Amintiri din copilarie Options

[ZIBBA]

chiar daca sunt noua pe aici...va propun si eu o tema de discutie...cine nu-si aminteste de copilaria lui?eu chiar mi-am propus sa scriu candva o carte depre copilaria mea...am atatea lucruri de povestit...

haideti ca incep tot eu...pentru ca am si timp si imi face mare placere sa vorbesc depre asta...nu traiesc din amintiri...insa am impresia ca pustii din ziua de azi nu se mai bucura la fel...nu e vina lor ...e vina, zic eu ca e o vina,a societatii si a timpurilor in care traim...pai dragii mei...cand eram io o copila,un drac de fata,ca asa am fost...bantuiam toate coclaurile...abia asteptam sa vina sambata sa plec la bunicii mei la tara sa fac tot ce-mi trece prin cap...in timpul saptamanii faceam tot ce-mi statea in putinta sa nu-i supar pe ai mei ca sa ma duca la bunici...cum ajungeam acolo...si eu si frate.meu parca eram salbatici...vara plecam la scaldat la olt si mai veneam seara...arsi de soare si nemancati ca niste caini...iar bunica saraca nu stia ce sa ne mai faca ...bietele oratanii din curte se ingrozeau de cate ori se apropia de ograda lor,stiau ca le-a sosit ceasul..ca doar venisera nepotii si era zi mare...iarna si mai rau...stateam prin zapada pana ni se faceau hainele ca de tabla din cauza ghetii de pe ele...nnu mai simteam maini,picioare...iar biata femeie...ne jelea ca pe morti cand ne vedea asa de frica sa nu ne imbolnavim...
mie mi-au placut dintotdeauna animalele...asa ca eram disperata sa am si eu o lighioana,ceva...de toate am avut...soarece,soparla,pisici si caini nu mai vorbesc...iepure de camp...boboci de rata salbatica...palnsul venea cand trebuia sa plec la oras,iar mama sa nu fi auzit de animale in apartament...asa ca bunica mi le elibera (IMG:style_emoticons/default/biggrin.gif) ...insa nici la oras nu ma astamparam...alergam pe campurile din spatele blocurilor si prindeam insecte pe care le ascundeam prin casa...si le gasea mama...bineinteles...ca papara mi-o luam de fiecare data...dupa vacante...imi lua ceva timp pana ma reacomodam cu "regimul"...norocul il mai aveam cu tata ,care a fost mereu un copil mare si tinea apararea...fiind profesor de sport facea tot felul de excursii si ma lua cu el...mama,ce bucurie!am fost si in cateva tabere cu el!intr-una,la delinesti,undeva langa resita...cand eu aveam vreo 8 ani...tin minte ca ma intalneam cu el doar la masa...il disperasem...colindam toate padurile...bine,ma daduse in grija unor elevi de-ai sai...cand am plecat de acolo m-am pus pe plans,ca eu nu mai merg la scoala (IMG:style_emoticons/default/biggrin.gif) ...poate vi se par puerile aceste lucruri...dar eu cred ca ai nostri copii nu se mai bucura asa de viata...acum au alte ocupatii...calculatorul...jocuri video...tin minte ca imi placeau povestile...dar ai mei nu aveau timp sa imi citeasca...asa ca am invatat sa citesc singura...la 5 ani...copil destept ,deh:P...asa ca atunci cand bunica ma trimetea cu gastele la balta...eu,cufundata in cartile mele,uitam mereu de ele si intrau in averea partidului...iar paznicul mi le lua la ocol...platea saracul bunicu'de fiecare data pentru ele...
am avut o copilarie frumoasa zic eu...a voastra cum a fost?

[fleurdelis]

La mine cele mai frumoase amintiri din copilarie sint legate de bunica...
