Sfatuiti-ma, va rog, sa fac copii sau sa mai astept? Options

[eva_ralu]

  Stiu ca e o intrebare mult prea personala ca cineva din afara sa poata sa-ti dea un raspuns, dar va intreb pe cele care aveti copii si care puteti compara situatia de acum cu cea de dinainte. Elene_ni poate-mi dai si tu un sfat, ca am vazut ca fetei din "ma marit " i-ai spus sa mai astepte cu copiii si banuiesc ca stii de ce i-ai recomandat asa.
  Eu implinesc in mai 27, iar sotul meu 28. Amandorura ne plac la nebunie copiii si ne dorim tare, tare mult insa parca as vrea sa mai stram si asa. Anul trecut am pierdut prima sarcina din viata mea, am fost extrem de deznadajduita si am zis ca imdeiat dupa perioada de pauza care se impune vom incerca din nou, dar acum parca mi-a mai pierit elanul. Acum imi doresc si sa-mi schimb serviciul, parca nu mai suport aici unde sunt, vreau in alta parte unde sa fiu platita pe masura muncii mele. Bine, ma gandesc ca si daca mi-as schimba srviciul as putea la scurt timp sa raman insarcinata si as avea asa si o satisfactie profesionala. Avem posibilitatea cat de cat pt un copil, avem o casa, mai tarziu va trebuia sa o impartim cu sora mea, insa nu ne zoreste nimeni, e si ea casatorita si are casa de la sotul ei (apartament vreau sa zic) deci cat de cat e bine dar ,sincer, nu stiu ce sa fac. Parca as vrea sa mai avem timp si bani pt noi ca dupa ce vin copiii, ei sunt prioritatea. Poate nu o sa radeti de mine. Va sarut !

[elle_ni]

si inca o kestie, eva....


eu ani de zile am vrut sa ma calugaresc...pana cum vreo 5 ani (si nici in ziua de azi nu mi-a trecut de tot dorul asta, dar acum datele problemei s-au skimbat considerabil).

apoi a venit o vreme cand imi doream cu ardoare o familie, copii, dar parca ca un facut, cum spunea bunica, nu intalneam omul potrivit cu care sa fac acest pas importnat in viata.am stat foarte mult si am cantarit lucrurile:

-cum va fi viata mea daca ma voi calugari, cum voi fi eu peste 10-15 ani.....totul mi se parea sinistru, pentru ca ideea mea de credinta este o alambicatura de mai multe idei si concepte neaprobate de ortodoxie...deci, pe undeva , tot trebuia sa fac compromisuri, ceea ce nu prea imi sta in fire;

-sa fac un copil cu X, si apoi sa merg sa-l cresc tot intr-o manastire......si mi-am dat seama ca un copil care nu se naste din iubire nu poate fi iubire, nu poate fi inzestrat cu frumusetea si seninatatea ce insotesc dragostea adevarata, apoi, cum sa privezi un copil de toate frumusetile si necazurile pe care le rezerva viata?mi-a fost teama sa nu cresc un copil neadaptat, un copil care sa nu poata face fata vietii de zi cu zi, odata ce a aparasit mediul acela pios...

-SA ASTEP....da, sa astept ziua in care ceva in viata mea se va schimba...si m-am multumit cu ideea ca undeva, tot exista cineva potrivit pentru mine, cu care sa-mi indeplinesc visul de a avea o familie...si am asteptat, uneori cu rabdare,alteori cu nerabdare ziua in care am spus "DA", dar numai in fata Domunului, in natura, nicidecum in biserica (din motive personale cununia religioasa nu am facut-o inca si nici nu stim cand o vom face)...

Apoi au urmat momente de cumpana: sa facem un copil, sa mai asteptam....si pana la urma am zis:ok, suntem pregatiti pentru a fi parinti, acum ramane de vazut daca ne este ingaduit sa fim sau nu parinti in curand....si, stupoare la nici 2 luni de cand am luat hotararea de a nu ne mai proteja, am ramas insarcina.

alta perioada de ganduri si indoieli, si temeri peste temeri, pana in momentul in care mi-am dat seama k intr-adevar, un copil este un dar de la Dumnezeu, ca sunt o fiinta binecuvantata ce va aduce pe lume un sufletzel de care voi fi responsabila de acum incolo o viata intreaga si, dintr-o data am realizat cat de egoista am fost prin gandurile si indoileile pe care le-am avut (pana mai ieri imi doream foarte tare un copil, si, odata ramasa insarcinata parca nu stiam incotro s-o apuc de teama de nescunoscut).

deci, viata e plina de neprevazut, dar, in final, tot ceea ce trebuie sa se intampple se intampla, indif ca vrem sau nu....