Pentru cele carora le place sa scrie proza sau poezie Options

[Diana.]

http://www.elady.ro/articole/Povesti/

Unele dintre noi au un real talent la scris.
Cine stie, poate miine-poiimiine vom fi invitate la o lansare de carte. :estiok:
Nimic nu e imposibil !
Asa ca va invit sa va postati creatiile aici si sa ne lasati si pe noi sa ne bucuram de rodul imaginatiei voastre.

[vanghelis007]

Daca tu n-ai fi
Daca tu n-ai fi, pe lumea asta,
Sa aduni din seara, orele tarzii,
As muri de dorul tau si basta,
Si la randul meu, nici eu n-as fi.

Am nevoie de caldura ta,
De sarutul degetelor fine,
Flori marunte de Nu ma uita,
Amintiri batand valuri in mine,

Daca tu n-ai fi, pe unde vantul,
Ar umbla infiorat acum,
Si ar sangera-n taceri cuvantul,
Rastignit pe ramuri de alun...

Toamnele s-ar duce cate una,
Si-n frunzisul galben m-or pastra,
Si-ar tipa de dor, bolnava struna,
Fiindca noaptea, nu te va vedea,

Iernile m-or tine sub zapada,
Inghetat in noptile ce curg,
Lupii alergand prin suflet, prada,

Sangera-vor fiece amurg.
Si-as muri de-atata plictiseala,
Si as plange primaveri intregi,
Nascocind din fosnete de poala,
Chipul tau cel blond, de ma-ntelegi.

Daca tu n-ai fi, ar plange marea,
Lovind valurile in nisip,
Si-ar tipa-n tacere disperarea,
Florilor ramase fara chip.

Straino

Straino, care bati la poarta gradinii mele cu ciresi,
Cu flori uscate pe la tample, si pasul tau ca o parere,
Ce nebunii tu porti in suflet, ce bucurii si ce durere,
Si cate dansuri netraite si patime imi daruiesti.

In ochii tai plini de tristete inoata vechile regrete
Iubirile sculptate-n fildes si-n coltii lunii de argint,
Atatea doruri ca o apa, ce au trecut prin vremi soptind,
Si au ramas in vesnicia, de umbre moarte pe perete.

Au inflorit pe umeri goale,albastre noptile din noi,
Cand gura ta, cum e amurgul, cu buze rosii sangerande,
Si-a lepadat eternitatea minciunii vesnic surazande,
Si a venit cu pasi de toamna si plansul ce s-a strans in ploi.

Pe gura ta ca o muscata, tu nimfa mea cu umeri goi,
Sarutul noptilor cu luna,am sa-l adun ca pe un cantec,
Si pecete de jar tacerea, am sa o pun curat pe pantec,
Pe ochii care plang in noapte,pe perlele ce cad siroi.

Si ingeri, aripile albe, le vom intinde in inalt,
Ca noi sa trecem gura-n gura, imbratisati ca doua plante,
Taria cerului albastru, prin visele fecioare moarte,
In cuibul inimii deschise, la pieptul tau, unde e cald.

Dorinte
Prietenii de-o clipa, ca niste frunze moarte,

Trec fosnetul subtire, plouand prin amintiri,

Si ardem tot parfumul, tacerii disperate,

Gonind balsamul verii, strivit in trandafiri.



Cu brate moi ma prinde, amurgul pe la geamuri,

Cand voi ca sa te caut, in crangul despuiat,

Si plange -n soapta luna, alunecand pe ramuri,

Si ingerul din mine, de care ai uitat.



Goneste somnul lumii,pierzanduse-n padure,

Si vaile bolnave se-ntind sub cer usor,

Sarutul gurii tale,un print vrea sa il fure,

Si pieptul tau tresare,de dulcele fior.



Mai freamata tacerea, ca unda unui lac,

Sub haina ei de stele, e-asa tristete multa,

Si-n pieptul meu iubirea se-aprinde ca un mac,

Arzand eternitatea, ce trece nestiuta.