Viata din Anii Mei, Jurnalul lui fleurdelis Options

[fortelady]

Spor la scris!

[fleurdelis]

Fetelor va multumesc pentru aprecieri si incurajari...dar eu nu am nici un merit prin ceea ce scriu ci viata mea...acum cind stau si ma uit in urma chiar mi se pare si mie senzational, si de asta consider ca merita povestit.
Nu mi-am dorit o viata senzationala, mi s-a parut ca sint o frunza dusa de vint si vintul meu a fost cam nebun. Multe intimplari din viata nu pot sa mi le explic decit prin existenta Fortei Divine care vegheaza asupra noastra si am ajuns la concluzia ca nimic nu este intimplator...ar trebui sa povestesc niste lucruri care s-au intimplat cu mult inainte de a ma naste si niste intimplari din copilarie si adolescenta ca sa intelegeti ca toate se leaga...
Dar asta mai tarziu!

Era prima noapte in care dormeam singura in casa unui strain...normal ar fi trebuit sa-mi fie teama dar nu stiu de ce simteam o senzatie uimitoare de siguranta si confort...si sa ma ierte Dumnezeu, dar aproape ca uitasem ca trebuie sa soseasca iubirea vietii mele, copilul...
M-am culcat singura in patul lui si somnul m-a cuprins imediat, insa nu un somn obisnuit ci incarcat de vise erorice...imi era ciuda pe mine de ceea ce mi se intimpla dar subconstientul nu-l puteam stapini...si m-am trezit ca pentru prima data imi doream un barbat si-mi parea rau ca l-am lasat sa plece asa, desi simtisem apasator ca si el ma dorea cu aceeasi masura.
Daca la mine era poate din cauza aversiunii fata de barbati, nu-mi puteam explica ce l-a facut pe el sa nu schiteze nici macar un gest de apropiere fizica. Ma framintam in zadar sa-mi explic ce anume imi crea aceasta senzatie, ca il cunosteam de cind lumea si ce aveam eu in comun cu acest om...incet, incet mi-a venit in minte numele lui...il chema Ezra, asta in ebraica inseamna ajutor...si m-am intrebat oare e chiar o coincidenta? Pentru ca am avut senzatia ca omul asta vrea doar sa ma ajute si nu are nevoie de nimic in schimb si senzatia asta a devenit o certitudine dupa ce m-am dus dimineata la morocanoasa de mama-sa care mi-a spus sa nu mai vin pentru ca ea nu are nevoie de ajutor. Am insistat sa-i fac ceva de mincare, sa-i fac un pic de curatenie, am intrebat-o daca nu are nevoie sa-i cumpar ceva...nimic...mi-a spus ca doreste doar sa o las singura si ca ieri a acceptat formal ca sa nu-l supere pe fiul ei...si dupa citeva clipe de tacere trista a spus ca oricum el are o cruce destul de grea de dus sau ceva de genul asta...si m-a concediat retragindu-se in sufletul ei...Am mai zabovit o clipa uluita de ce auzisem si bunul simt m-a indemnat sa ma retrag si sa nu mai insist...am simtit in vorbele batrinei o mare tristete si o mare tragedie. Abia acum am inceput sa-mi amintesc de ochii lui...si de faptul ca in cele citeva ore cit am petrecut impreuna eu am fost cea care a vorbit si el doar a ascultat dar nu stiu daca a pronuntat mai mult de zece cuvinte...Stiu doar ca la intrebarea mea pentru ce pleaca in America, mi-a raspuns ca se duce sa se insoare!