebuiasca sa impart cu nimeni si pe cuvant de onoare statisticile spun ca e mult mai sanatos si odihnitor sa dormi singur in pat. Dar uite, vin sarbatorile de iarna si eu sunt singura. Ciuciu cadouri, ciuciu concediu romantic la munte...ma duc iar acasa la mama care o sa ma intrebe cand am de gand sa ma marit ca am si eu totusi o varsta. De parca ar fi asa simplu...

Societatea in general tinde sa compatimeasca o fata batrana care nu si-a gasit sortitul desi isi doreste acest lucru si tinde sa puna la zid femeia singura si trecuta de o varsta care pare ca se simte foarte bine in pielea ei si nu da semne ca si-ar dori sa isi schimbe statutul. Femeile maritate o invidiaza in secret pe femeia de cariera ce trage vartos de volanul Jeep-ului ca sa ajunga la timp la sedinta cu asociatii, dar pe la colturi o numesc in toate felurile : "acra", "frustrata","nef...consolata" si uneori, doar uneori, o fac pe buna dreptate.

Femeia la 30 de ani, desi ne vine greu sa recunoastem, trece prin niste schimbari complexe iar faptul ca e singura nu o ajuta deloc.

Daca va regasiti in randurile de mai sus, as vrea sa aflu si eu niste pareri, eventual niste sfaturi legate de cum faceti voi sa va simtiti implinite chiar si atunci cand elementul masculin lipseste cu desavarsire din viata voastra. Daca nu sunteti in aceasta situatie, puteti totusi sa va dati cu parerea, sa va imaginati cum ar fi daca...si daca se poate sa raspundeti sincer si deschis unei "probleme" (inca nu m-am hotarat daca e sau nu o problema) cu care nu putine femei se confrunta, din ce am observat eu.

[fleurdelis]

Mai fetelor mamele astea ale noastre parca-ar fi croite dupa acelasi tipar...mamele, fara exceptie, deindata ce devin mame se retrag din propriile lor vieti zbuciumate sau deznadajduite şi incep sa le traiasca pe cele ale copiilor, daruindu-le impreuna cu dragostea materna şi visele lor destramate, sperand aceleasi absurditati pe care le imaginasera la persoana intai in numele copiilor, crezand orbeste si cretin in faptul ca nefericirea lor ar putea fi razbunată prin fericirea copiilor.
Da iote lupu moralist! Poate sint de virsta mameleor voastre si am si eu un baiat de virsta unora dintre voi...si m-am apucat sa le judec pe ele...de multe ori ma trezesc si eu judecund-o pe mama dar daca ma mai gindesc o clipa ma regasesc in multe ipostaze...in pielea ei si atunci ma intreb...oare nu sint si eu o egoista? Oare aveam dreptul sa-i dau viata copilului meu doar asa ca sa am eu satisfactia sa-l vad tot timpul fericit...ce am eu sa caut in viata lui, am eu dreptul sa-i spun ce trebuie sa faca... daca nici eu n-am stiut ce sa fac la timpul meu si ma irita orice sfat venit de la mama...nesuportind ca se baga in sufletul meu...nu! Mamele ar trebui sa-si vada de viata lor...si viata il invata pe fiecare ce are de facut. Nu de putine ori m-am trezit in postura de mama dupa tipar dar vazind iritarea copilului mi-am dat seama si m-am dus in alta cmera mi-am tras doua palme...
De cind am incetat sa ma mai amestec in viata lui am devenit cei mai buni prieteni si el stie ca oricind are nevoie de ajutor eu sint aici...daca-i spun ca pentru el se supara...m-am suparat cind mi-a spus ca mamele ar trebui sa-si traiasca viata lorsi sa fie aici pentru ele...a trebuit sa ma gindesc mult ce-a vrut sa spuna si cind am inteles m-am bucurat si am fost mindra de intelepciune lui...copii nostri au dreptul la viata lor...cu necazuri si bucurii...si vine un timp cind trebuie sa stam deoparte si nici macar sa aruncam o privire care poate rani mai mult decit cuvintele uneori...Si nu-i asa daca tot le-am dat viata de ce sa nu-i lasam sa faca ce vor cu ea, e ca si cum ai darui cuiva o prajitura si apoi ii impui sa o imparta cu tine...bunul simti ar trebui sa ne tina deoparte si sa asteptam in liniste sa fim poftite.

Dore (IMG:style_emoticons/default/pupaceala.gif)

This post has been edited by fleurdelis: Oct 9 2007, 11:17 PM

[Cleo]

Mai fetelor mamele astea ale noastre parca-ar fi croite dupa acelasi tipar...mamele, fara exceptie, deindata ce devin mame se retrag din propriile lor vieti zbuciumate sau deznadajduite şi incep sa le traiasca pe cele ale copiilor, daruindu-le impreuna cu dragostea materna şi visele lor destramate, sperand aceleasi absurditati pe care le imaginasera la persoana intai in numele copiilor, crezand orbeste si cretin in faptul ca nefericirea lor ar putea fi razbunată prin fericirea copiilor.

eei nu-i chiar asa (IMG:style_emoticons/default/smile.gif)

sunt si eu mama si bineinteles ca-mi doresc ce-i mai bun pt copilul meu insa in nici un caz nu vreau sa traiasca ea visele mele si din cate-mi amintesc nici mama nu mi-a impus implinirea vreunei dorinte de-a ei ramase la stadiul de vis.

asa-i, mamele-s croite dupa acelasi tipar (cel putin asa ar trebui) cand vine vorba de grja fata de pui insa ce intelege fiecare prin "grija" e alta poveste. Si mie mi-ar place sa fiu prietena cea mai buna a fetei mele si lucrez in fiecare zi la asta (IMG:style_emoticons/default/smile.gif) dar daca nu o sa fiu, lasand la o parte inevitabila mea dezamagire, ea o sa ma aiba mereu acolo ca un back-up in caz de nevoie.

deci de sfarsit sfarsesc cu acelasi gand ca si tine ... cu prima fraza nu-s de acord (IMG:style_emoticons/default/smile.gif)