Atacuri de panica Options

[fortelady]

salut!
cine are, cum se manifesta...
mi-ar fi de mare folos experienta voastra  :) cred ca eu sufar de un 'inceput' de asa ceva (inca reusesc sa le controlez)- ma trezesc noaptea din somn cu o frica imensa - nici eu nu stiu de la ce; inima imi bate sa imi sparga pieptul ... imi dau seama ca e o aiureala si ca nu am de ce sa fiu speriata si ma calmez (inca).
cine mai are atacuri si ce se poate face impotriva lor?

[Master of Norule...]

Am gasit si eu un articol poate va e de folos.
Mai rea decât frica este teama de frică, ''fobofobia''. Atacul de panică şi teama de a suferi de un asemenea atac. Este vorba de o boală din ce în ce mai răspândită, probabil fiindcă ea se depistează mai bine şi mai devreme decât în trecut, şi probabil fiindcă este maladia-emblemă a acestei lumi nebune care se lasă pradă telejurnalelor , a terorismului şi a catastrofelor naturale, notează La Stampa.
De pildă, în perioada sărbătorilor, când lumea călătoreşte, există unii care nu reuşesc să urce în avion, să ia trenul, să intre într-un tunel. La un moment dat, ei sunt cuprinşi de palpitaţii, tremur, senzaţie de sufocare, de detaşare de realitate, chiar ajung să fie siguri că vor muri. ''O minciună a creierului'', susţine Rosario Sorrentino, fondator şi director al Institutului de cercetări şi tratament a atacurilor de panică din cadrul Clinicii Pio XI din Roma), angajat în această activitate de 20 de ani. El prescrie medicamente, uneori o psihoterapie scurtă. Este un neurolog, nu un psiholog sau psihanalist. Psihanaliza, în opinia sa, riscă să împiedice înfruntarea bolii, erodând acel rest de autostimă care ar permite pacientului să reacţioneze.
Dar ce este un atac de panică? ''O experienţă tulburătoare, o confruntare cu un puternic sentiment al morţii. Din acel moment viaţa se schimbă în mod radical. Persoana descoperă că este vulnerabilă, fragilă, existenţa sa pare nesigură. Prima dată poate ajunge la un spital de urgenţă iar medicul ori nu înţelege ori spune că nu este nimic, este ''doar'' un atac de panică. Dar din acel moment fobia fricii îl constrânge să trăiască cu sentimentul de groază că trebuie să găsească o cale de scăpare, să adopte mereu acea 'exit strategy'. Ca de pildă o pacientă, care a sosit la clinică în plină iarnă cu pretenţia de a fi consultată afară, în piaţeta din faţa instituţiei. În cele din urmă, soţul ei a fost nevoit să controleze intrarea din clinică în timp ce ea controla interiorul pentru a se asigura că există o altă ieşire, şi numai atunci a intrat şi apoi a ieşit în mare grabă de teamă să nu rămână în capcană şi să moară de teamă''.
Sau, să amintim de cazul cântăreţului Franco Califano, care era cuprins de atacuri de panică în timpul concertelor, fapt ce-i putea compromite randamentul artistic. Este important faptul că el a devenit un 'testimonial' spontan al necesităţii de a se adopta soluţia medicamentelor, care nu numai că duc la o îmbunătăţire netă, în câteva săptămâni, a calităţii vieţii, reducând frecvenţa, intensitatea şi durata acestor atacuri, dar stimulează şi capacitatea creierului de a găsi în el soluţii de recuperare a echilibrului pierdut, mai susţine medicul.
În momentul crizei se întâmplă că în creier este alertat un radar, un fel de senzor al fricii, în formă de mandarină prezent în lobul temporal din fiecare emisferă. Un întrerupător al panicii, care citeşte semnale de pericol acolo unde pericolul nu există. De aceste atacuri ''nu se moare niciodată'' dar se trăieşte greu. ''Odată, un pacient mi-a relatat foarte serios că el a acceptat să călătorească cu avionul numai dacă i s-ar fi pus la dispoziţie o paraşută şi permisiunea de a se arunca cu ea...''. Alte locuri riscante sunt sălile de cinematograf, ascensoarele, metroul, băncile, supermarketurile, restaurantele, în general oraşul cu numeroasele sale bariere arhitectonice. Mai afectate sunt femeile între 16 şi 45 de ani aflate sub stress, persoanele care îşi schimbă activitatea, suferă o traumă, sau au probleme în familie sau la locul de muncă.
Majoritatea atacurilor de panică ating intensitatea maximă în zece minute. Simptomele: unii prezintă fenomenul depersonalizării, cu alte cuvinte au senzaţia că se află în afara propriului corp şi că se privesc de sus. Alţii au senzaţia că propriul corp este ireal. În fine, se pare că ar exista şi o predispoziţie genetică, că această boală se moşteneşte.

sursa: Rompres

This post has been edited by Ala80: Feb 1 2008, 02:49 PM

Reason for edit: adaugare sursa