Prietenia mea cu buni era o relatie speciala...Am iubit-o si am admirat-o atit de mult nu numai pentru ca era bunica mea si-mi facea toate mofturile dar si pentru ca fusese o femeie deosebita. Desi firava si slaba, muncea singura pamintul care-i ramasese, dupa ce fusese nevoita sa predea cea mai mare parte din avere la stat. I-si conducea gospodaria cu multa pricepere si harnicie...Toata vara cit stateam in vacante pe la tara ea, muncea ca o albina. Ne culcam dupa ce se urcau gainile in corcodus si apa se usca pe picioarele spalate pe cerdacul de lemn, timp in care buni povestea despre timpurile frumoase din tineretea ei sau cinta melodii minunate...povestile continuau la lumina lampii cu gaz, pina cind adormeam fara sa stim, -bunica frinta de munca grea si eu de alergaturile pe coclauri si poznele de care buni niciodata nu se supara, ba chiar ma incuraja spunindu-mi ca sint ca “nazdravanul Nica” din povestea lui Creanga. Se scula la primul cintat al cocosului cind soarele inca nu se ivise pe cer si-mi aranja mimcarea pe stergarul alb tesut chiar de mana ei...Cind ma trezeam eu, soarele era demult sus de tot si stiam ca buni e plecata cu sapa pe umar la vie...N-am inteles niciodata ce era asa de mult de sapat in via aia, dar imi placea mult sa o vad pe buni cind sapa, avea un nu stiu ce...un fel de gratie nobila in tot ce face, desi erau munci brute, bunica parca dansa, chiar si atunci cind prasea la vie sau cind venea agale cu cobilita si cu cele doua galeti pline cu apa pe umar...sau cind spala griul si lina la fantina-n vale si le intindea cu delicatete pe rogojina la uscat, mainile ei parca mangaiau...Facea totul incet, dar din mainile ei ieseau lucruri atit de fascinante si ma minunam, iar cind o intrebam, imi spunea ca atunci cind muncesti trebuie sa o faci ca pentru Dumnezeu...N-am sa uit niciodata turtele coapte pe plita facute din griul spalat cu grija de mainile ei delicate... Iarna la razboi mainile ei zburau suveicile cu atita rapiditate si precizie ca nici azi nu inteleg cum reusea sa scoata minunatele covoare in culori si modele atit de frumoase pe care le tesea din lina scarmanata si cu ajutorul nostru, dar asta ca rasplata pentru povestile pe care ni le spunea in timpul clacii...Ea muncea ca pentru Dumnezeu si noi la oras ne bucuram fara sa ne gindim prea mult de produsele muncii ei...Nu duceam niciodata lipsa, totul ajungea la noi in beci si in camara, vinul, brinza, carnea...In fiecare toamna beciurile erau pline.
Dar pentru mine cel mai mare cosmar era sa ma intorc la oras...Si nu intelegeam deloc de ce dintre toate (eram patru fete) doar eu eram supusa chinului de a merge la gradinita. Gradinita era intr-un vechi conac cu doua sali mari la parter unde mincam si ne jucam, iar la etaj dormitoarele. Uram faptul ca trebuia sa ma scol dimineata la 5 odata cu mama, in timp ce surorile mele isi continuau somnul linistite, dar mai ales faptul ca eram obligata sa dorm la prinz. Parca vad si acum geamul ingust si inalt cu arcada din dormitorul cu multe patuturi mici , si pe mine culcata fortat intr-unul din ele uitindu-ma cu ochii inlacrimati la plopul inalt de afara. Doar jocul pufuletilor albi care se scuturau din plop, devenise pentru mine o alinare si ma uitam cu ochii larg deschisi , gindindu-ma cu invidie ca in timpul asta celelalte surori se joaca in libertate cu copii pe afara. As fi putut sa ma joc si eu cu copii aici, dar asa un chef nu tin minte sa fi avut, caci nu erau prietenii mei de la bloc unde eram eu intodeauna seful. Faptul ca plingeam mai tot timpul si stateam retrasa si trista a facut sa devin pentru ceilalti copii "moaca" cum incepusera sa ma strige. Atunci cind mi-au smuls papusa de care nu ma desparteam niciodata si mi-au aruncat-o in beci, unde se spunea ca erau raci cu clesti mari care mincau chiar copii m-am hotarit sa fug