Sex rar de tot, Poate o sa vi se para ireal... Options

[Jessica]

Poate o sa vi se para ireal ce o sa va povestesc dar va jur ca e 100% real!So..lets get going!
Am 24 de ani si 4 ani jumatate sunt cu cineva.Am avut o copilarie nefericita, cu un tata alcoolic....experiente care au lasat traume adanci...Relatii cu baietii- una "grava" in liceu cu un dereglat psihic care m-a hartuit 3 ani pentru ca in final sa ma sechestreze si sa ma violeze (asta e alta problema); in rest, relatii efemere pana la 20 de ani cand l-am intalnit pe P. Am fost intotdeauna "the pretty one", prin urmare nu am dus niciodata lipsa de "sateliti"...Va spun asta ca sa plasati povestea intr-un back-ground.
P. e genul de tip introvertit, ff serios, responsabil, dur si din topor dar genul de barbat care prefera sa stea cu tine in casa sa va uitati la televizor decat sa iasa la o bere cu baietii. Stiu ca nu m-a inselat niciodata, stiu ca vrea sa-si petreaca restul vietii cu mine(m-a cerut in casatorie).E singurul om care ma face sa ma simt in siguranta, e singurul om pe care stiu ca pot conta pt orice. Pe de alta parte, e un tip destul de dificil- extrem de incapatanat, misogin, cateodata violent verbal; e genul de om care refuza sa recunoasca cand greseste; e genul de om care dupa fiecare cearta iti aplica "tratamentul tacerii" , asta pana te plictisesti tu de mutra lui imbufnata si incerci sa remediezi situatia, indiferent din cauza cui a pornit cearta. In plus, ca majoritatea barbatilor, ii vine greu sa-si arate afectiune si tandretea nu e punctul lui forte. Nu-i place sa iasa in oras, e depaaaarte de a fi spontan si 2 concedii afara pe an plus cateva petreceri cu eternii prieteni sunt maximul de distractie pe care mi-l ofera.
On the other hand, eu sunt si mai dusa: f instabila in ideii si comportament, extrem de impulsiva, pastrarea calmului in situatii dificile e utopie pt mine; cand mi se pune pata ( si nu am nevoie de mult pt asta), mi-e rusine si mie de ce scot pe gura. In fine...mi-e greu sa fiu obiectiva in a expune defectele mele sau ale lui...asa ca o sa va expun situatii...
La inceputul relatiei noastre, partea sexuala era ok...deh..ca la inceput. Apoi ne-am mutat impreuna si am inceput sa "prestam" mai rar: de 2 ori /sapt, 1 data /sapt, de 2 ori/luna, 1 data/luna, 1 data la 2-3 luni...Vara trecuta am fost fff stresata ca s-au despartit ai mei si vreo 2 luni am fost in stare de soc...Si de-atunci parca s-a rupt ceva.N-am mai facut dragoste de 7 luni...
Am avut o mie de discutii pe tema asta...am vrut sa plec de zeci de ori; am dat inapoi de fiecare data. Inainte aveam eu initiativa dar pt ca s-a intamplat sa ma respinga de cateva ori, acum pur si simplu mi-e groaza sa mai incerc. Din partea lui...nimic.
Explicatia lui e ca pur si simplu nu are chef de facut dragoste daca situatia dintre noi e tensionata; ca nu mai simte dorinta cand noi ne certam toata ziual; ca pt el sexul e pe ultimul loc, dupa iubire, armonie si respect.
Sa zicem ca ii dau dreptate. Ce nu inteleg insa e de ce nu are chef nici in perioadele cand totul e ok intre noi. Nu inteleg cum de nu reactioneaza atunci cand vede ca sunt si alti barbati care ma doresc. E mandru de mine, ca am un job platit peste medie, ca barbatii il privesc cu invidie atunci cand sunt la bratul lui...si ajungem acasa si ma saruta parinteste pe frunte inainte sa imi spuna noapte buna....
Stiu sigur ca nu ma insala...pur si simplu nu e genul.Am vorbit despre asta cu un prieten comun. Mi-a spus ca asa a fost el dintotdeauna, dinainte sa fie cu mine.Statea si cate 6 luni fara sex...
Eu inteleg ca omul are un libidou mai scazut dar ...cu mine cum ramane?Spuneti si voi...ce sa fac?Am uitat cum e sa fii dorita fizic, sa fii atinsa...o iau razna...Si mai sunt si hormonii astia care ma fac sa sar pe taximetrist/tipul de la ziare/instructorul de sala/colegul de birou...sau cine se mai afla prin apropiere.Stiti cum e sa ti se faca avansuri la birou/in bar/pe strada, sa fiarba hormonii in tine dar sa fii fata cuminte si sa ajungi acasa la unul care tot ce poate face el cu "masculinitatea lui" e sa te intrebe: "ce mancam in seara asta?".
Evident, problema se alfa undeva la nivel mental dar am obosit sa incerc s-o identific sau s-o rezolv.Prietena mea cea mai buna imi spune ca imi irosesc viata langa el, incearca sa ma convinga sa plec, sa ma mut singura,sa-mi traiesc viata...Nu am curajul sa o fac pt ca , in prostia mea, inca tin la el...

[arinela]

Jessica, la fel ca si Kalua, am impresia ca nu va potriviti. (IMG:style_emoticons/default/nusepoate.gif)
Nu te-ai gandit chiar deloc ca nu aveti aproape nimic in comun? Nu aveti aceleasi preferinte, aceleasi dorinte si de ce nu...nici aceeasi pasiune unul pentru celalalt.
Sunt sigura ca sunt mai multe aspecte ale relatiei voastre pe care nu ai reusit sa le postezi aici si de aceea parerea mea ar putea fi usor denaturata, insa iti spun ca trebuie sa te gandesti foarte bine daca acesta e omul langa care ti-ai putea gasi fericirea.
Nu as putea sta niciodata langa un om cu care nu pot sa comunic, un om care sa nu poata sa ma faca sa zambesc, un om care sa simt ca nu ma completeaza in viata de zi cu zi.
Iar a nu recunoaste ca a gresit atunci cand se intampla...mi se pare destul de grav (IMG:style_emoticons/default/magindesc.gif) (sau poate la aceasta varsta inca nu sunt bine sedimentate aceste valori... nu mai tin minte, am trecut de mult de aceasta varsta (IMG:style_emoticons/default/blush.gif) ).
Nici faptul ca doar tu trebuie sa fii cea care "intinde mana" dupa o discutie intre voi nu mi se pare tocmai ok.
Oricum, iti doresc multa tarie si luciditate sa poti discerne ce iti doresti cu adevarat de la viata.
Ca sa te simti iubita, uite... (IMG:style_emoticons/default/floricele.gif) si (IMG:style_emoticons/default/welcome.gif) .