Amintiri din copilarie Options

[ZIBBA]

chiar daca sunt noua pe aici...va propun si eu o tema de discutie...cine nu-si aminteste de copilaria lui?eu chiar mi-am propus sa scriu candva o carte depre copilaria mea...am atatea lucruri de povestit...

haideti ca incep tot eu...pentru ca am si timp si imi face mare placere sa vorbesc depre asta...nu traiesc din amintiri...insa am impresia ca pustii din ziua de azi nu se mai bucura la fel...nu e vina lor ...e vina, zic eu ca e o vina,a societatii si a timpurilor in care traim...pai dragii mei...cand eram io o copila,un drac de fata,ca asa am fost...bantuiam toate coclaurile...abia asteptam sa vina sambata sa plec la bunicii mei la tara sa fac tot ce-mi trece prin cap...in timpul saptamanii faceam tot ce-mi statea in putinta sa nu-i supar pe ai mei ca sa ma duca la bunici...cum ajungeam acolo...si eu si frate.meu parca eram salbatici...vara plecam la scaldat la olt si mai veneam seara...arsi de soare si nemancati ca niste caini...iar bunica saraca nu stia ce sa ne mai faca ...bietele oratanii din curte se ingrozeau de cate ori se apropia de ograda lor,stiau ca le-a sosit ceasul..ca doar venisera nepotii si era zi mare...iarna si mai rau...stateam prin zapada pana ni se faceau hainele ca de tabla din cauza ghetii de pe ele...nnu mai simteam maini,picioare...iar biata femeie...ne jelea ca pe morti cand ne vedea asa de frica sa nu ne imbolnavim...
mie mi-au placut dintotdeauna animalele...asa ca eram disperata sa am si eu o lighioana,ceva...de toate am avut...soarece,soparla,pisici si caini nu mai vorbesc...iepure de camp...boboci de rata salbatica...palnsul venea cand trebuia sa plec la oras,iar mama sa nu fi auzit de animale in apartament...asa ca bunica mi le elibera (IMG:style_emoticons/default/biggrin.gif) ...insa nici la oras nu ma astamparam...alergam pe campurile din spatele blocurilor si prindeam insecte pe care le ascundeam prin casa...si le gasea mama...bineinteles...ca papara mi-o luam de fiecare data...dupa vacante...imi lua ceva timp pana ma reacomodam cu "regimul"...norocul il mai aveam cu tata ,care a fost mereu un copil mare si tinea apararea...fiind profesor de sport facea tot felul de excursii si ma lua cu el...mama,ce bucurie!am fost si in cateva tabere cu el!intr-una,la delinesti,undeva langa resita...cand eu aveam vreo 8 ani...tin minte ca ma intalneam cu el doar la masa...il disperasem...colindam toate padurile...bine,ma daduse in grija unor elevi de-ai sai...cand am plecat de acolo m-am pus pe plans,ca eu nu mai merg la scoala (IMG:style_emoticons/default/biggrin.gif) ...poate vi se par puerile aceste lucruri...dar eu cred ca ai nostri copii nu se mai bucura asa de viata...acum au alte ocupatii...calculatorul...jocuri video...tin minte ca imi placeau povestile...dar ai mei nu aveau timp sa imi citeasca...asa ca am invatat sa citesc singura...la 5 ani...copil destept ,deh:P...asa ca atunci cand bunica ma trimetea cu gastele la balta...eu,cufundata in cartile mele,uitam mereu de ele si intrau in averea partidului...iar paznicul mi le lua la ocol...platea saracul bunicu'de fiecare data pentru ele...
am avut o copilarie frumoasa zic eu...a voastra cum a fost?

[Fanny]

