nu-mi revin nicicum! Options

[carmelia]

mda..aceeasi si aceeasi poveste de 4 ani....el..razvan...
nu-mi revin, fetelor si aici pot vorbi deschis despre asta ca nu stie ca am schimbat forumul. dincolo mai intra si nu vroiam sa afle ca mi-e greu.
daaaa...recunosc...mi-e ingrozitor de greu fara el...a devenit un drog si cu toate ca mi-s foarte constienta ca, poate...ne chinuiam reciproc...ca nu e omul care sa-mi dea linistea de care am atata nevoie...ca nu e omul langa care sa ai siguranta si incredere...cu toate astea il doresc...si il doresc,....si tot pe el il doresc...
de 4 ani se dau lupte in mine intre ratiune si suflet. de ce? de ce nu pot sa fiu eu aia logica si rationala...de ce nu pot sa pun o data punct si sa-mi vad de viata mea...de ce dracu nu mi-l pot scoate din minte?
stiu ce veti spune...timpul vindeca ranile...ei bine la mine nu-i deloc asa...
am observat ca timpul ma duce si mai mult langa el..langa amintirea lui. poate traiesc in trecut, da...e adevarat...dar cel mai rau ma doare faptul ca nu ma mai pot apropia de nimeni.
maica-sa ma suna..cand am impresia ca mi-am revenit cat-de-cat..ma suna mica-sa si iarasi ma intoarce din drum...
nu mai stiu ce sa fac...imi lipseste si simt ca nu pot respira fara el. mi-s bulversata, nu ma mai inteleg, lupt cu toata puterea mea sa-l scot din inima mea, din capul meu...ca in cele din urma sa ma intorc in acelasi punct...de fiecare data in acelasi punt...la iubirea pt. el. asta nu-i iubire..asta-i obsesie!
nu ma mai inteleg, fetelor..am 30 de ani, ce d-zeu??? nici la 18 ani nu am patit asa ceva..de ce acum??? ce dracului am??? am ajuns la concluzia ca am innebunit de tot si asta doare...doare ca nu mai pot fi ceea ce am fost...doare ca oricat de mult incerc sa-mi impun ca totul tine de obisnuinta, la urma urmei tot acolo ma intorc...IL IUBESC si nu pot trai fara el!!!!

[carmelia]

:hohote:  :hohote: :hohote: :hohote:
no hai mandro ca m-ai facut sa si rad...auzi la ea..mi-s prea buna pt. lumea asta...hahahaa...
mi-s pe naiba...cine stie ce naiba am facut intr-o viata anterioara de trebuie sa trag acu ponoasle...hahahaaaaa....

de ce sufar??? ca el era cel mai aproape de idealul meu masculin...si cum intotdeauna am fost o idealista...c'est la vie  :ametit:
doi la mana...mi-s prea pasionala, recunosc...degeaba am o relatie linistita cu un om bun, destept, frumos..etc..etc...daca nu exista pasiune il parasesc fara nici un regret...
io mi-s d-aia cu pasiunea si sexul in sange, ce draq sa fac...iar el era exact ca mine...
doi nebuni...asta suntem...
pe de alta parte a intervenit si ratiunea.....disperarea varstei de 30...
toate cunostintele mele au familii, copii..iar pe mine ma agata masculii de 17 ani prin cluburi, la draq de viata....
e adevarat ca nu-mi arat deloc varsta fizic iar daca ma apuc sa ma copilaresc zici ca am 15 ani, futu-i......dar vreau si io liniste sufleteasca, in puii mei...
m-am saturat de agatamente, de intalniri, de aventuri...vreau stabilitate...dar vreau si pasiune...

concluzia: vreau imposibilul.....