la bunica la tara pentru a scapa de toate chinurile astea. Nu stiu daca implinisem cinci ani dar incepusem deja sa-mi fac un plan de evadare. Era iarna si intunericul se lasa mai devreme. In fata gradinitii era statia de auobuz iar eu stiam ca se ajunge la gara de acolo, iar de la gara trebuia sa ma urc in tren. Cind am iesit de la gradinta in loc sa ma duc acasa ca de obicei, m-am dus in statia de autobuz, uitindu-ma atent in dreapta-n stinga sa nu observe cineva. Am intrebat taxatoarea cit am putut de tare daca autobuzul merge la gara si mi-a raspuns da, fara sa observe ca eram singura. M-am urcat in autobuz si pentru prima data in viata mea m-am simtit importanta. Abia cind am ajuns in gara m-a cuprins teama si nu mai stiam ce sa fac. Era asa de multa lume si eu eram asa mica si nimeni nu ma baga in seama. I-mi era frig si frica. Am intrat intr-o alimentara. Aici era cald si am uitat definitiv de frica si de frig ba chiar si de planul meu. Ma uitam pofticios la borcanele mari cu zahar candel. Una din vinzatoare m-a intrebat unde e mama si i-am spus ca-i pe aici, atunci m-a mingiiat pe cap, mi-a spus ca sint o fetia tare frumusica si mi-a dat o bucata de zahar candel. Dar fericirea asta n-a durat mult ca a venit ora inchiderii si ramasesem singurul client (IMG:style_emoticons/default/nesigur.gif) . Vinzatoarea aceea simpatica m-a luat de minuta si a mers cu mine la militie unde a lasat adresa ei pentru ca pe-a mea nu o stiam si de-as fi stiut-o nici nu voiam sa spun, ca nu doream deloc sa ma intorc acasa, apoi m-a luat acasa la ea. Toata lumea se purta asa de frumos cu mine, fetita si baietelul vinzatoarei care erau ceva mai mari decit mine m-au adoptat imediat, si nu stiau ce sa-mi mai ofere sa.mi faca pe plac si ce multe jucarii aveau! M-am adaptat imediat ca si cum ar fi fost familia mea de cind lumea. Ne-am jucat pina tirziu si am adormit busteam fara sa ma mai gindesc nici o clipa la cei de acasa. In timpul asta mama ajungind la 12 noptea de la schimbul 2 a gasit-o pe bunica plingind disperata ca eu nu ajunsesem acasa si cum telefon nu aveam, biata mama a plecat la militie prin nameti, la ora aceea din noapte sa ma caute. A doua zi de dimineata pe cind stateam linistita la masa sorbind din ciocolata cu lapte, apare mama in pragul usii. Ma intreba ce fac si eu ii raspund linistita:
- Nu vezi beau cafea cu lapte!
Abia atunci am zarit varga din mana ei si mai ales ce usturator am simtit-o pe spinarea mea care a ramas mult timp vargata cu dungi albastre, pe care apoi mama nu mai stia cu ce sa le unga ca sa dispara, ca se apropia venirea tatii de la facultate in vacanta de craciun si cred ca el n-ar fi fost de acord cu asta. Cu toate astea tentativele mele de evadare au continuat!
Venirea tatii era o adevarata sarbatoare, insemna ciocolata si rochitele de catifea si dantela. Mai ales craciunul acela n-am sa-l uit niciodata! Trezindu-ma dimineata am vazut in casa noastra cel mai mare si mai frumos brad impodobit din viata mea. N-am sa uit niciodata cu cita nerabdare am asteptat seara, sa vina "Mos Gerila" prin nameti, care pe atunci erau chiar adevarati. Iar mosul nici nu mai vorbesc chiar era adevarat... (IMG:style_emoticons/default/magindesc.gif) l-am vazut prin geamul incarcat cu flori de gheata care se topeau sub caldura nasucurilor noastre lipte in stradania de a vedea ceva prin paienjenisul acela, si apoi ce emotii! Cind l-am vazut chiar intrind pe usa noastra, nici nu mai stiam ce poezii sa.i mai insir si devenisem asa de vorbareata de parca l-as fi cunoscut pe mos dintodeauna. Mi-aduc aminte cu drag pina azi, cizmulitele rosii de lac, fustita scurta tricotata verde ca iarba cu dungi rosii si galbene la poale si mai ales noua papusa mai mare si mai frumoasa dar care nu a reusit sa ocupe golul ramas de cea veche aruncata de copii cei rai in beci la raci.
