nu-mi revin nicicum! Options

[carmelia]

mda..aceeasi si aceeasi poveste de 4 ani....el..razvan...
nu-mi revin, fetelor si aici pot vorbi deschis despre asta ca nu stie ca am schimbat forumul. dincolo mai intra si nu vroiam sa afle ca mi-e greu.
daaaa...recunosc...mi-e ingrozitor de greu fara el...a devenit un drog si cu toate ca mi-s foarte constienta ca, poate...ne chinuiam reciproc...ca nu e omul care sa-mi dea linistea de care am atata nevoie...ca nu e omul langa care sa ai siguranta si incredere...cu toate astea il doresc...si il doresc,....si tot pe el il doresc...
de 4 ani se dau lupte in mine intre ratiune si suflet. de ce? de ce nu pot sa fiu eu aia logica si rationala...de ce nu pot sa pun o data punct si sa-mi vad de viata mea...de ce dracu nu mi-l pot scoate din minte?
stiu ce veti spune...timpul vindeca ranile...ei bine la mine nu-i deloc asa...
am observat ca timpul ma duce si mai mult langa el..langa amintirea lui. poate traiesc in trecut, da...e adevarat...dar cel mai rau ma doare faptul ca nu ma mai pot apropia de nimeni.
maica-sa ma suna..cand am impresia ca mi-am revenit cat-de-cat..ma suna mica-sa si iarasi ma intoarce din drum...
nu mai stiu ce sa fac...imi lipseste si simt ca nu pot respira fara el. mi-s bulversata, nu ma mai inteleg, lupt cu toata puterea mea sa-l scot din inima mea, din capul meu...ca in cele din urma sa ma intorc in acelasi punct...de fiecare data in acelasi punt...la iubirea pt. el. asta nu-i iubire..asta-i obsesie!
nu ma mai inteleg, fetelor..am 30 de ani, ce d-zeu??? nici la 18 ani nu am patit asa ceva..de ce acum??? ce dracului am??? am ajuns la concluzia ca am innebunit de tot si asta doare...doare ca nu mai pot fi ceea ce am fost...doare ca oricat de mult incerc sa-mi impun ca totul tine de obisnuinta, la urma urmei tot acolo ma intorc...IL IUBESC si nu pot trai fara el!!!!

[bertha]

Te-am citit si pe eva, in mare stiu povestea ta. Iti scriu acum pentru ca ma recunosc in aproape toate trairile pe care le ai. Am renuntat la iubirea mea dupa 11 ani, din care ultimii 4 au fost doar o continua suferinta pentru mine. Divortati fiind, ne-am adunat inca o data, de fapt, eu am tras de el si neavand nici o alta alternativa, a acceptat. A trecut deja aproape un an de cand nu mai suntem impreuna si incep sa simt ca traiesc si in afara lui. L-am mai vazut, l-am mai auzit (avem un copil impreuna), dar n-am vrut sa-i dau nici un semn ca inca il mai port cu mine. Nu-l mai vreau, relatia noastra este toxica (asa cum ziceau si fetele de a ta), nu putem nici impreuna, dar nici separat. Am ajuns si eu sa cred ca e crucea pe care trebuie s-o port. Ma straduiesc zi de zi sa traiesc fara amintirea lui, norocul meu e ca am avut langa mine pe cineva care ma iubeste neconditionat, un barbat pe care l-am chinuit la randul meu cu toanele si pe care am inceput sa-l descopar in urma cu putin timp. Chiar daca ma mai gandesc la ex si am momente cand nu mai vreau sa stiu de nimic si de nimeni, m-am hotarat sa dau o sansa omului de langa mine, o merita. Si de cand am facut asta, ma simt mai bine, mai usoara, mai optimista.

Nu stiu ce sa-ti zic sa faci... Spui ca nu-l mai vrei, desi te chinuie tot ce-ti aminteste de el. Si eu am mai trimis mesaje si n-a raspuns, mi-a trimis doar un "la multi ani" de ziua mea. Doar de tine depinde. Si nu-ti spun sa te duci in discoteci, sa iesi din casa neaparat, eu n-am facut asta. Trebuie sa incerci ca lupta aia care se da in sufletul tau sa fie castigata de tine si nu de cea care il vrea pe el. Mult curaj! Iti tin pumnii!