![]() |
![]() |
angeldust |
![]()
Post
#1
|
Musafir ![]() |
Asasinarea lui JFK... 11 Septembrie...au aterizat sau nu americanii pe Luna? Illuminati, Masoneria, Inteleptii Sionului, etc... Istoria abunda in conspiratii si idei despre existenta acestora, site-uri web, filme si oameni obsedati de teoria conspiratiei. Cate din aceste teorii au totusi o baza reala si cate sunt fabulatii?
Va invit sa va spuneti parerea si sa discutam pe marginea unora din aceste subiecte. Pentru curiosi, cateva filmulete despre unele din aceste subiecte gasiti aici : http://zeitgeistmovie.com/ (un amalgam nu f bine realizat ca film ce-i drept, dar interesant, in care se vorbeste printre altele despre religie, 11 Septembrie, razboaie si marii bancheri) http://www.911weknow.com/index.php?option=...4&Itemid=31 (3 filmulete despre prabusirea World Trade Center) http://www.youtube.com/view_play_list?p=FA50FBC214A6CE87 (The Corporation - un documentar care a castigat 26 de premii, fragmentat in 23 de filmulete pe youtube) Enjoy si va astept cu pareri si comentarii! (IMG:style_emoticons/default/wink.gif) |
|
|
![]() |
![]()
Post
#2
|
|
Fondator eLady.ro ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() Group: Administrator Posts: 33,779 Joined: 7-December 05 Member No.: 5 ![]() |
Cum se dă o lovitură de stat. Manual pentru începători
de Lelia MUNTEANU Lume multă şi hămesită: - Ce se dă? - O lovitură de stat. Capitolul unu. Fără strigături! Nu uita: „ieşi afară“ e o tautologie. Ca şi „coboară jos“. „Vrem salarii decente“ e un oximoron. O lovitură de stat - când se dă - se dă mai pe muteşte. (Când se ia, atunci se vociferează). N-o anunţa la televizor, n-o dezbate în talkshow-uri. Rişti să se prindă până şi Geoană ce urmăreşti. Capitolul doi. Fără caschetă se cheamă lovitură de stat. Cu caschetă se cheamă puci. Nu e bine să-ţi arunci cascheta, fiindcă semeni confuzie. Capitolul trei. Lasă la o parte timiditatea! Şi tu poţi da o lovitură de stat reuşită. Totul e să nimereşti ziua în care e cineva la Palatul Cotroceni, altfel n-o să afle nimeni niciodată. Capitolul patru. Ţine-te departe de personaje haute couture care creează derută. Radu Mazăre, echipat de luptă, seamănă ce-i drept atât cu Sandino, şeful nicaraguan al „Micii armate nebune“, cât şi cu Castro, când a luat cu asalt fortăreaţa Moncada, dar e un tip paşnic care nu iese de pe catwalk decât să semneze condica la primărie. Capitolul cinci. Nu orice marş neautorizat se îndreaptă spre o lovitură de stat. Nu orice lider sindical ştie încotro se îndreaptă, cu excepţia lui Marica de la „Dura Lex“, care stă pe loc. Capitolul şase. Nu te baza pe mogul. O să fii cât pe-aci să dai lovitura, dar - pălit simultan de Complexul lui Oedip şi Complexul Electrei - te trezeşti că e de ajuns ca statul-guvernantă să se răstească puţin la el, întrebându-l ce vrea, şi odată-l vezi că începe să se smiorcăie: „Am şi eu nevoie de puţină dragoste…“. Capitolul şapte. Parcimonie! O lovitură de stat nu se dă toată ziua bună ziua. Altfel rişti ca Puterea să se obişnuiască şi să-i placă. Capitolul opt. Dacă tot ai dat-o, nu te mai scuza. |
|
|
![]() ![]() |
Lo-Fi Version | Time is now: 8th May 2025 - 10:22 AM |
|