Oh si cite ale amintiri mai vesele sau mai triste se leaga de perioada copilarii mele de care n-am vrut sa ma despart niciodata...Nici acum nu pot sa descriu suferinta prin care am trecut cind am
constatat ca impotriva vointei mele corpul meu se incapatineaza sa evoluete. De copilarie m-am despartit foarte greu. Mi-aduc aminte cu tristete cit ma enervau cuvintele “De-acum esti mare ar trebui sa faci asta sau sa porti asta."
Nu... hotarit lucru eu voiam sa ramin copil si tot ma cataram prin copaci chiar si pe la 16 ani iar despre relatiile cu baietii nici macar nu voiam sa aud. Incercarile mamii de a discuta cu mine despre schimbarile care vor interveni in viata mea se terminau cu iesiri violente din partea mea ,si n-o sa-mi iert niciodata ca-i strigam dispretuitor ca n-am sa ajung niciodata ca ea ...adica o femeie. Nu stiu daca va fi vreodata o adolescenta mai proasta si mai ignoranta decit mine. Invatam deja la anatomie despre schimbarile fiziologige care se petrec cu orice fata dar eu eram convinsa ca mie nu mi se va intimpla. De fapt nici macar nu aveam timp sa ma gindesc la asta. Si primul firisor de singe pe picior m-a surprins cind ma aflam catarata in zarzarul meu drag din gradina cu porumb a bunicii, cintind in gura mare:
“Sint o fetita mica ,care
Iubesc pe cine-mi iese-n cale,
Cu ochii mei eu ii vrajeeesc
Si cu privirea-i ametesc...
Cind deodata simt ceva caldut ca mi se prelinge pe picior, ridic fustita sa vad unde m-am zgiriat dar ioc zgirietura... Nu stiu cum am sarit din pom si urlind cit ma tinea gura am alergat la bunica:
-Bunii! Eu mor!! uite ce-am patit!
In zadar mi-a explicat bunica ce si cum, nu am vrut in nici un chip sa accept ca e ceva normal si trebuia sa mi se intimple si mie odata...Asta a fost pentru mine o lovitura grea si intr-adevar atunci a murit fetita aceea vesela si nepasatoare care se catara prin copaci se juca cu bobocii de rata si punea la cale fel de fel de ispravi ca sa-i necajeasca pe cei care nu-i erau pe plac...
Cind m-am intors din vacanta de la buni eram deja complet schimbata. Abia acum au inceput adevaratele conflicte dintre mine si mama care a observat schimbarea si a inceput sa ma iscodeasca si si sa incerce sa-mi dea sfaturi lipsite de tact sau poate ca doar mie mi se pareau atunci asa, pina si profesorul de chimie un pervers care-mi mai era si vecin a observat ca m-am schimbat mai ales ca raspundeam cu dispret la privirile lui iscoditoare, i-a spus mamei ca ma port de parca am imbatrinit deodata, se vede ca-l deranja faptul ca nu mai avea cu cine conversa pe balcon care din pacate era comun. Devenisem un om trist si recalcitrant, nu mai aveam chef de nimic si aveam impresia ca toti cei din jurul meu ma urasc si vor sa-mi intre-n suflet cu cizmele pline de noroi. Asa ca m-am inchis in mine si la propriu si la figurat . Cam pe aici incepe cea de a doua eu “ eu adolescenta” cit am regretat-o pe eu copila si cit am mai plins dupa ea dar "C´est la vie"!
Acum mi-e tare dor de copilaria mea....