A fost o data... amintiri despre animalutele care ne-au umplut vietile, In Memoriam - Podul Curcubeului Options

[Diana.]

Ne umplu vietile si inimile.
Ne sint cei mai buni prieteni.
Nu ne inseala, nu ne vind, nu ne tradeaza.
Si cu siguranta, ne lasa multe amintiri.


Voi incepe eu... povestea e trista...

MINUNEA MEA A TINUT APROAPE 7 ANI...
Se mai foloseste inca expresia"suflet de ciine" pentru aceia dintre semenii nostri care au inima impietrita. O mare greseala...fiecare catel ,vagabond sau nu, ne dovedeste contrariul.Pentru a pleda cauza acestor creaturi ale Domnului, o sa va spun o poveste...o poveste adevarata.
...Ca orice copil singur la parinti,mi-am dorit intotdeauna un companion de joaca.Numai Bunul Dumnezeu stie de cite ori l-am rugat sa-mi insufleteasca jucaria preferata:un ursulet de plus,ros de timp si obosit de dragostea a vreo trei generatii de copii.
Apoi a urmat Azorel, primul catel, transportat in paradisul copilariei , la curte ,prietenul din vacante,dulaul latos pe care il consideram"fratiorul meu" .Prin curtea mamaitei a ajuns si Pripasel,suflet pribeag , cules din portul Galatiului si instalat, cu tot cu pureci,in noul lui camin.
In februarie 1995 s-a intimplat o minune. Ningea, era frig si atunci, zgribulita linga inima mea ,plapinda si mirata, EA mi-a adus caldura prieteniei si dragostei unui catel.Un catel numai al meu , pe care mi-l dorisem douazeci si doi de ani...
Micuta vietate a capatat numele de Judi.
Judi era mica, rotunjoara, ciocolatie si foarte sfioasa. Dupa ce mergea afara, se ducea singura la baie si astepta sa fie spalata pe labute si laudata pentru "harnicia" ei.Asa de cuminte si curata era, ca , nu de putine ori,daca uitam sa ii curatam piciorusele , biata catelusa se "auto-exila" in baie, asteptindu-ne; mi s-a intimplat sa o gasesc acolo, nemiscata, si dupa o jumatate de ora.
Mare ne-a fost surpriza cind a dovedit ca are calitati de "soprana"... Intr-o buna zi, televizorul mergea si Judi a inceput sa "cinte". De atunci, de cite ori i se spunea:"cinta mamei, Judicuta!" ,catelusa mea ridica capsorul si ncepea o "arie"-o adevarata artista care se respecta.
...Dar cite nu facea Judicutu... Ma certa cind ii spuneam ca-i urita, sau cind ma intorceam acasa.Si nu se mai dezlipea de mine.Venea la bucatarie dimineata,ca sa ne bem cafeluta;se aseza in fundulet si ne "ruga" cu labutele din fata sa-i facem loc in bratele noastre, se lipea de noi cind eram suparati sau bolnavi si ne "pupa"...Doamne, ce ne mai "pupa"...
Acum trei ani, in primavara, porumbeii ce-si aveau cuib in teiul din fata, si-au aruncat puiul jos:avea cioculetul strimb...
Parintii mei l-au adoptat , mama il hranea cu forta, poate-poate il va pune pe picioare.Judicut se trezea noaptea si se ducea sa-l verifice: se cocota pe marginea cutiei de pantofi care-i servea puiului de locuinta provizorie, se uiata la el, il mirosea si apoi se culca la loc: puiul era in siguranta.
Judi "cerea" la fereastra, de unde privea trecatorii si picotea sub razele soarelui...I
arna zburda prin zapada pina ii inghetau piciorusele ...
Era un catel tare linistit, cuminte, care nu a muscat pe nimeni, niciodata.
Catelul devenise al patrulea membru al familiei noastre si i se spunea "copilutul"...Numai ca intr-o buna zi, "copilutul" a primit o surioara. Cind am ajuns acasa la parinti, cu un nou "odor" in brate, nu pot sa va descriu ce s-a intimplat. Cea mai afectata a fost Judicuta : se pomenise cu un rival; un rival care o siciia , pentru ca Boni, nou-venita si jucausa nevoie-mare , o alerga tot timpul pe biata Judi, care nu pricepea in ruptul capului ce voia ghemul cret si neastimparat de la ea .
Pina la urma, ca un catel intelept ce era, a a acceptat-o pe Bonita... ba chiar a si pupat-o!
Pastele anului 2002 a fost o desfatare pentru mine; eram o "mamica" de catei fericita. Nimeni nu mai era ca mine;cind se asezau amindoua linga mine, una in stinga si una in dreapta, ma topeam pur si simplu : inimioarele fetelor mele bateau la unison tic-tacul dragostei.
Ultima data am vazut-o pe Judicuta pe 9 mai 2002.
Mi se terminase "vacanta" si plecam de ACASA. Judicuta a simtit ca plec, si , ca de obicei, a "intrat in priza".
Am mingiiat-o pe capusor, am incercat sa o linistesc, ea m-a "pupat" si eu i-am spus sa fie cuminte...de parca mai era nevoie...
Dupa citeva zile, mama m-a sunat si mi-a spus ca Judicuta s-a imbolnavit. A tremurat sufletul in mine. O presimtire sumbra mi-a cuprins inima, un presentiment din acelea care iti string stomacul.
SIMTEAM ca se va intimpla ceva rau, ceva iremediabil.
In acea perioada vorbeam acasa zilnic. Disperarea razbatea dincolo de sutele de kilometri,dincolo de cuvintele incurajatoare, le simteam lacrimile in glas parintilor mei, chiar daca imi spuneau ca totul va fi bine... Ne rugam toti pentru ea: si eu , si mama , si tata, si prietenii mei...pina si vecinii de scara...
Judi a fost dusa la tratament in fiecare zi, a fost hranita cu seringa, a fost ingrijita cu toata dragostea si atentia cuvenite unui adevarat membru al familiei.
Apoi mama a incercat sa ma pregateasca pentru ceea ce era mai rau;pe 1 iunie am vorbit iar acasa. Desi mi s-a spus ca bietul meu animalut avea prea putine sanse de supravietuire, n-am incercat sa sper nici o secunda. Am aprins candela dupa ce am vorbit cu mama, m-am asezat in genunchi si am implorat-o pe Sfinta Fecioara, am vorbit cu toti sfintii care mi-au trecut prin minte , am cersit salvarea catelului meu...Cind mi-am terminat rugaciunea, a sunat telefonul.Parintii mei plingeau in hohote.Tatal meu, fost cadru medical, a incercat din rasputeri sa o resusciteze...in zadar...
Judi se transformase in ingeras in timp ce eu imploram Cerului salvarea ei. Dumnezeu a chemat-o la El. Suferinta Judicutei luase sfirsit. Dupa zece zile de boala, tibetanul meu spaniel ajunsese dintr-un catel rotofei de sase kilograme, o umbra de un kilogram...
DE ATUNCI, CASA PARINTILOR MEI E GOALA.
Au trecut  ani de atunci; dar sentimentul crunt al vinovatiei ca nu am fost acolo atunci cind a fost bolnava, ca nu am luat-o in brate incercind sa-i transmit toata dragostea mea, ca nu am fost ACOLO si ca poate s-a simtit uitata si tradata de mine, acest sentiment nu ma va parasi niciodata, indiferent cita vreme va trece.

