Nu exista diavol..., ...Decat in inchipuirea noastra? Options

[Tsunami]

1. filozofic vorbind dumnezeu este perfect. mergand pe firul logicii dumnezeu nu poate creea ceva care nu este imperfect. deci, prima demonstratie

2. care-i rolul diavolului in viata noastra? popa ne sperie la biserica ca daca pacatuim ne asteapta iadul. okay, care-i rolul iadului? pai cic-ar fi caldura mare, si ne fierb niste draci pe-acolo. acum intrebarea: cu ce scop?
raspunsul: pentru ca am fost rai, nu merge. bullshit.
raspunsul este: pentru ca trebuie sa ne indreptam. nu prin fierbere in zmoala se face asta. daca ar trebui sa ne indreptam de ce nu s-ar realiza in lumea asta in care traim?
si chiar se intampla. cand ataci sfera de libertati altora, sistemul te corecteaza. oamenii se poarta diferit cu tine daca ei considera ca tu faci un lucru rau, care le limiteaza libertatea. daca vei continua sa te porti in acest fel, mai multi oameni vor fi nemultumiti, vor reactiona, in fapt sistemul reactioneaza. si vizibil, si imperceptibil pentru noi. rezulta pana la urma ori pedeapsa in fata legii (care este nascuta tot din dorinta de securitate, aparare, in fata urii), ori auto-indreptarea. asta-i adevarata revolutie intr-un om care continua cu evolutia individului

trecem la filoziofia dracului acum.
dracul exista din ignoranta noastra. nu ne intereseaza sa mergem mai departe cu logica, adoptam calea mai lejera, mai comoda, il aducem pe drac in discutie.
dracul e si un element de a speria masele, de a le tine pe un vad considerat drept de catre biserica. si de aici incep tot felul de povesti. faptul ca un om este stapanit de diavol e o minciuna mare. este vorba de responsabilitatea care nu este luata. "l-a impins dracu'". "ma simt posedat". rahat. daca poti constientiza faptul ca esti posedat, faptul ca nu actionezi in modul in care ai dori singur s-o faci, ce te opreste sa actionezi altfel? e vorba de o minciuna crasa sau e vorba de o problema patologica, in care nu poti coordona miscarile.
in final dracul traieste pentru ca noi credem in el. eu nu pot crede in diavol. efectiv el n-are nici un rol in viata mea. in viata mea sunt doar puterea mea si slabiciunea mea. sunt singurul capabil sa hotarasc daca pornesc o actiune care sa loveasca in altii. nu o face nimeni pentru mine.

restul sunt doar povesti in care credem pentru ca VREM SA CREDEM in ele, altfel ar fi inexistente. nu numai atat, dar CAUTAM SI SENZATIONALUL, cautam povesti pe care le amplificam. ca si intamplarile, "semnele", fantomele, si restul rahaturilor nascute sa sperie copiii si sa tina pe credinciosi pe langa un popa ingrat.
in marea ei majoritate lumea are timp pentru asa ceva, din lipsa de activitati. din lipsa de scopuri, care vine din comoditate iarasi, din puturosenie.
din fericire pentru mine, eu n-am timp de prostii. sunt prea ocupat sa traiesc viata, sa ma bucur de minunea, si de "semnul" facut cadou de dumnezeu sau de sistem, depinde cum vreti sa-i ziceti. va sfatuiesc sa faceti la fel. faceti ca mine si nu veti afla niciodata unde se termina raiul si unde incepe lumea. pentru ca ele sunt in acelasi loc. aici cu noi.

va doresc o viata mai frumoasa decat va doriti voi insiva.

cezar

[aia care va pupa...]

Tsunami,

te rog sa nu iei comentariul meu drept un atac la adresa ta, nu e nimic personal. :)
Ai dreptul la propria opinie si nu te condamna nimeni pentru felul in care gandesti. Eu, una, n-o fac...am raspuns asa cum m-a dus capul pe mine.
Asa gandesc eu...tu vrei contra-argumente.
Ce contra-argumente sa aduc eu care sa explice faptul ca eu cred in existenta unui Dumnezeu? Acceptand acest lucru, accepti implicit faptul ca exista un inger decazut - diavol, drac sau cum vrei sa-i zici.
Ce spuneam eu in postul de mai sus este ca a spune raspicat ca 'dracul nu exista' e ca si cum a spune ca Dumnezeu nu exista.
Iar eu nu pot spune asta fiindca pe Dumnezeu l-am simtit de multe ori in viata mea, mai ales in momentele de cumpana. Ce pot sa zic...poate ca educatia mea religioasa - desi nu a fost deosebita - mi-a inoculat ideea ca exista cineva acolo sus care te ajuta cand tu nu mai poti s-o faci. Poate ca acel ajutor pe care noi il simtim este de fapt propria noastra putere de care nu suntem constienti decat in momentele grele. Poate...

