Relatia parinte-copii, Suntem prietenele copiilor nostri? Options

[cornelia69]

In ritmul nebun in care se desfasoara viata noastra cu greu reusim sa ne ascultam copiii, sa ii auzim cu adevarat. Zilele trec rapid, una dupa alta, fara ca noi sa percem mai mult decat inceputul si sfarsitul unei saptamani sau luni....
In tot acest timp copiii cresc si au nevoie de noi.
Mie imi este din ce in ce mai greu sa ma "imprietenesc" cu baietii mei, sa gasesc calea potrivita pentru a-i face sa-si deschida sufletelele catre mine.
Mi-ar place sa va aud parerile, chiar daca aveti sau nu copii, ceea ce ganditi, cum credeti ca e cel mai bine sa ajungem la prietenie cu fiii/fiicele noastre? Aici cred ca foarte mult pot ajuta cei tineri, care sa ne spuna "asa NU"  :)

[fortelady]

eu si soramea am avut o relatie excelenta cu ambii parinti (acum numai cu mama, pt ca tata a murit de ceva timp).
sincer, cred ca e cel mai bine sa fie o legatura din asta deschisa parinte-copil (mi-e greu sa ma pun in postura lor ca sa imi dau seama ce au facut si cum au facut ca sa creeze relatia asta) - dar relatia mama-fiica s-a transformat la noi in prietena mai in varsta- prietena mai tanara. adica, ne iubim si ne respectam enorm una pe alta, vorbim orice (fara exagerare, chiar orice pot sa discut cu mama, chiar daca unele chestii le pricepe ea mai greu, nu se lasa pana nu le intelege) si ne sprijim/ne criticam una pe alta cand e nevoie. mama  a procedat cam cum povesteste ca face angel cu baiatul ei ... ne-a implicat in orice chestie (absolut orice!) legat de casa si familie si nu si-a pierdut obiceiul (de multe ori asteapta sa vedem si noi daca a gasit ceva de cumparat ca sa ne dam cu parerea, sau ma trezesc ca ma suna ca are nush ce problema si vrea parerea mea...)
din punct de vedere al "copilului" e uneori ciudat, dar raman la parerea ca asa e cel mai bine si mai sanatos. o familie e o echipa formata din cateva persoane nu o "dictatura" a celor  2 parinti...

angel, la multi ani baiatului!