Compromisul - tratat de pace sau capitulare? Options

[Szimcsi]

Discutia a inceput aici:

link

Si la sugestia lui Angeldust, deschid un topic pentru a dezbate acest subiect spinos pentru mine.

Ce reprezinta compromisul pentru voi? Pentru cine ati renunta la propriile idei si convingeri si ati adopta metoda de mijloc? Cum stiti cand sa cedati?

Si ce e mai important: cat sunteti dispuse sa lasati de la voi?

This post has been edited by Szimcsi: Nov 13 2007, 12:13 PM

[angeldust]

Uite....pentru mine treaba e oabla.
De o saptamana muncesc ca oarba si nu mai am timp de nimic. Nici sa mor. Imi convine treaba asta? Normal ca as prefera sa stau cu burta in sus si sa vina servitorii, dar sunt constienta ca asta nu se poate. Asa ca am facut un compromis. Vreau salariu mai mare, vreau sa avansez? Poi atunci trag pana pic lata. N-am nici o garantie ca recompensa va fi pe masura efortului depus, dar nu ma simt nici un moment ca si cum "Iar am lasat de la mine" sau "O sa ajung sa nu mai fiu eu" sau te miri ce. Nu, e o chestie asumata. Stiu ca daca vreau ceva tre sa dau la schimb altceva. De prea putine ori pica din cer sau se aliniaza astrele in asa fel incat totul sa mearga smooth de la sine.

Cred ca la fel e si in relatii. Nu mai traim vremuri in care casatoria sa fie ceva pe viata sau impus de catre parinti. Ai libertatea de a alege sa stai intr-o relatie sau sa iesi din ea in momentul in care simti ca nu se mai leaga nimic. Daca alegi sa stai te astepti totusi ca in timp apar tot felul de probleme care se pot depasi doar daca ambele parti sunt dispuse la negociere. Insa in momentul in care doar una din parti face mereu compromisurile se ajunge dupa o vreme la ranchiuna din aia tinuta ascuns care cand explodeaza poate sa darame tot ce s-a construit pana atunci.
E foarte cu multe fetze treaba asta. Sa zicem ipotetic vorbind, ca masculului meu ii plac tare de tot prajiturile nustiucare. Eu nu stiu sa fac prajituri si nici nu imi face placere. Ma chinuie talentul totusi o data pe luna sa ii fac prajituri, doar ca sa il vad fericit, ca stiu ca si el ar face multe sa ma vada pe mine fericita. Am facut deci un compromis, dar nu unul care ma afecteaza fundamental. Ba chiar ma bucur ca pot sa fac acest compromis.
Alta situatie : el crede ca acum e momentul cel mai potrivit sa avem un copil. Eu nu simt asta deloc. El insista sa fie cum vrea el...si e dispus sa cedeze si el grozav de multe in cazul in care accept. Totusi e un gen de compromis pe care nu l-as accepta in veci. Poate nu am dat cel mai bun exemplu, dar ideea este ca nu sunt dispusa sa fac compromisuri care imi afecteaza fundamental existenta atata vreme cat stiu ca pot sa aleg.