Nu cred in existenta diavolului in acceptiunea generala - cum ca diavolul ar fi o creatura cu coarne, copite si care scoate foc pe gura...cuvantul 'diavol' are foarte multe conotatii. Pentru bunicii nostri el are un sens, pentru noi alt sens.
Mi-e greu sa ma explic ...fiindca uneori e greu sa descrii in cuvinte ceea ce simti...bun sau rau.

Am sa dau un exemplu...
Dormeam intr-o noapte cu fetita mea. La un moment dat m-am trezit din somn speriata, tremurand de frig desi eram invelita pana-n gat si cu senzatia persistenta ca mai e cineva in camera. In prima faza, m-am gandit ca sunt somnoroasa si ca mi se pare. Am vrut sa intind mana ca sa-mi invelesc fetita mai bine si am constatat ca nu ma pot misca. Atunci m-a cuprins frica. Am mai incercat inca o data sa ma misc cumva dar, in afara de ochi, nimic nu puteam misca. In acelasi moment am sesizat si de unde vine frigul...era 'cineva' la capul patului care-mi sufla aer rece in crestet...aer care imi intra in trup paralizandu-ma. N-am stiut ce sa mai fac. Simteam toate astea si, cu toate ca imi spuneam ca nu poate fi adevarat, nu reuseam sa ma linistesc, mi-era o frica teribila.
Imediat am simtit cum o mana cu unghii lungi mi se strecoara in par (de fapt, unghiile le-am simtit, nu mana in sine) si, in clipa in care am simtit ca vrea sa stranga si sa ma smulga, sa ma traga din pat (asta a fost impresia...ca exact asta urma sa faca) instinctiv am inceput sa zic in gand Tatal Nostru. N-am putut din prima dar m-am incapatanat si pana la urma am reusit. Treptat, am simtit cum ma incalzesc si am putut sa ma misc.
Tremuram si nu reuseam sa inteleg ce s-a intamplat. Nici acum nu reusesc pe de-a-ntregul. Abia am reusit sa adorm si n-am sa pot uita niciodata senzatiile traite. N-am visat asta, sunt 100% sigura.
In aceeasi noapte, sotul meu s-a auzit strigat. Eu ca eu..dar el este atat de Toma Necredinciosul incat experienta l-a socat. Si-a auzit numele strigat de cateva ori ...

Nu radeti de ce v-am povestit. E perfect adevarat iar eu sunt o fire cerebrala, nu inghit orice chestie si nici nu am avut vreodata halucinatii ...
E o experienta proprie pe care desi n-o inteleg si a fost foarte socanta, incerc sa o iau ca atare si sa nu-i acord o importanta mai mare decat merita. Dar s-a intamplat 'for real'.

Unde e logica sau filozofia in aceasta intamplare? Se poate explica logic?...

Acum imi vine in minte un documentar de pe Discovery prin care niste oameni de stiinta se chinuiau sa demonstreze faptul ca in momentul mortii clinice, tunelul si lumina pe care o vedeau subiectii erau, de fapt, niste reactii la lipsa de oxigen a creierului.
Ce nu reuseau sa-si explice nici ei - si cam bajbaiau pe langa subiect - era faptul ca DE CE TOTI SUBIECTII aveau ACELEASI 'halucinatii' ... ca nu e general valabil sa se intample asa.
Intrebarea nu mi-am pus-o eu, ci ei.

Si daca te-am ofensat cu ceva, Tsunami, imi cer scuze, nu asta a fost intentia mea.
Nu este un subiect periculos, ci unul foarte controversat...asa a fost dintotdeauna. :)
Nu trebuie sa te retragi si sa nu mai scrii la religie si credinta numai fiindca esti contrazis.
(stai sa vezi ce de opinii contra starnesc eu acum cu exemplul meu...dar asta e, eu l-am trait si odata ce am hotarat sa-l impartasesc cu voi, imi asum riscul sa mi-o iau peste bot sau sa fiu considerata 'wacko' :D)