nu-mi revin nicicum! Options

[carmelia]

mda..aceeasi si aceeasi poveste de 4 ani....el..razvan...
nu-mi revin, fetelor si aici pot vorbi deschis despre asta ca nu stie ca am schimbat forumul. dincolo mai intra si nu vroiam sa afle ca mi-e greu.
daaaa...recunosc...mi-e ingrozitor de greu fara el...a devenit un drog si cu toate ca mi-s foarte constienta ca, poate...ne chinuiam reciproc...ca nu e omul care sa-mi dea linistea de care am atata nevoie...ca nu e omul langa care sa ai siguranta si incredere...cu toate astea il doresc...si il doresc,....si tot pe el il doresc...
de 4 ani se dau lupte in mine intre ratiune si suflet. de ce? de ce nu pot sa fiu eu aia logica si rationala...de ce nu pot sa pun o data punct si sa-mi vad de viata mea...de ce dracu nu mi-l pot scoate din minte?
stiu ce veti spune...timpul vindeca ranile...ei bine la mine nu-i deloc asa...
am observat ca timpul ma duce si mai mult langa el..langa amintirea lui. poate traiesc in trecut, da...e adevarat...dar cel mai rau ma doare faptul ca nu ma mai pot apropia de nimeni.
maica-sa ma suna..cand am impresia ca mi-am revenit cat-de-cat..ma suna mica-sa si iarasi ma intoarce din drum...
nu mai stiu ce sa fac...imi lipseste si simt ca nu pot respira fara el. mi-s bulversata, nu ma mai inteleg, lupt cu toata puterea mea sa-l scot din inima mea, din capul meu...ca in cele din urma sa ma intorc in acelasi punct...de fiecare data in acelasi punt...la iubirea pt. el. asta nu-i iubire..asta-i obsesie!
nu ma mai inteleg, fetelor..am 30 de ani, ce d-zeu??? nici la 18 ani nu am patit asa ceva..de ce acum??? ce dracului am??? am ajuns la concluzia ca am innebunit de tot si asta doare...doare ca nu mai pot fi ceea ce am fost...doare ca oricat de mult incerc sa-mi impun ca totul tine de obisnuinta, la urma urmei tot acolo ma intorc...IL IUBESC si nu pot trai fara el!!!!

[b_unica]

Doamne, Carme, cat de mult te inteleg... Am trecut prin starea asta anul trecut... 4 luni nu stiu ce am facut...eram un robot, in virtutea inertiei mergeam, servici, lectii... si-i scriam ca nebuna zeci de scrisori...si mii si mii de lacrimi... nu-mi amintesc sa fi ras vreodata in timpul acela, cu greu reuseam sa ma concentrez asupra oricarui lucru oricat de banal...
As vrea sa-ti spun ca totul trece, cu timpul, DAR cu cata suferinta...