Relatia parinte-copii, Suntem prietenele copiilor nostri? Options

[cornelia69]

In ritmul nebun in care se desfasoara viata noastra cu greu reusim sa ne ascultam copiii, sa ii auzim cu adevarat. Zilele trec rapid, una dupa alta, fara ca noi sa percem mai mult decat inceputul si sfarsitul unei saptamani sau luni....
In tot acest timp copiii cresc si au nevoie de noi.
Mie imi este din ce in ce mai greu sa ma "imprietenesc" cu baietii mei, sa gasesc calea potrivita pentru a-i face sa-si deschida sufletelele catre mine.
Mi-ar place sa va aud parerile, chiar daca aveti sau nu copii, ceea ce ganditi, cum credeti ca e cel mai bine sa ajungem la prietenie cu fiii/fiicele noastre? Aici cred ca foarte mult pot ajuta cei tineri, care sa ne spuna "asa NU"  :)

[northstar]

e greu sa fi parinte,mai ales cand ai fost confuz ca si copil!cand in jurul tau,ideea despre ceea ce ar fi trebuit sa fie o familie,o vedeai doar in filmele idilice de la cinema!cator dintre noi,nu le suna cunoscute aceste cuvinte?parinte prezent cu trupul,dar nu cu sufletul,parinte de ocazie,macinat de ture,de nelinisti interioare,parinte care-si revarsa neputintza si eshecul pe cel mic,batandu-l si acuzandu-i venirea neanuntzata si nedorita doar pentru a-i spori povara,...........copil care deshi e o frunza in vant,trebuie sa satisfaca atitea visuri pierdute ,pentru a-si merita painea,copil caruia nu i se ofera nici timp,nici suflet,pentru a fi inteles si iubit pentru el insushi!el trebuie sa fie un trofeu pentru parintzi,trofeul viselor lor nerealizate!
acel copil,creste,devine parinte,stie el oare daca e capabil sa nu repete greselile predecesorilor,sau cade in aceashi fatidica eroare,printr-un mecanism absurd care se repeta?????????
nu stiu daca sunt o mama perfecta,dar sunt convinsa ca sunt o mama care isi iubeste copilul,si face din el centrul universului,sunt o mama care il va certa si la 50 de ani,cand va gresi ca adult,dar ii va fi alaturi la greu,pentru ca e motivatzia ei de a trai si a merge mai departe!