nu-mi revin nicicum! Options

[carmelia]

mda..aceeasi si aceeasi poveste de 4 ani....el..razvan...
nu-mi revin, fetelor si aici pot vorbi deschis despre asta ca nu stie ca am schimbat forumul. dincolo mai intra si nu vroiam sa afle ca mi-e greu.
daaaa...recunosc...mi-e ingrozitor de greu fara el...a devenit un drog si cu toate ca mi-s foarte constienta ca, poate...ne chinuiam reciproc...ca nu e omul care sa-mi dea linistea de care am atata nevoie...ca nu e omul langa care sa ai siguranta si incredere...cu toate astea il doresc...si il doresc,....si tot pe el il doresc...
de 4 ani se dau lupte in mine intre ratiune si suflet. de ce? de ce nu pot sa fiu eu aia logica si rationala...de ce nu pot sa pun o data punct si sa-mi vad de viata mea...de ce dracu nu mi-l pot scoate din minte?
stiu ce veti spune...timpul vindeca ranile...ei bine la mine nu-i deloc asa...
am observat ca timpul ma duce si mai mult langa el..langa amintirea lui. poate traiesc in trecut, da...e adevarat...dar cel mai rau ma doare faptul ca nu ma mai pot apropia de nimeni.
maica-sa ma suna..cand am impresia ca mi-am revenit cat-de-cat..ma suna mica-sa si iarasi ma intoarce din drum...
nu mai stiu ce sa fac...imi lipseste si simt ca nu pot respira fara el. mi-s bulversata, nu ma mai inteleg, lupt cu toata puterea mea sa-l scot din inima mea, din capul meu...ca in cele din urma sa ma intorc in acelasi punct...de fiecare data in acelasi punt...la iubirea pt. el. asta nu-i iubire..asta-i obsesie!
nu ma mai inteleg, fetelor..am 30 de ani, ce d-zeu??? nici la 18 ani nu am patit asa ceva..de ce acum??? ce dracului am??? am ajuns la concluzia ca am innebunit de tot si asta doare...doare ca nu mai pot fi ceea ce am fost...doare ca oricat de mult incerc sa-mi impun ca totul tine de obisnuinta, la urma urmei tot acolo ma intorc...IL IUBESC si nu pot trai fara el!!!!

[didilica]

Carmelia, ai cerut vreodata sfatul unui specialist?

Nu am trecut prin experienta ta, dar, in urma cu un an si jumatate, am trecut printr-o perioada foarte urata in relatia pe care o aveam. Mi-am plans de mila mult timp, pana cand am aflat ca o prietena (are si ea 30 de ani si avea o gramada de relatii nereusite) mergea la o tipa psiholog. Cand mi-am dat seama cat de mult o ajutase pe ea, si cat de mult s-a schimbat in bine aceasta prietena, m-am gandit sa discut si eu cu persoana respectiva. La inceput am avut retineri, insa i-am cerut numarul de telefon.

Alaturi de aceasta persoana, indrumata de sfaturile ei, am trecut prin momente prin care credeam ca nu voi putea trece niciodata in viata mea. Crede-ma, m-am schimbat atat de mult... Daca nu era ea, nu cred ca as fi reusit sa trec vreodata... sau poate ca mi-ar fi trebuit ani de zile, n-as mai fi reusit sa intru intr-o alta relatie, etc, etc.

Asta e sfatul meu. Eu am avut norocul sa o cunosc prin intermediul acestei prietene, dar cred ca nu ti-ar fi greu sa gasesti pe cineva de incredere.
Acum e liniste in viata mea!

:-*