Sex rar de tot, Poate o sa vi se para ireal... Options

[Jessica]

Poate o sa vi se para ireal ce o sa va povestesc dar va jur ca e 100% real!So..lets get going!
Am 24 de ani si 4 ani jumatate sunt cu cineva.Am avut o copilarie nefericita, cu un tata alcoolic....experiente care au lasat traume adanci...Relatii cu baietii- una "grava" in liceu cu un dereglat psihic care m-a hartuit 3 ani pentru ca in final sa ma sechestreze si sa ma violeze (asta e alta problema); in rest, relatii efemere pana la 20 de ani cand l-am intalnit pe P. Am fost intotdeauna "the pretty one", prin urmare nu am dus niciodata lipsa de "sateliti"...Va spun asta ca sa plasati povestea intr-un back-ground.
P. e genul de tip introvertit, ff serios, responsabil, dur si din topor dar genul de barbat care prefera sa stea cu tine in casa sa va uitati la televizor decat sa iasa la o bere cu baietii. Stiu ca nu m-a inselat niciodata, stiu ca vrea sa-si petreaca restul vietii cu mine(m-a cerut in casatorie).E singurul om care ma face sa ma simt in siguranta, e singurul om pe care stiu ca pot conta pt orice. Pe de alta parte, e un tip destul de dificil- extrem de incapatanat, misogin, cateodata violent verbal; e genul de om care refuza sa recunoasca cand greseste; e genul de om care dupa fiecare cearta iti aplica "tratamentul tacerii" , asta pana te plictisesti tu de mutra lui imbufnata si incerci sa remediezi situatia, indiferent din cauza cui a pornit cearta. In plus, ca majoritatea barbatilor, ii vine greu sa-si arate afectiune si tandretea nu e punctul lui forte. Nu-i place sa iasa in oras, e depaaaarte de a fi spontan si 2 concedii afara pe an plus cateva petreceri cu eternii prieteni sunt maximul de distractie pe care mi-l ofera.
On the other hand, eu sunt si mai dusa: f instabila in ideii si comportament, extrem de impulsiva, pastrarea calmului in situatii dificile e utopie pt mine; cand mi se pune pata ( si nu am nevoie de mult pt asta), mi-e rusine si mie de ce scot pe gura. In fine...mi-e greu sa fiu obiectiva in a expune defectele mele sau ale lui...asa ca o sa va expun situatii...
La inceputul relatiei noastre, partea sexuala era ok...deh..ca la inceput. Apoi ne-am mutat impreuna si am inceput sa "prestam" mai rar: de 2 ori /sapt, 1 data /sapt, de 2 ori/luna, 1 data/luna, 1 data la 2-3 luni...Vara trecuta am fost fff stresata ca s-au despartit ai mei si vreo 2 luni am fost in stare de soc...Si de-atunci parca s-a rupt ceva.N-am mai facut dragoste de 7 luni...
Am avut o mie de discutii pe tema asta...am vrut sa plec de zeci de ori; am dat inapoi de fiecare data. Inainte aveam eu initiativa dar pt ca s-a intamplat sa ma respinga de cateva ori, acum pur si simplu mi-e groaza sa mai incerc. Din partea lui...nimic.
Explicatia lui e ca pur si simplu nu are chef de facut dragoste daca situatia dintre noi e tensionata; ca nu mai simte dorinta cand noi ne certam toata ziual; ca pt el sexul e pe ultimul loc, dupa iubire, armonie si respect.
Sa zicem ca ii dau dreptate. Ce nu inteleg insa e de ce nu are chef nici in perioadele cand totul e ok intre noi. Nu inteleg cum de nu reactioneaza atunci cand vede ca sunt si alti barbati care ma doresc. E mandru de mine, ca am un job platit peste medie, ca barbatii il privesc cu invidie atunci cand sunt la bratul lui...si ajungem acasa si ma saruta parinteste pe frunte inainte sa imi spuna noapte buna....
Stiu sigur ca nu ma insala...pur si simplu nu e genul.Am vorbit despre asta cu un prieten comun. Mi-a spus ca asa a fost el dintotdeauna, dinainte sa fie cu mine.Statea si cate 6 luni fara sex...
Eu inteleg ca omul are un libidou mai scazut dar ...cu mine cum ramane?Spuneti si voi...ce sa fac?Am uitat cum e sa fii dorita fizic, sa fii atinsa...o iau razna...Si mai sunt si hormonii astia care ma fac sa sar pe taximetrist/tipul de la ziare/instructorul de sala/colegul de birou...sau cine se mai afla prin apropiere.Stiti cum e sa ti se faca avansuri la birou/in bar/pe strada, sa fiarba hormonii in tine dar sa fii fata cuminte si sa ajungi acasa la unul care tot ce poate face el cu "masculinitatea lui" e sa te intrebe: "ce mancam in seara asta?".
Evident, problema se alfa undeva la nivel mental dar am obosit sa incerc s-o identific sau s-o rezolv.Prietena mea cea mai buna imi spune ca imi irosesc viata langa el, incearca sa ma convinga sa plec, sa ma mut singura,sa-mi traiesc viata...Nu am curajul sa o fac pt ca , in prostia mea, inca tin la el...

[Jessica]

Da..aveti in mare parte dreptate...
Pe de alta parte, am dezvoltat o dependenta afectiva extrem de puternica fata de omul asta.Si lui i s-a intamplat acelasi lucru pt ca, la cat de determinat si responsabil e, s-ar fi despartit de mult de mine. Am vorbit despre asta si concluzia e ca nu putem fi unul fara celalalt.
E drept,sunt f multe aspecte care ne diferentiaza dar , in acelasi timp, sunt si multe care ne-au adus impreuna. De fapt..nici nu stiu daca asa eram eu sau am ajuns sa seman cu el... Acum chiar nu vreau sa ma auto-victimizez dar nu stateam cu el daca nu existau multe lucruri care ne legau...

[divi2007]

Eu cred ca din moment ce v au legat multe lucruri si ati trecut prin atatea greutati clar iti va fi greu sa l uiti. Iar dependenta afectiva nu va trece de la o zi la alta. Din cate am vazut va iubiti tineti unul la celalat doar ca lipseste partea sexuala. . Nu vreau sa te sperii dar sigur nu are pe cineva ? Ar mai fi o varianta rutina