Sa ma ierte acei care cred ca raiul e rezervat in exclusivitate oamenilor.
Eu nu pot crede acest lucru.
Stiu ca Judy ma asteapta "dincolo" si dupa marea trecere, ne vom juca din nou impreuna si va adormi ca altadata, privindu-ma in ochi...



...Veti spune: o alta poveste trista a unui animalut.
Eu insa vreau sa va transmit ceva: ca-i multumesc Cerului pentru minunea pe care eu si familia mea am gasit-o intr-un inimioara de catel.

Cind atita dragoste poate incapea in niste trupsoare atit de mici, te intrebi cum de in unii oameni nu incape nici o picaturica.

Iar oamenilor care trec pe strada si lovesc bietele animale fara de stapin, ei bine, lor le pling de mila.

Nu vor avea niciodata privilegiul de a fi iubiti neconditionat, pina la capat , de un suflet curat.
(IMG:http://i648.photobucket.com/albums/uu207/fides2009/Judy/Judy2.jpg)

(IMG:http://i648.photobucket.com/albums/uu207/fides2009/Judy/Judy.jpg)

(IMG:http://i648.photobucket.com/albums/uu207/fides2009/Judy/JudysiBony.jpg)

[Ice_qween]

Sper sa trec Lexie.Sotul meu spune ca vrea sa ma duca la psiholog ca nu este normal sa sufar atat pt un animal.Eu am alta parerea,dar ma rog...
Am mers ieri la primarie,de acolo ne-au trimis la politia comunitara care ne-au spus ca nu avem ce face,ca mai sunt multe reclamatii si tot degeaba.Ca este foarte scump sa aduca o masina de hingheri si asa mai departe.In plus cica s-a dat o lege care protejeaza cainii vagabonzi si daca ii dau si un sut unuia ajung la puscarie (IMG:style_emoticons/default/mellow.gif) .Deci eu trebuie sa stau sa ma muste si sa nu fac nimic.I-am spus ca mi-e frica sa ies din casa si ca mi-a omorat pisica si stiti ce mi-a spus? "aaa pai poti sa iti iei si 10 pisici ca oricum le omoara pe toate" (IMG:style_emoticons/default/ohmy.gif) .Deci mai pe scurt eu nu am voie sa ma bucur de un animal,sa ma joc cu el in curte fericita,trebuie sa stau tot stresata si cand ies din casa sa nu cumva sa iasa pe la picioare,nu am voie sa ies din curte linistita si sa pot merge nici macar pana la magzin decat cu masina din cauza cainilor.Pai au cainii astia mai mult drept decat mine.Asta e clar.Nu pot sa concep asa ceva.Si nici nu voi lasa lucrurile asa.In primul rand mie imi urca tensiunea numai cand ii aud ca latra,nu mai zic cand ii vad...imi aduc aminte de... (IMG:style_emoticons/default/crying.gif) .Eu nu pot trai cu cainii aia in apropiere.Nu o sa ma las pana nu reusesc sa scap de ei.Asa ceva nu-i posibil...sa aiba mai multe drepturi un caine vagabond si sa nu poata sa se simta bine omul in casa lui.Numai in Romania se poate intampla asa ceva (IMG:style_emoticons/default/sad.gif)

[happyCat]

Ce situatie tampita cu cainii aia vagabonzi!
Mie mi se pare totusi suspect ca primaria sa nu trimita masina cu hingheri pentru ca e scump. Pai atunci de ce mai exista hingherii astia? Mai ales daca sunt mai multe reclamatii pentru aceeasi strada si prezinta pericol si pentru oameni, nu numai pentru alte animalute!
Asa e cum zici, ice qween, cainii astia au mai multe drepturi decat oamenii, daca nu ai voie sa le dai un sut in fund, plus ca oamenii ii mai si hranesc. Asta chiar ca nu mai inteleg.
Mie imi plac si cainii si pisicile, insa canii vagabonzi sunt o alta poveste. (IMG:style_emoticons/default/nusepoate.gif)