Relatia parinte-copii, Suntem prietenele copiilor nostri? Options

[cornelia69]

In ritmul nebun in care se desfasoara viata noastra cu greu reusim sa ne ascultam copiii, sa ii auzim cu adevarat. Zilele trec rapid, una dupa alta, fara ca noi sa percem mai mult decat inceputul si sfarsitul unei saptamani sau luni....
In tot acest timp copiii cresc si au nevoie de noi.
Mie imi este din ce in ce mai greu sa ma "imprietenesc" cu baietii mei, sa gasesc calea potrivita pentru a-i face sa-si deschida sufletelele catre mine.
Mi-ar place sa va aud parerile, chiar daca aveti sau nu copii, ceea ce ganditi, cum credeti ca e cel mai bine sa ajungem la prietenie cu fiii/fiicele noastre? Aici cred ca foarte mult pot ajuta cei tineri, care sa ne spuna "asa NU"  :)

[Medeea]

O sa va spun o poveste cam lunga si va las sa apreciati si sa comentati. Sper sa aveti rabdare sa citi (IMG:http://www.elady.ro/forums/style_emoticons/default/nesigur.gif)

Trei surori:
Mihaela 31 de ani
Eu 21 ani
Cristina aprox 18 ani.

Mihaela este fata mamei din prima casatorie care a fost un dezastru, cel putin asa spune mama, dar cineva este de alta parere. Dupa ce mama mea s-a despartit de tatal Mihaelei au hotarat ca ea sa vina sa stea cu noi. Bineinteles ca Mihaela isi iubea mai mult tatal pentru ca era bolnav si in fine doar era tatal ei. Intr-un final Mihaela s-a mutat cu mama si tatal meu. Asta a durat pana cand am implinit eu 7 ani, deoarece Mihaela s-a hotarat sa plece din casa asta pentru ca:
- nu era lasata sa vorbesca cu tatal ei in nici un fel, nici prin scrisori, nici telefon nici nimic;
- nu avea voie sa iasa din casa, era tinuta incuiata in casa ca sa invete;
- nu avea voie sa primeasa pe nimeni la ea si aici ma refer la colegii ei sau prietenii ei;
- nu avea voie sa aiba prieten
si lista poate continua. Daca nu facea ce spuneau ei manca bataie si cum? O bateau amandoi cu randul.
Cand voia sa iasa afara sa se intalneasca cu prietenul ei imi spunea mie sa vorbesc cu mama si sa-i spun ca vreau sa ies afara... si asa faceam si asa ne lasa sa iesim afara toate trei, altfel nu se putea. Au fost dati cand Mihaela a mancat bataie pe strada de la mama. A venit dupa noi intr-un parc si a gasit-o pe Miha de mana cu prietenul ei si a luat-o de par si pur si simplu a tarat-o pana acasa unde a fost batuta cu o sipca pana cand s-a rupt sipca. Nimeni nu putea face nimic. Nu stiam cu cine sa vorbim, nu aveam cu cine sa vorbim. Eh, si intr-o zi Mihaela a plecat de acasa. Normal, s-a dus la tatal ei. Ai mei s-au dus dupa ea, au luat-o cu forta si au adus-o acasa unde din nou a mancat bataie. A mai incercat o data sa fuga si s-a intamplat la fel. Insa Mihaela nu s-a lasat si a incercat si a treia oara, dar ai mei ce au facut? I-au bagat niste bani in captuseala hainei si cand Miha a plecat nestiind ce are cu ea, ai mei s-au dus la Politie ca vezi Doamne Mihaela ar fi furat banii. Si uite asa au pus Politia pe ea. Ai mei vazand ca treaba nu e de partea lor au lasat-o moale si au cam terminat si Mihaela a disparut. Deci Mihaela a stat cu noi pana cand am trecut eu clasa a III-a si de atunci pana cand am intrat la liceu n-am mai vazut-o, n-am mai auzit nimic de ea. In 2000 ne-a sunat si ne-a spus ca o sa plece in State ca Goe (logodnicul ei) i-a tot trimis bani pentru ea sa-si cumpere ce are nevoie si altii sa-i pastreze, si uite asa s-au strans banii cu care putea si ea sa plece la el. El e acolo de peste 10 ani. In fine atunci a inceput sa vina pe la noi, ai mei vai ce sa spun impresionati pana la lacrimi incercau sa o convinga sa nu plece si sa vina inapoi la noi.
In timpul in care n-am stiut nimic de ea, Mihaela era sa moara de 5 ori si nimeni n-a stiu. A stat in coma profunda vreo 5 zile si nimeni n-a stiut. A lucrat pe unde a putut, si la fel a stat pe unde a apucat cu chirie. Intr-un final isi gasise de munca la Primaria Sectorului 2 si a lucrat acolo vreo 3-4 ani.
Iar acum Mihaela este in State, o duce destul de bine, dar noua n-are ce sa ne faca si se oftica pentru ca nu are banii necesari pentru a ne aduce acolo, desi ea spera ca intr-o zi sa fim din nou toate trei.