Am crescut intr-un cartier muncitoresc din Bucuresti... în Sălăjan. Numaila scara nostră eram vreo sută de copii cam de aceiasi vârstă. Cum ne adunam în faţa blocului la joacă, vuia zona de râsul şi chiotele noastre. Zâmbesc nostalgic cum ne strigam mamele sa ne arunce mingea, coarda sau elastricul... ca sa nu pierdem vreun minuţel de joacă urcând până la etaj. La fiecare ,,mami" se iveau la balcoane cateva capete de femei cu ochi iscoditori.
În timp jocurile noastre s-au schimbat. Frunza şi castelul au lasat locul ,,urmăririi pe săgeţi" sau unui joc nou inventat ad-hoc ,,v-aţi ascunselea" pe perechi. Ulterior, prietena mea care facea in copilarie gimnastica de performanta, eu si soră-mea care faceam amandouă balet am devenit vedetele unui joc doar pentru ,,fetite": ,,de-a gimnastica". Ne luam la întrecere la sol (o patura imensa) si barna (o patura pliata pana ajungea de 10-15 cm) executand figuri a la Aurelia Dobre, Daniela Silivas sau Lavinia Milosevici.
Copilaria noastra (a celor nascuti la sf anilor '70, inceputul anilor '80) a fost una super-activă. Îmi amintesc atât de bine cheful de joacă pe care nimic nu mi-l putea înfrâna. Iubeam zilele de vară când nu ne lasam duşi acasă cât era strop de lumină pe cer, iubeam şi zilele de iarnă, caci aveam derdeluşul chiar lângă bloc. Ce tăvăleli prin zăpadă, lupte după cazemate şi întreceri la sănuiş nu organizam. (IMG:style_emoticons/default/indragostita.gif)
Văzând copii de astăzi care de mici fumeaza şi scuipa seminte seara, la o barfă la colţ de bloc, după ce toata ziua si-au petrecut-o jucându-se pe calculator, regret că timpurile s-au schimbat într-atât.

[Crynna]

Am crescut intr-un cartier muncitoresc din Bucuresti... în Sălăjan. Numaila scara nostră eram vreo sută de copii cam de aceiasi vârstă. Cum ne adunam în faţa blocului la joacă, vuia zona de râsul şi chiotele noastre. Zâmbesc nostalgic cum ne strigam mamele sa ne arunce mingea, coarda sau elastricul... ca sa nu pierdem vreun minuţel de joacă urcând până la etaj. La fiecare ,,mami" se iveau la balcoane cateva capete de femei cu ochi iscoditori.
În timp jocurile noastre s-au schimbat. Frunza şi castelul au lasat locul ,,urmăririi pe săgeţi" sau unui joc nou inventat ad-hoc ,,v-aţi ascunselea" pe perechi. Ulterior, prietena mea care facea in copilarie gimnastica de performanta, eu si soră-mea care faceam amandouă balet am devenit vedetele unui joc doar pentru ,,fetite": ,,de-a gimnastica". Ne luam la întrecere la sol (o patura imensa) si barna (o patura pliata pana ajungea de 10-15 cm) executand figuri a la Aurelia Dobre, Daniela Silivas sau Lavinia Milosevici.
Copilaria noastra (a celor nascuti la sf anilor '70, inceputul anilor '80) a fost una super-activă. Îmi amintesc atât de bine cheful de joacă pe care nimic nu mi-l putea înfrâna. Iubeam zilele de vară când nu ne lasam duşi acasă cât era strop de lumină pe cer, iubeam şi zilele de iarnă, caci aveam derdeluşul chiar lângă bloc. Ce tăvăleli prin zăpadă, lupte după cazemate şi întreceri la sănuiş nu organizam. (IMG:style_emoticons/default/indragostita.gif)
Văzând copii de astăzi care de mici fumeaza şi scuipa seminte seara, la o barfă la colţ de bloc, după ce toata ziua si-au petrecut-o jucându-se pe calculator, regret că timpurile s-au schimbat într-atât.

Mare dreptate ai Fanny ! Citind ce ai scris tu, mi-am adus si eu aminte cum ne jucam si ce jocuri "sanatoase" aveam. Cat priveste modul in care se joaca acum copiii, ai fost blanda. O mare parte dintre ei nu mai stiu sa comunice civilizat deoarece, ascunsi in spatele unui calculator (pe "mess"), au invatat sa-si arunce unii altora vorbe grele. Mai mult decat atat, au invatat sa teasa niste intrigi demne de romane politiste. Alarmant este si faptul ca majoritatea fetelor au "iubiti" inca din clasa a V-a si ajung sa se certe, ba chiar sa se bata pentru baieti. Iar cand sunt respinse ....! Doamne Dumnezeule !.. vai de baiatul care indrazneste sa faca acest lucru. (baiatul meu a fost hartuit de o fata, luni de zile). Ar fi nedrept sa spun ca toti copiii procedeaza asa, insa sunt din ce in ce mai multe cazuri ca cele mentionate anterior. Iar violenta in randul copiilor, chiar este alarmanta. Pentru ca nu vreau sa inchei postarea intr-o nota pesimista, am sa spun ca, recunosc faptul ca tinerii si chiar copiii zilelor noastre, sunt mai informati decat eram noi la varsta lor si implicit mai inteligenti. Important e ca inteligenta lor sa fie orientata spre lucruri constructive.