Relatia parinte-copii, Suntem prietenele copiilor nostri? Options

[cornelia69]

In ritmul nebun in care se desfasoara viata noastra cu greu reusim sa ne ascultam copiii, sa ii auzim cu adevarat. Zilele trec rapid, una dupa alta, fara ca noi sa percem mai mult decat inceputul si sfarsitul unei saptamani sau luni....
In tot acest timp copiii cresc si au nevoie de noi.
Mie imi este din ce in ce mai greu sa ma "imprietenesc" cu baietii mei, sa gasesc calea potrivita pentru a-i face sa-si deschida sufletelele catre mine.
Mi-ar place sa va aud parerile, chiar daca aveti sau nu copii, ceea ce ganditi, cum credeti ca e cel mai bine sa ajungem la prietenie cu fiii/fiicele noastre? Aici cred ca foarte mult pot ajuta cei tineri, care sa ne spuna "asa NU"  :)

[cornelia69]

Ce frumos, Buni! Tare mult imi doresc si eu sa il aud macar pe unul dintre ai mei baieti ca vor sa imi povesteasca! Eu ce sa mai spun? Am fost crescuta de bunici, oameni la doua generatii de mine, pentru care relatia de parinte-copil era bazata pe "trebuie" si "indatoriri". I-am iubit enorm, dar nu mi-au fost prieteni, mi-au fost niste parinti minunati, le multumesc pentru asta. Dar eu vreau pentru copiii mei sa fiu si prietena, pentru ca mie asta mi-a lipsit.

Tinerii nostri, inca neplecati de acasa, nu ne pot ajuta oare?