O amintire... Options

[Alina...]

Pe scurt….. Ne-am iubit mult...

Ne-am cunoscut intr-o seara, iesiseram cu, cainii la plimbare si l-am intrebat daca “Ursu” asa se numea cainele lui are Pedigree: “- Nu va suparati, are Pedigree?”. Din acea seara am inceput sa devenim amici, doi ani de zile am iesit aproape in fiecare dimineata si seara sa plimbam impreuna cateii, ne simnteam bine, discutam, glumeam, povesteam. El din fire era mai golanas, facea tot felul de nebunii, conducea fara permis, se certa cu indivizi de la bloc din cauza ca mai facea cate o boacana… Dupa doi ani, din cauza unui alt vecin ne-am certat. Un timp nu am mai vorbit, dar de fiecare data cand ieseam din bloc sa ma duc sa cumpar ceva sau sa ma duc undeva, se nimerea sa ne intalnim, nu ne bagam in seama dar inimia imi tresarea asa de tare cand il vedeam, respiratia mi se taia cu totul, aveam fluturasi in stomac… Era clar ma indragostisem de el. In acele luni imi facusem un alt amic cu care ma plimbam, discutam i-am povestit noului amic ce mi se intampla atunci cand il vedeam, si atunci noul amic mi-a spus ca nu am curaj sa ii spun ca il iubesc. Si eu atunci am zis cum sa nu… M-am dus la cel in cauza si i-am spus « te iubesc «. Atunci el s-a uitat la mine si mi-a spus : « - Iti bati joc de mine ! « si a plecat, eu am inceput sa ma plimb si am ajuns aproape de locul in care ne-am cunoscut, imediat a aparut si el, a venit la mine mi-a spus ca ma iubeste si ne-am sarutat… A fost magic…
Din acea zi am inceput sa ne vedem in fiecare zi, a fost primul barbat din viata mea, ieseam, ne plimbam, am fost prin multe locuri impreuna. Insa era o problema, cel putin asa am considerat-o, eu eram anul II la facultate el avea doar opt clase, era mecanic auto, ii placea mult mecanica, lucra de mic, si il ducea mintea ce e drept. Dupa un timp au aflat parintii mei ca sunt cu el, de la niste vecini rau intetionati, vecini care le-au spus ca e un nenorocit, ca umbla cu droguri ca si-a batut joc de multe fete ca nu are scoala si multe altele. Din acea zi parintii mei au inceput sa fie impotriva relatiei noastre, ma certam mult cu ei din cauza asta, din cauza ca plecau urechile la ce spuneau altii si nu se gandeau ca noi chiar eram fericiti. De mai multe ori el mi-a spus ca ii e frica sa nu ma piarda…. Si a avut dreptate dupa doi ani parinti mei s-au facut ca accepta relatia noastra, insa mereu imi vorbeau urat despre el din cauza diferentei anilor de studii…. Si m-am hotarat sa ma despart de el treptat, am incercat sa il fac sa nu ma mai iubeasca ma purtam urat cu el dar degeaba tot ma iubea… Intr-o zi a avut un accident s-a taiat la mana intr-un geam, a fost bagat de urgenta in operatie pentru ca venele de la mana ii erau afectate, a doua zi m-am dus la el la spital sa il vad si de a doua zi nu l-am mai vizitat… L-am parasit cand avea cea mai mare nevoie de mine… Nu stiu daca o sa ma iert vreodata… Apoi ne-am mai intalnit ca amici il iubeam inca, ma iubea dar nu am avut curajul sa ma mai impac cu el pentru ca stiam ce facusem cum ma purtasem…. Cu greu l-am uitat, un an de zile am plans zi si noapte nu am putut sa ma ating de nici un barbat…. Au trecut trei ani de cand ne-am despartit, am terminat facultatea m-am angajat dar, si azi imi mai aduc aminte cu placere de tot ce a fost frumos intre noi…. Il mai iubesc, as fi vrut sa pot sa dau timpul inapoi sa imi fi dat seama atunci ca dragostea are alte valori… Acum stiu despre el ca a reusit sa faca o parte din lucrurile pe care vroia sa le realizeze, ca e cu o fata foarte frumoasa care e tot la facultate si care stiu ca il iubeste mult si pe care stiu ca si el o iubeste si imi doresc din tot sufletul sa il faca cel mai fericit barbat din lume….
Sa fi iubit « Pitic« .

This post has been edited by Fanny: Jul 9 2008, 01:39 PM

Reason for edit: pentru o citire mai facila

[Philia]

Eu nu o sa ma refer strict la cazul asta.
Dar eu nu cred ca o relatie poate rezista daca partenerii au cu totul si cu totul alt nivel de cultura. Si pot sa plec de la urmatorul caz: ea medic psiholog, el muncitor in X fabrica.
Se cunosteau de pe vremea cand ea era in liceu, iar el fiind mai mare, deja lucra. Nu era prost, il ducea capul, dar nu a incercat nicicad sa isi depaseasca conditia.
Dar ea se angajeaza, ajunge intr-un anumit mediu, pleaca la conferinte in tara si strainatate, are contact numai cu oameni de un anumit nivel.
El, continua in acelasi loc, inconjurat de oameni mai slab pregatiti, care trebuiau doar sa fie in stare sa manuiasca y aparat, sa poata sa taie cu flexul, sau mai stiu eu ce.
Cand tipa ajunge acasa, il vede pe barba-su. Barbatul pe care l-a iubit nebuneste ani de zile, dar cu care cu fiecare zi care trece nu mai are ce sa discute.
Si s-au despartit, in final.
Iar referindu-ma la mine, sunt convinsa ca nu as putea sa stau cu un barbat care nu ar avea cel putin acelasi nivel cultural cu mine. Nu ca ma cred desteapta, dar am intalnit o multime de indivizi care nu sunt in stare sa formuleze doua cuvinte.
Pe mine omul care imi sta alaturi, tre sa ma stimuleze, sa am ce sa invat de la el, sa stiu ca pot iesi oriunde si sa nu ma fac de ras. Iar toate astea tin de cultura. Cultura pe care nu o castigi facand o facultate, dar care nu poate fi obtinuta nici daca ai 5 clase.

Mai cred ca o mare importanta o au oamenii care iti sunt alaturi.
"Spune-mi cu cine umbli, ca sa iti spun cine esti"