Viata din Anii Mei, Jurnalul lui fleurdelis Options

[fortelady]

Spor la scris!

[fleurdelis]

Copilul meu....ingerasul meu mic si blond imi erea trimis a doua oara de Bunul Dumnezeu, si parca atmosfera de sarbatoare din viata mea era creata special pentru venirea lui...asta mi-a adus aminte cit de mult mi-l dorisem inca inainte de a fi macar un embrion, cind toti medicii ma asigurasera deja ca doar o minune ar putea sa ma ajute sa aduc pe lume un copil...si eu uram tot ce ma inconjura, uram pina si ziua in care ma nascusem pentru ca viata mea era atit de cenusie si amara.
Stiam ca doar un copil ma putea ajuta sa ies din celula de ura in care eram inchisa si tinjeam dupa el cum tinjeste detinutul dupa o raza de soare...trecusera deja 10 ani de cind, aflasem minunea ca sint insarcinata dupa 4 ani de tratamente zadarnice si rugaciuni fierbinti si dupa 9 luni de asteptare pe un pat de spital fara sa misc un deget, cum primisem comanda de la medicul care ma supraveghea, l-am strins pentru prima data la pieptul meu si am simtit ce inseamna bucuria de a fi mama...El mi-a dat curajul de a-l infrunta pe cel care normal ar fi trebuit sa-i fie tata si motivatia de a lupta pentru viata, este raza mea de soare in cele mai intunecate zile si darul cel mai minunat pe care l-am primit de la viata.
Ziua in care l-am nascut era la inceputul unui februarie dintr-o iarna cenusie si urita fara nici un fulg de zapada...dar in acea dimineata de parca si natura s-ar fi bucurat impreuna cu mine am putut admira tinindu-mi puiul la piept, albul imaculat al zapezii care se asternuse peste noapte pe toata mizeria lumii in care traiam.
Acum simteam aceiasi bucurie de atunci stringindu-l la pieptul meu si parca toata lumea din jur era mai fericita, soarele stralucea mai puternic, florile de portocal din livezile de linga aeroport inmiresmau aerul mai puternic, si doar ochii puiului meu erau mai albastri si mai senini decit cerul fara nici un nor...Totul disparuse in jurul nostru si in acest tablou nu existam decit eu si puiul meu...Primul lucru pe care l-am facut a fost sa-mi duc puiul sa vada marea si m-am topit de fericire auzind de la el, cuvintele...mama ce bine e cu tine! Apoi am fost la Luna Parc unde parca si eu devenisem de virsta lui si n-as fi crezut vre-odata ca ar putea fi atit de amuzant...cu greu am reusit sa-l conving sa mergem acasa unde abia dupa ce fiul meu a adormit obosit si fericit am gasit ragazul sa-i povestesc soramii peripetiile prin care trecusem.
Din pacate sora mea nu putea sa ramina mai mult de o saptamina in Israel...dar am pus-o sa jure ca nu-i va spune mamii mai mult decit, ca ne este bine si sintem fericiti.