Mama mea, Cum va impacati cu mamele voastre? Options

[kalua]

Am vorbit de soacre, de copii, de frati si surori, dar mai putin de mamele noastre.
Cum va impacati cu mama, cat de des o vedeti sau auziti? E cea mai buna prietena a voastra? Va mai scoate din sarite cateodata?

Mama mea are o fire calma si este ingaduitoare, n-am auzit-o niciodata vorbind urat, nici macar "du-te dracului" nu spune. (IMG:http://www.elady.ro/forums/style_emoticons/default/smile.gif)
O iubesc din toata inima, cu toate ca, uneori, ma scoate din papuci. Dar asta e vina mea, eu sunt cea care sar in sus la cea mai mica chestie care nu-mi place. (IMG:http://www.elady.ro/forums/style_emoticons/default/nusepoate.gif) A fost langa mine nu numai cu o vorba buna cand am avut nevoie de ea, ii multumesc si aici pentru asta.
Vorbim aproape zilnic la telefon, de vazut ne vedem mai rar (cam o data la doua saptamani), iar dupa ce am facut trierea asa ziselor prietene, ea imi este principalul confident si sfatuitor.

[Nimphetamin]

Cu maica-mea am avut o relatie cu suisuri si coborasuri. Dintre toate relatiile de pana acum, cea cu mama mi-a influentat cel mai mult felul de a fi, de a gandi, de a ma purta cu oamenii etc. Influenta si negativa, dar si pozitiva.

Pana in adolescenta am avut o relatie f faina, ne-am inteles de minune. Eram cum isi dorea ea sa fiu: cuminte, nu ieseam din casa etc. Dar cum hormonii si-au cerut drepturile si am avut un prim prieten, am inceput sa ies in oras, sa vin tarziu acasa (la 21-22), sa vorbesc mult la telefon, am ajuns sa avem certuri urate. Dar urate rau! La scoala nu aveam note mai proaste, nu ma intorceam acasa dimineata, nu beam, nu fumam, eram virgina si atunci nu intelegeam ce naiba are de reactiona atat de violent la toate schimbarile.

Cand am plecat la facultate a fost o usurare sa scap de ea, de gura ei. Culmea e ca am continuat sa fiu cuminte, sau ma rog, cum isi dorea ea. Dar acu era stresata ca nu ma mai are sub lupa tot timpul si-si imagina toate cele. Nu-i vorba, ca paznic tot aveam: fratele meu, cu care imparteam acelasi apartament.

Nu ma lungesc. Am avut o relatie tampita: o sunam foarte des sa-i povestesc ce mai fac, desi toate se intorceam importiva mea. Cand venea la mine ne certam tot timpul, dar la telefon eram cele mai bune prietene. Asta pana prin 2004, cand am inceput sa merg la psiholog si am reusit sa-mi manageruiesc furia, sa-i inteleg comportamentul si multe altele.
Acum suntem cele mai bune prietene, s-a linistit ca m-am maritat, ca am un job, 28 de ani si am viata mea. Nu mai vrea sa ma controleze, cred ca si-a dat seama ca nu mai poate.

Am trecut prin multe impreuna, dar ori de cate ori am fost in necaz a fost langa mine si era in stare sa-mi dea tot. Nu e perfecta, dar e cea mai buna mama pe care am avut-o (IMG:style_emoticons/default/smile.gif)