![]() |
![]() |
![]() ![]()
Post
#1
|
|
Membru de Onoare ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() Group: Membru de Onoare Posts: 1,641 Joined: 8-April 10 Member No.: 8,322 ![]() |
Vreau să îmi laud trandafiraşii chinezesti, ca nu s-au lăsat impresionati de căldura care a topit câteva din flori, şi care s-au înălţat atât de frumos, şi au făcut frunzuliţe noi, şi floricele.
Clivia cea micuţă îşi dezvoltă frunzuliţele şi creşte încet, dar frumos. Amarillys-ii au fost cei mai îndrăzneţi şi s-au simtit bine chiar daca a fost foarte cald, şi pe lângă minunatele flori pe care le-a făcut, a dezvoltat frunze lungi şi dese. Portolacul, a înflorit toată vara, şi s-a dezvoltat foarte mult, din câteva fire de fiecare culoare, s-au format, multe fire, iar acum a ajuns să depăşească cu mult vasul în care au fost puse. Kalanchoe-a m-a surprins plăcut, când la un moment dat nu mai aveam nici o floare, de la nici o culoare, au început din nou să înflorească toate, mai putin cele galben-pepene şi cele portocalii, cu toate că acestea sunt cele mai mari. Muşcatele franţuzesti, o minunăţie a naturii. Tot timpul cât au stat înflorite au fost un colţ de rai, datorită coloritului lor frumos, şi al parfumului de trandafiri şi lămâie pe care îl puteai simţi în preajma lor. Dupa o pauza, acum încep din nou să înfloreasca. Stephanotisul acum e mai trist, mai are doar câteva frunzuliţe. Am vrut să-i schimb pământul dar e fixat pe sârmă. Nu ştiu dacă e din cauza că vine toamna, sau pentru că aşa obişnuieşte el, ori poate nu s-a simtit bine vara asta, nu ştiu. Am să îl verific mai des. Dar a avut şi el momentul lui de glorie, când m-a bucurat cu parfumul florilor sale albe minunate. Begonia Semperfloren s-a simtit bine vara, dar apoi în soare puternic nu i-a mai plăcut, iar când am mutat-o la umbra a înflorit mereu, chiar şi acum mai este înflorită. Asparagusul a fost cel mai fericit, a făcut şi flori, şi s-a desit. Fuchsia am crezut că am s-o pierd, si totuşi încă are frunze, a rezistat şi la soare, chiar dacă soarele ardea câteva frunze, le mai usca şi ea chiar dacă nu stătea în soare, şi am crezut că am să rămân doar cu betele, în schimb m-a surprins, încă are frunze, iar flori a făcut toată vara. Gardenia, a mai făcut o floare, şi cum înainte îi plăcea să stea la soare, şi se dezvolta frumos, cu frunze dese, s-a suparat, si nu i-a mai plăcut, continuă să de-a frunze tinere. Orhideea Miltonia a avut ca toate Orhideele momentul ei de glorie, când toată încăperea mirosea a parfumul ei. Acum dă pui şi am impresia că planta mamă vrea să moară, pentru că usucă frunzele, dar o tin sub control. Celelalte Orhidee, Phalaenopsis, cele care nu mai au flori stau cuminţi, le-am pus într-un vas mai larg pe cele doua fără flori, iar pe cea ultimă care încă are o floare, e în vasul ei. Saintpaulia a cedat. Cel putin puii cei mici au cedat, au murit, rând pe rând. Am rămas doar cu una singură, alb cu albastru creaţă, care era mai mare. Azaleea, e mofturoasă, dar a continuat mereu să facă frunzuliţe noi, nu se lasă, chiar şi când a fost arsă complet de soare, tot a început să de-a muguri noi, e specială. Spatifilum, a înflorit mai tot timpul, acum pare să facă o mică pauză. Despre plantutele care le-am plantat din seminte: roşiile nu au rezistat, apoi nici panselutele, rând pe rând s-au topit, au rămas cele câteva din amestecul pentru jardiniere, care au si boboci, una din ele e Crăiţă, şi are şansă să înflorească, celelalte nu ştiu, nu îmi dau seama încă ce sunt, dar sper să le pot vedea înflorite. Căldarusa nici nu a m-ai încoltit. Epipilum-ul pare să stea bine nemutat, şi pare ca şi-a ridicat frunzele, poate am o surpriza şi poate face frunzulite noi, şi cine ştie la anul, dacă nu la iarnă, să facă şi flori, sper. Begonia Corallina pare că stă nemiscată, dar îşi măreşte diametrul uşor al frunzelor, şi are un mugur de frunzulită, care pare că în curând îl va desface. Cactusul e la fel, cred eu. Garoafele s-au uscat. La fel si Daliile,Gazania. Impatientis, a avut rădăcina infestată, iar eu am crezut că nu îi place la mine, dar când am deschis pământul am văzut. Lilium candidum, l-am pus la iernat. Primula a fost o eroina, a rezistat si vara, cel puţin la mine în jardiniere. Gloxinia a murit. Nu ştiu de ce, dar dintr-o data, s-a pleoştit, şi s-a uscat uşor, uşor. Poate din cauza căldurii, poate nu s-a acomodat cu mediul cel nou, în care am adus-o. Cyclamen-ul vrea să ierneze, i-am făcut pe plac. |
|
|
![]() |
![]()
Post
#2
|
|
Membru de Onoare ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() Group: Membru de Onoare Posts: 1,641 Joined: 8-April 10 Member No.: 8,322 ![]() |
Amaryllis-ul ar trebui să ierneze, dar la mine doar doi iernează. Doi sunt în plină dezvoltare de frunze tinere. Le-au lăsat pe cele vechi, şi au făcut unele noi tinere.