Andreea. Cosmarul meu e din totdeauna din cauza certurilor si batailor dintre parinti. Niciodata n-am fost linistita. Crezand ca voi avea parte de liniste in clasa a IV-a m-am apucat de handbal de performanta si ajunsesem destul de departe, dar ai mei cand au vazut ca e posibil sa plec din tara cu echipa au zis STOP, sa termin cu handbalul ca nu-i de mine, ca sa pun mana pe invatat ca sunt o proasta si nu stiu nimic. Nu vreau sa ma laud, insa in toti anii de scoala nu stiu daca am avut vreo nota de 5, corijenta n-am fost si repetenta nici atat, eram o eleva destul de buna, notele mele erau intre 8-10 si tinand cont ca aveam antrenamente in fiecare zi la care se mai adaugau si cantonamentele care uneori se nimereau a fi in timpul scolii. Ehh, eu n-am vrut sa ma las si am continuat si am trecut prin certuri, morale si jigniri de tot felul. Cand am trecut clasa a X-a am avut un accident in timpul unui meci, o tipa de ori mai mare ca mine din toate punctele de vedere a cazut peste mine si mi-a cam afectat coloana, de atunci n-am mai avut voie sa fac efort, deci... dorinta parintilor mei a fost implinita. Ei niciodata n-au fost multumiti de mine, niciodata. Am fost mult prea cuminte pentru ei si cred ca asta ii deranja. Cand au auzit prima data ca am prieten mi-am luat o bataie sora cu moartea si de atunci au inceput si jignirile alea urate, urate adica de la carpa si pana la tarfa si toate alea. Bineinteles ca tot timpul imi strigau pe unde apucau ca nu invat, ca altii de varsta mea muncesc de le da sangele pe nas si pe mine ma doare in fund. Si cand m-am dus si m-am angajat din nou mi-am luat papara, ca ce n-am ce manca, n-am cu ma imbraca ca sa pun mana pe carte ca o sa ajung sa ma intinda golanii pe strada. Si uite asa zi de zi, zi de zi. Eu tot asteptam clipa cand voi implini 18 ani, atunci ziceam eu ca o sa se termine tot si ca o sa fac ce vreau eu, dar n-a fost asa pentru ca nimic nu se schimba, doar varsta mea atat, in rest nimic. Cand a venit vremea sa dau la facultate eu am vrut la Jurnalism sau la Geografie, dar nuuuu ca ai mei n-au fost de acord, ca ce ma duc la stat sa ma fac de ras, ca habar n-am, nu m-am pregatit cu nimic si eu vreau sa dau la stat? Dar eu stiam toate soiurile examene care se dadeau la Jurnalism, Geografia o visam.. dar pentru ei tot o proasta am ramas... si uite asa am ajuns la particular la facultatea pe care au vrut-o ei . Au ales particulara stiind ca daca e sa plec vreodata de acasa ca n-am cu ce sa o platesc si ca vreau nu vreau sunt legata de ei. Aaaa si era sa uit. Tata are o firma si ce s-a gandit el ? Sa-mi faca mie carte de munca la el la firma ca sa nu ma mai auda ca nu muncesc. Bineinteles ca bani nu pup in veci. Cand e sa merg sa-mi iau de imbracat merge cu mine de mana parca as fi copil handicapat. Si uite asa cu parintii mei...
Unii spun ca ar trebui sa fiu fericita ca il am pe Laur langa mine, dar ei nu stiu nimic. Laur este ceva in genul parintilor mei, adica sa nu ma duc acolo, nici acolo, sa nu vorbesc cu ala/aia, sa nu plec nicaieri fara el, sa-i spun lui tot. E foarte gelos si mult prea posesiv, iar eu i-am atras atentia de foarte multe ori ca daca mai continua mult asa nu vom mai fi impreuna prea mult, dar degeaba ca la fel face. Nu stiu ce sa ma fac cu el. Acum sunt legata de el prin bunica lui pentru ca e pe moarte si eu o iubesc mai mult decat o iubesc ei, si stiu ca si el sufera si nu vreau sa-l las acum. Dar nu ma intelege deloc, cand ii spun ca vreau sa plec din casa incepe si face ca toate alea, ca am innebunit, ca n-am unde sa ma duc, ca n-am bani si toate cele. Si cand ii spun ca vad eu unde ma angajez fara carte de munca si vad eu cum fac... o ia razna si incepe si el sa urle exact la fel ca ai mei.Nu stiu ce se va intampla...
Ar mai fi de spus, dar unele imi scapa acum...

