Inghesuiala la azil Options

[kary_pink]

Sunt ai nostri....ne-au crescut....ne-au educat.....ne-au oferit tot ce e mai bun......si totusi multi dintre noi ii uitam in camerele reci ale azilurilor.Credeam ca azilul e destinat celor care raman fara sprijin,fara familie si totusi multe din camerele unui azil sunt ocupate de parinti a caror copii inca sunt in viata si traiesc bine.Eu una ma intristez sa vad atatia batrani uitati de proprii copii (IMG:http://www.elady.ro/forums/style_emoticons/default/smile.gif)

[Alexa]

Eu am mai scris si la alt capitol, ceva legat de parinti, o situatie similara cu subiectul de aici. De mama din pacate nu am apucat sa ma ingrijesc pentru ca nu aveam nici 18 ani cind a murit, insa atita cit am apucat-o in viata, am ajutat-o in gospodarie din dragoste si respect pentru faptul ca era chiar singura din casa care muncea zi-lumina. Cind aveam vreo 8-9 ani, si-a fracturat piciorul chiar in ajunul Craciunului, a cazut de pe chiuveta de sub care scosese masca si tot ce se afla inauntru, vase, cutite, pahare-inclusiv toata chiuveta, au venit peste piciorul ei si i l-au retezat aproape in intregime-dubla fractura de tibie si peroneu.
Asa copil cum eram, cind am auzit zgomotul acela, am fugit sa vad ce se intimpla si i-am apucat piciorul cu oase cu tot ce era iesit din el si impinsa de un imbold inconstiet dar bun, i l-am lipit ca sa zic asa, i-am adunat piciorul la loc, asa cum ar fi trebuit sa fie.
Norocul nostru a fost faptul ca locuind intr-un bloc de militari, aveam si medici pe scara si am apelat la vecinul de alaturi care a venit imediat si i-a pus mamei 2 atele.
De atunci, desi era inca tinara, a trebuit sa se pensioneze pe caz medical si a ramas toata viata cu acest handicap, un picior ca un butuc, al carei rana nu s-a putut inchide niciodata si eu una, am fost tot timpul linga ea din suflet, fara obligatii sau fara sa mi se para o corvoada. Cu siguranta ca daca ar mai fi trait, as fi fost incintata sa o iau cu mine sau macar sa o sun zilnic si sa o ajut ori de cite ori ar fi avut nevoie. La azil-niciodata, nu atita vreme cit m-ar fi avut pe mine.
Pentru tata am renuntat la serviciu pentru o perioada, mi-am luat sotul si ne-am mutat la casa parinteasca-desi statea cu sora mea care nu era casatorita si ar fi putut foarte bine sa aiba grija de el, insa fiind o fire total opusa mie si mai putin miloasa sau dispusa sa-si sacrifice timpul liber ori nervii, l-a cam lasat de izbeliste.
Desi nu ma pot lauda ca am avut grija de el suta la suta-am mai avut si eu momente de nervozitate si nerabdare, eu zic ca mi-am facut datoria fata de el si mai ales, am ramas cu constiinta impacata ca nu mi-am neglijat parintele si ca atit cit mi-a stat in putere, am facut tot ce am stiut eu mai bine, sa-i usurez putinele zile ramase-a murit de cancer.
Stiu ca egoismul de acuma, cind datorita faptului ca sintem tineri ne simtim puternici si invincibili si credem ca noua nu ni se poate intimpla nimica, se va razbuna mai tirziu pe noi, si vom ajunge in aceeasi situatie cu cea a parintilor nostri si cu siguranta ca ne va durea sa vedem cum devenim treptat-treptat o povara pentru proprii copii, care vor dori sa se descotoroseasca cit mai repede de noi, pentru a ne lua bunurile pentru care am muncit o viata.
Ma gindesc ca asa se intimpla si cu parintii care dupa ce aduc pe lume niste copii nevinovati, li se pare prea greu sa-i creasca si i-i abandoneaza intr-un orfelinat, este exact opusul celor care-si lasa parintii in camine, pentru ca li se pare prea greu sa-si sacrifice propria viata pentru a intoarce ceea ce ei au primit neconditionat cind erau mici si neputinciosi.
Cunosc personal cazurile unor prieteni si cunoscuti, care si-au impiedicat parintii sa-si refaca viata, care i-au sufocat cu toanele si mofturile lor cit au fost copii, apoi cind s-au facut mari, au plecat cit mai departe si nu au fost in stare sa vina sa-si vada parintii nici macar pe patul de moarte.
Ultimul caz este al unei foste colege de serviciu, care a ramas vaduva, are o fata de aproape 30 de ani-un parazit care nu mai munceste de ani buni de zile, avea femeia un apartament de 2 camere si o garsoniera si a fost nevoita sa-si vinda garsoniera, ca sa acopere datoriile imense facute de asa-zisa fiica, iar acuma dupa o bataie administrata ca la carte de odor, a ajuns in strada si doarme pe unde apuca.
Multumesc Domnului ca nu sint facuta din acelasi aluat si ca am avut respect si dragoste pentru parintii mei si nu am facut niciodata fata de ei-vreun gest de care sa-mi fie rusine.