Toate Kalanchoe-ele sunt bine, dar fiind o plantă care-i place mult soarele refuză o dezvoltare mai amplă. Am foarte puţin soare, şi multe din flori au nevoie de mult soare. Cum ar fi Portolac-ul care a fost scos afară ( nu de mine) pe motiv de rezistenţă la frig. Desigur că nu este, şi l-am observat că nu-i place. A îngălbenit câteva tulpini, pe care i le-am îndepărtat şi a rămas cu tulpinile care s-au înrozit şi care au frunzuliţe mici, mult mai mici decât cele iniţiale. A continuat să facă flori doar când a fost soare. Am mai cumpărat unul cu frunze mai mari şi mai groase, dar probabil lipsa de soare îşi spune cuvântul. Clivia creşte lent, dar frumos, are trei frunze acum. Violetele de Parma, două la număr, nu dau semne de înflorire, cu toate că am văzut în perioada asta Violete înflorite. Muşcatele mele stau în repaos, cu câteva frunzuliţe. Cactusul cel mic, l-am pus la iernat. Schlumbergera am lăsat-o într-un loc, şi n-o mai mut, să văd dacă va înflori. Probabil am să-mi cumpăr una înflorită, să o văd cât de cât înflorită pe una. Begonia Semperflores face şi acum flori, şi se dezvoltă minunat. Begonia Lucernae a scos un muguraş. Ce-i drept abia era prinsă când am cumpărat-o, o singură rădăcinuţă avea, şi abia s-a obişnuit şi cu pâmântul, pentru că l-am mutat într-un vas un pic mai mare. Cele două Phalaenopsis stau în continuare în vasul cel mare, şi le este mai bine aşa decât înainte. Pe celelalte care le-am lăsat în vasul lor, s-au uscat, chiar dacă le-am udat. Am mai observat că rădăcinile diferă foarte mult, şi dacă nu sunt sănătoase de la bun început mai greu să reziste. Prima Phalaenopsis, a fost de la început afectată, căci vasul i-a fost pus într-un vas de ceramică plin cu apă, ceea ce o Orhidee nu acceptă, pentru că nu creşte în apă. A doua s-a uscat uşor după ce a înflorit. Iar acum am râmas cu ultimele două, care se simt bine. Dendrobium, după ce a înflorit şi s-a uscat tija, i-am îndepărtat-o şi stă liniştit aşa. Mai are un puiuţ lângă el, unul din cei mari, care va face flori. Miltonia s-a uscat, chiar şi cu puiuţii pe care nu i-am mai scos. Am scos-o din ghiveciul ei şi am văzut că era pusă şi într-un alt ghiveci mai mic, cu bureţi pentru plante şi un pic de scoarţă, ceea ce m-a dus cu gândul că mai mult s-a chinuit să stea în viaţă, şi a trăit cât a rezistat cu apa pe care a primit-o pe deasupra, căci în interiorul vasului nu putea reţine apă, ori să se dezvolte. Îmi pare rau că nu am reuşit să văd asta de la început, m-am gândit să nu o deranjez. Dar se pare că cei care aduc flori fac în aşa măsură ambalarea pentru a ţine un sezon, şi apoi să cumperi alta. Îmi place foarte mult această Orhidee, şi am să-mi mai cumpăr una, are şi un parfum foarte plăcut. Ludisia Red Velvet este deja înflorită. Crizantemei mele nu i-a plăcut în casă unde a fost cald, mereu îi plăcea afară. Acum am dat-o un pic afară. Există un risc când cumperi ori primeşti o floare. Trebuie să o studiezi un pic, să nu o iei doar pentru frumuseţe, ori pentru că crezi că este ok. Chiar şi cele care iniţial arată ok la început se pierd. Îmi aduc aminte că acum câţiva ani în urmă pe vremea asta am primit un Stephanotis, înbobocit, nu a mai avut puterea să mai înflorească, şi a murit. De aceea şi locul de unde este cumpărată floare trebuie studiat, dar şi cât timp stă acolo, şi cum este îngrijită. Cu cât stă mai mult într-un mediu, şi este mutată în alt mediu, şi iar mutată, cu atât şansele să reziste în ultimul mediu sunt mai mici. |
|
|
![]() ![]() |
Lo-Fi Version | Time is now: 8th May 2025 - 05:44 PM |
|