Cristina este fata lor preferata, ea poate face tot ce vrea, poate avea ce-si doreste, orice lucru il vrea azi maine il are. Si cred ca e destul despre ea. Nu pot spune ca o urasc, nu, din contra o iubesc la fel de mult ca si pe Mihaela, dar ii place sa joace rolul victimei, adica ea cere, tot ei i se si da si tot ea e nefericita. A vrut chitara, i-au luat ai mei chitara, mai nou a vrut camera digitala... a avut camera digitala... s-a dus tata in limba si i-a cumparat-o a dat 27 de milioane pe ea, iar eu daca ii ceream sa-mi iau o preche de blugi de 500 de mii imi spargea capu. A vrut fata sa mearga cu prietenii ei in Vama, au lasat-o, am vrut eu sa merg la mare cu Laur ciuciu... si aici la fel lista poate continua la nesfarsit. Ce ar mai fi de spus despre Cristina este ca timp de un an s-a tot jucat cu lama. Cred ca si ea este foarte afecata de ce se intampla in casa desi cand era mai mica nu era prea afectata... oricum ea il iubeste mult pe tata, dar pe mama nu, iar eu ii urasc pe ambii parinti.

The End. (nu este chiar sfarsitul ca inca n-am murit... Poveste se tot continua)

Voi ce ziceti ce parere aveti despre asta? (IMG:http://www.elady.ro/forums/style_emoticons/default/sad.gif)

[ChitiaIulia]

shtii eu obishnuiam sa ma plang de problemele mele care in comparatie cu ale tale sunt minore...deseori nu vedem mai incolo de ce ni se intampla noua...trebuie sa fi foarte puternica ca sa treci peste toate loviturile alea ce le-ai primit...shi cand zic lovituri nu ma refer neaparat la fizic...aici e vorba shi e moralul tau....important e sa nu iti pierzi niciodata valorile shi principiile tale sa shti shi sa fi ferm convinsa de locul in care tu vrei sa ajungi....o sa vina momentul in kre tu te vei desprinde de parintii tai cu totul shi atunci poate k o sa ishi dea seama shi ei de greshelile ce le-au comis....sfatul meu e sa faci mereu ceea ce iti doreshti tu pt k cu sigurantza se va gasi o persoana kre te va aprecia pentru ceea ce eshti shi iti va intelege problemele tale....cat despre prietenul tau nu cred k e cea mai buna idee sa stai cu el doaar pt bunik lui .....e viatza ta shi nu te poti sacrifica tu mereu